Voluntarii de pe Nistru isi vor apara in continuare demnitatea

Leonid Caraghiziadi:

S-a nascut la 1947, in satul Chiselia, r-l Cantemir, intr-o familie de tarani cu multi copii. La varsta de trei ani a ramas fara mama si a fost crescut de surori si de frati. Dupa absolvirea scolii, in 1966, s-a inscris la Universitatea de Stat, Facultatea de Limbi Straine, specialitatea limba spaniola. Dupa universitate, a plecat la locul de munca al sotiei – Scoala medie Cioresti, r-l Nisporeni, unde, pana in 1981, a predat limba spaniola.

 

Apoi a fost director de scoala, dar si, timp de sapte ani, presedinte al sovietului satesc local. In 2001, nevoile familiei l-au facut sa plece la munca in Spania. In razboiul de pe Nistru a comandat un batalion de ostasi moldoveni. Este cavaler al Ordinului „Stefan cel Mare”. Detine insigna MAI „Vulturul de aur”. Se bucura de o autoritate deosebita printre combatantii care au luptat pentru independenta si integritatea R. Moldova.

 

 

CRONOS: Domnule Caraghiziadi, ce v-a facut sa lasati postul de director de scoala si sa plecati sa munciti la negru tocmai in Spania?
 

L. C.: Sigur ca nu ambatul de a cutreiera lumea m-a facut sa parasesc satul. Aveam doua fete mari deja, studente. Fiind director de scoala sau presedinte al sovietului satesc, prea putin timp mi-am batut capul de soarta lor. Apoi, daduse saracia peste noi. Erau zile cand asteptam sa vina fetele de la Chisinau in ospetie, ca sa ne aduca ceva de-ale gurii. Mi-a fost rusine sa mai traiesc asa. Regret, dar n-am putut rata sansa sa plec intr-o tara a carei limba o vorbeam. In alta n-as fi mers, as fi ramas sa lucrez in continuare la scoala din Cioresti.

CRONOS: Sunteti de formatie pedagog. Ce munca ati indeplinit in strainatate, daca nu aveti o alta specialitate?

L. C.: Am lucrat la constructii, in agricultura, dar si traducator. Dar n-am rezistat mult timp sa fiu traducator, caci mi se platea mai putin. In agricultura, am pus ceapa, am scos ceapa, am cules struguri, am transportat struguri, am scuturat si masline. Din decembrie pana in februarie, scuturam maslinii precum bati nucii in Moldova. Am fost angajat si la o fabrica de caramida. Ca vorbitor de spaniola, am tradus pentru gastarbeiterii veniti din multe tari ex-sovietice, care aveau probleme cu reprezentantii ordinii publice sau cu justitia spaniola. In acele timpuri, iti gaseai mai usor de lucru, dar si patronilor le convenea sa ne angajeze fara contracte de munca, deoarece, astfel, ei nu plateau impozite la stat. Dupa ce am fost legalizat, semnam contracte de munca anuale, iar patronul era obligat sa achite impozite la stat si asigurarile mele, inclusiv cele medicale.
 

CRONOS: Cum ati ajuns in Spania? Legal?

L. C.: Foarte… legal. Niste prieteni m-au luat ca luptator – lupte martiale. Aveam viza pe 12 zile. Trebuia sa ajungem in Elvetia, dar in Frankfurt am fost intampinati de oameni care ne-au insotit cu trenul prin Strasbourg si Lion pana la Barcelona.
 

CRONOS: Ati platit pentru asta?
 

L. C.: Am imprumutat o mie de dolari si am restituit doua mii. Am mai imprumutat 600 si am intors indoit. Ca sa achit acele datorii, am lucrat un an de zile. In paralel, a mai trebuit sa acopar niste „gauri” si, in doi ani, mai ca nu m-am ales cu nimic. Timp de patru ani n-am putut veni acasa – nimerisem intr-o perioada cand se oprise documentarea de legalizare a imigrantilor. A trebuit sa astept pana in 2005, cand guvernul spaniol a admis o alta legalizare. Tocmai atunci am venit acasa, dar m-am intors repede in Spania, caci am vazut ca aici nimic nu se schimba.
 

CRONOS: Cand v-ati intors definitiv acasa?
 

L. C.: In septembrie trecut. Degraba voi implini 62 de ani. Probabil, eram unul dintre cei mai batrani emigranti… Sigur ca puteam sa mai raman, caci ma simt in forta, iar la serviciu nu mi se cereau eforturi fizice – eram operator la un cuptor de ars caramida. Am venit ca sa fiu alaturi de nepoti. Am o pensie spaniola cu care, cred, n-o sa mor de foame…

CRONOS: Ce anume v-a impresionat din viata spaniolilor?

L. C.: Factorul uman. Acolo omul are multe drepturi si poate sa ceara respectarea lor de la orice instanta, de la orice functionar. E bine pus la punct sistemul de ocrotire sociala a persoanelor. Daca nu esti apt de munca, esti pensionat sau bolnav, viata ti-e ocrotita. Pensia unui om nu trebuie sa fie mai mica decat un salariu minim lunar, care acum constituie cam 600 de euro. Numai indemnizatia de stat, daca nu ai muncit nicaieri, e de peste 300 euro pe luna. Acolo, o persoana cu 300 de euro pe luna se descurca, daca are unde locui. Exista aziluri pentru batranii singuratici. Persoanele de varsta a treia se bucura de bilete de odihna. Este bine organizat si sistemul de ocrotire a sanatatii.

CRONOS: Ati lucrat sapte ani in strainatate. Ati investit intr-o afacere banii adunati?
 

L. C.: Majoritatea i-am cheltuit pentru intretinerea familiei. Ceilalti i-am depozitat intr-o banca catalana din Spania. In primul rand, n-am cunostinte financiare sau manageriale ca sa pornesc o afacere. In al doilea rand, e riscant sa pornesti in Moldova o afacere cu 15-20 mii de euro. Iti vin controale peste controale si, daca nu stii sa pisti ceva-cumva, iti pierzi banii.
 

CRONOS: Dar de ce n-ati depozitat banii intr-o banca din R. Moldova?

L. C.: Am avut depuneri la o banca din Moldova pe cand eram mai tanar. Credeam ca, incet-incet, o sa adun pentru batranete, dar, din mii de ruble, m-am ales cu niste copeici. N-am vrut sa mai… ard o data.
 

CRONOS: Majoritatea celor plecati la munci in strainatate sunt oameni cu studii superioare. Ce spuneau spaniolii cand aflau ca in tara de bastina ati fost director de scoala?

L. C.: Adevarul e ca acolo imi era rusine sa spun ca, de fapt, sunt profesor scolar si ca am fost director de scoala, iar venit acasa – mi-e rusine sa spun ce munci am fost nevoit sa practic acolo. Fireste, spaniolii nu stiau aproape nimic despre republica noastra. Deseori le spuneam o legenda despre meleagul moldovenesc. „Cand se impartea pamantul, noi, moldovenii, am venit, ca intotdeauna, mai tarziu. Nu mai era nimic. Atunci, Dumnezeu, facandu-i-se mila, a rupt o bucata din rai si ne-a dat-o noua…”. Spaniolii ascultau si imediat ma intrebau: „Cat primiti voi, pe bucata voastra de rai?”. Iarasi nu vreau sa ma fac de ras si inventez ceva apropiat de salariul lor: vreo 500-700 de euro pe luna…”. In realitate, primeam doar vreo 30 de dolari…

CRONOS: De ce i-ati mintit?
 

L. C.: Imi era rusine sa le spun adevarul despre viata mea, dar si despre tara mea.
 

CRONOS: Cum sunt apreciati moldovenii peste hotare?

L. C.: La bursa muncii, cand vine sa angajeze muncitori, patronul intreaba: „Moldoveni sunt?”. Toti ridica mainile, chiar si marocanii, deoarece stiu ca moldovenii sunt bine cotati pe piata muncii. Oamenii nostri nu numai ca sunt sarguinciosi, dar sunt si responsabili, au un nivel de cultura inalt. Patronul meu se mira cum de eu, un simplu muncitor, cunosc atatea lucruri, inclusiv din istoria lor. Dar eu nu stateam pe terase dupa orele de munca, ci mergeam la biblioteca din localitate si citeam…
 

CRONOS: Moldovenii din strainatate vor sa revina acasa, pentru a schimba realitatea din R. Moldova?

L. C.: Majoritatea barbatilor care lucreaza in Spania se straduiesc sa-si aduca acolo si copiii. Legea spaniola permite o astfel de reunificare a familiei. Eu, moralmente, nu mai puteam ramane, imi era dor de casa, de locurile natale. Dar aici m-am ciocnit de o mare tristete. Prin anii ’90, credeam ca scapam de rusi, ca vin ai nostri si viata o sa prospere. Nici rusii n-au plecat, nici ai nostri n-au venit. Moldoveanul care se intoarce acasa isi pune mainile in cap, isi ia un brat de ziare si fuge inapoi.

Am vorbit cu multi si toti mi-au spus ca nu vor ramane in Moldova, unde, fara o schimbare, va fi si mai rau. Am ajutat trei cunoscuti sa ajunga legal in tara de pe malul Atlanticului, cu contracte de munca. Unul era arhitect, altul – inginer principal la o organizatie de constructii din Nisporeni, al treilea – avocat la o intreprindere din Chisinau. Toti se mirau cum de au trait inainte cu un salariu de 1200-1400 lei pe luna. Pentru ca eram mai optimist, acum imi telefoneaza si ma intreaba: „Ce, te-ai convins ca-i prapad acasa?”. Intr-adevar, e mare mocirla aici.
La Cioresti, localitatea pare pustie. Copiii celor plecati peste hotare sunt lasati pe la bunici, rude, vecini… Scoala medie trebuia sa se transforme in liceu, dar a ajuns gimnaziu. In 2001, erau plecati peste hotare 12 profesori. Acum au ramas doar profesorii batrani, cei care pleaca nu se mai intorc. La ce sa se intoarca? Agricultura e pe branci. In afaceri nu te poti aventura. Saracia, nervii si frica de ziua de maine ii duc pe oameni in mormant cu zile. In unele sate nu mai este loc in cimitire. Tragedia e ca mor si multi tineri. La Cioresti, o cota de pamant constituie 56 de ari. Din baza materiala a colhozului n-a ramas nimic. Cine a nimerit atunci la guvernare a furat totul. Viata s-a scumpit, incat te ingrozesc preturile – produsele alimentare sunt cam de doua ori mai scumpe decat in Spania. Ce sa faca lumea?

CRONOS: Au fost lansate cateva campanii pentru a mobiliza la votare moldovenii plecati peste hotare. Credeti in efectul lor?
 

L. C.: Ei ar vota cu placere, dar in Spania, bunaoara, R. Moldova nu are nici ambasada, nici consulat. Nimeni n-o sa plece sa voteze la Paris sau Lisabona, pentru ca are nevoie de doua-trei zile, dar el trebuie sa fie la lucru. Uneori, cand aveam probleme, spaniolii ziceau: „Rezolvati-le cu ambasada”. Auzind ca nu avem ambasada in Spania, radeau despre „bucata de rai” pe care ne-a dat-o Dumnezeu.

Din pacate, nu-i valabila nici varianta cu venirea gastarbeiterilor acasa pe 5 aprilie. Ei sunt angajati, au contracte de munca si pe patron nu-l intereseaza ca la noi au loc alegeri parlamentare. Au aparut foarte multi someri care cauta de munca. In septembrie trecut, in Spania erau doua milioane de someri, iar azi – trei milioane. Totusi pe moldoveni nu-i concediaza nimeni, pentru ca sunt muncitori buni. Majoritatea moldovenilor din strainatate vor ruga rudele lor sa voteze un parlament democratic. Ei au inteles viclenia lui Voronin si agresivitatea lui Rosca impotriva partidelor de opozitie.

CRONOS: Ce forte politice simpatizati dumneavoastra?

L. C.: Cand eram in Spania, n-aveam limpezit esichierul politic din R. Moldova – lumea s-a schimbat, au aparut noi personalitati. De cand m-am intors, am citit, am analizat si acum imi indemn rudele sa se apropie de Partidul Liberal Democrat din Moldova. De ce? In primul rand, majoritatea prietenilor mei sunt liberal-democrati, in al doilea rand – este o forta tanara, inteligenta, patriotica, dar fara apucaturi extremiste. Si la Nisporeni, fostii mei colegi spun ca vor sustine Stejarul in viitoarele alegeri. Am participat impreuna la conflictul armat de pe Nistru, unde eu am comandat un batalion, apoi o campanie pe toate pozitiile fierbinti – Cocieri, Cosnita, Dorotcaia, Tighina, Chitcani… Cred ca majoritatea combatantilor de la Nistru vor fi pentru partidele democratice si liberale.

CRONOS: Recent, cand combatantii au comemorat inceputul razboiului de pe Nistru, Voronin nici nu s-a aratat. In genere, guvernantii au neglijat intotdeauna veteranii acestui razboi care, de fapt, sunt adevaratii patrioti ai acestui pamant. Nu regreta combatantii o asemenea atitudine fata de ei?

L. C.: Acum doi ani, venisem acasa anume in martie, ca sa particip la evenimentele organizate de combatanti. Am fost la monumentul celor cazuti la Nistru de la Memorialul gloriei de lupta. Nimeni nu ne-a insotit dintre autoritati.
Dar cum sa-ti para rau ca te-ai ridicat in apararea pamantului strabun? In 1992, cand ne-am pornit la Nistru, eram vreo 600 de tineri din raionul Nisporeni, rezervisti. Am plecat dupa ei si i-am gasit concentrati pentru instruiri la Cahul. De acolo, am mers la Nistru, unde am mai facut o triere, deoarece printre cei mobilizati erau tineri cu copii acasa, altii – bolnavi, altii – cu mame singure. Din 600, am selectat doar 270. Pe fiecare l-am intrebat daca vrea sa ramana pe pozitiile de lupta. Cei ramasi au fost voluntarii care au vrut sa-si apere vatra strabuna. Numai dupa ce m-am convins de asta, am intrat cu ei pe pozitiile de lupta. Vreo saptamana am aparat Cosnita, apoi am trecut la Cocieri, unde situatia era mai grava, dupa care ne-am dus iarasi la Cosnita, Dorotcaia, Tighina… Revenind la intrebare, raspund: numai niste tampiti ar putea sa neglijeze sau sa urasca fostii combatanti. Noi ne vom apara si onoarea, si demnitatea. Ne mandrim cu ceea ce am facut.

CRONOS: Dar nu regretati ca separatistii si-au atins totusi scopul? Dincolo de Nistru exista o republica autoproclamata…

L. C.: Cred ca stiti ce s-a intamplat in stanga Nistrului dupa 1989. Daca nu se implicau trupele rusesti, poate ca nici nu se declansa acel razboi. Erau fierbinti inca ruinele fostului imperiu sovietic, aveam cazaci nu numai in fata noastra, dar si printre noi, si-n spatele nostru. Dusmanul dispunea de toata informatia: unde si cum ne dislocam, cand vrem sa atacam, ce punem la cale, cati si pe care pozitie ne aflam… Daca porneam cu un grup de ostasi ca sa-i schimb pe cei de pe pozitii, imediat masinile noastre erau bombardate. Deci cineva transmitea informatia. Cand mergeam de la Vadul lui Voda spre Dorotcaia, am fost atacati atat de precis, incat nu puteai sa nu-ti dai seama ca aveau oameni de-ai lor si printre ai nostri.
 

CRONOS: A fost un moment cand orasul Dubasari era gata sa cada. De ce nu l-ati folosit?

L. C.: Vina am dat-o pe incertitudinea manifestata de cadrele militare superioare. De cate ori am trecut peste rapa de la Corjova spre Dubasari, tot de atatea ori ni se ordona de la comandamentul din Holercani: „Nazad! Kuda lezete?” (Inapoi! Unde va bagati?). Multe neghiobii s-au intamplat…

CRONOS: Mai credeti intr-o solutie a conflictului separatist?
 

L. C.: Cu actuala guvernare, Moscova tine haturile, mai ales in ultimul timp, si va promova aici interesele sale geopolitice prin intermediul Tiraspolului. Ideea de confederatie asta si prevede. Dar, daca vom alege un parlament democratic, cred ca si Occidentul va avea mai multa incredere in noi si ne va ajuta sa aparam interesele noastre nationale.
 

CRONOS: De ce fostii combatanti sunt dispersati?

L. C.: Dar nu ei fac acest lucru, altcineva trage sforile, cineva care nu-i vrea uniti. Mai ales acum, in campania electorala, s-au activat sforarii, ca sa atraga combatantii de partea lor. Dar nimeni nu va face voluntarii sa bata in retragere.
 

CRONOS: Multi vor acum sa puna toata vina razboiului de pe Nistru pe Mircea Snegur…
 

L. C.: Daca in locul lui Snegur era, bunaoara, Voronin, cazacii ajungeau la Chisinau si, in ziua in care ar fi trebuit sa sarbatorim Independenta republicii, ei ar fi cantat si dansat „Katiusa” in Piata Marii Adunari Nationale. Snegur isi iubea pamantul nu mai putin decat noi si a facut ceea ce se putea de facut atunci.
 

CRONOS: Unii considera ca Transnistria va fi mereu un cutit in spatele romanismului si e mai bine sa ne dezicem de ea. Ce le spuneti?

L. C.: Convingerea voluntarilor e ca, daca vom sprijini fortele democratice, in R. Moldova va veni o guvernare civilizata care, fiind sustinuta de Uniunea Europeana, va putea reintregi republica. Totul sa fie facut in mod civilizat, fara a ne lasa manipulati de vicleniile Moscovei.

CRONOS: Dar daca fortele democratice nu vor avea majoritatea in parlament?
 

L. C.: Asa ceva e imposibil. Lumea s-a saturat de comunisti. Trebuie sa taiem odata acest nod gordian.
 

CRONOS: Cum credeti, care din partidele democratice au sanse de a ajunge in parlament, in afara de PLDM, pe care il sustineti?
 

L. C.: Din discutiile cu oamenii din sate, cu prietenii, cunoscutii am inteles ca sanse mai au Alianta „Moldova Noastra” si Partidul Liberal. Stiu foarte multa lume care s-a lasat de comunisti, dar si mai multi fosti frontisti care astazi il urasc foarte tare pe Iurie Rosca.

CRONOS: Nu vi se pare ca alegatorul nostru este inca unul indecis, ca nu stie pe cine sa aleaga?
 

L. C.: Guvernantii comunisti anume asa si-l doresc. Comunistii se tin de minciuni, ne fac sa traim cu minciuni, dar ei stau calare pe sacii cu bani. N-o sa le mai mearga, chiar daca vin sa ademeneasca taranii cu un borcan de ulei sau o torba de macaroane. Cred ca taranii vor fi acum mai destepti. La multi le spun: daca ei, comunistii, va ademenesc cu macaroane, luati-le, dar mergand la votare – alegeti democratii.

 Sergiu Caracai, presedintele Uniunii voluntarilor

Il cunosc pe Leonid Caraghiziadi din timpul razboiului de la Nistru. A fost comandantul unui batalion din Nisporeni. Pe parcursul luptelor, chiar pana au fost introduse fortele pacificatoare, din tot batalionul, n-a pierdut nici un ostas. Eu aveam un grup de voluntari cu pregatire speciala si mereu coordonam actiunile noastre cu ale batalionului condus de Leonid. Impreuna am trecut prin mai multe pericole anume la Cocieri si Dubasari, apoi – la Cosnita si Tighina. E comandantul care a pretuit viata subalternilor sai. A meritat pe deplin Ordinul „Stefan cel Mare”.

Nicolae Dumbrava, administrator la „Moldova concert”

La Cioresti, Leonid Caraghiziadi mi-a fost profesor de limba spaniola. Era unul dintre cei mai respectati invatatori si am regretat cu totii cand a fost ales presedinte al sovietului satesc din localitate. In sat, s-a bucurat mereu de popularitate. Si la sovietul satesc, dar si mai apoi, in calitate de director de scoala, a stiut sa gaseasca solutii bune pentru multe situatii dificile. Are calitati organizatorice, poate consolida un colectiv. E un barbat cu caracter care manifesta un patriotism deosebit.
 

Despre Leonid Caraghiziadi… neoficial

Numele
Multi ma intreaba, atunci cand ma prezint, de ce Caraghiziadi? Le spun ceea ce am aflat de la tata: strabunii mei au venit in Basarabia din Grecia, in secolul XIX. Dar stiu ca de-alde Caraghiziadi sunt imprastiati prin intreaga lume. O matusa a plecat impreuna cu sotul, inaintea „eliberarii” din 1940, in Germania. O alta matusa s-a dus la Bucuresti. Caut inca urmasii lor…

Timpul liber
Acum simt un fel de libertate, pentru ca sunt somer. In aprilie voi atinge varsta de pensionare si am sa-i cer statului sa-mi plateasca pensia. Imi place sa citesc presa, dar si literatura artistica. Am foarte multi prieteni si, dupa o lipsa de sapte ani din republica, vreau sa ma intalnesc cu toti, sa discutam despre toate. Discutiile noastre sunt foarte aprinse mai ales acum, in campania electorala. Chiar daca unii au alte conceptii politice, pana la urma invinge prietenia, care este una democratica.

Fiicele
Am doua fiice. Cea mai mare este Elina si are doua fete gemene. Le creste si le educa astfel ca sa ma pot mandri de nepotele. Alta e Tatiana, mezina. Ea are un baietel pe care il pregateste de scoala, si o fetita de doi ani, pe care ii creste cu ajutorul bunicutelor – Svetlana si Eleonora. Ma mandresc si cu ginerii mei, apropo.

Satul
Vin des la fiicele si nepotii stabiliti cu traiul la Chisinau, dar locuiesc la Cioresti. Ma mangai acolo cu fostii mei colegi, cu vecinii, dar si cu cota de pamant, de 56 de ari, care i-a revenit sotiei mele ca fosta deportata. Lucrez pamantul, dar ceea ce reusesc sa adun nu acopera cheltuielile. Nu avem in sat tehnica agricola si totul trebuie sa faci cu mana, de unul singur, caci oameni de ajutor nu gasesti – toti care pot munci sunt plecati.

Fara frica
Am avut un fin de cununie, care locuia la Slobozia, dincolo de Nistru. In 2004 a murit in Italia. La inmormantare, in cimitir, cineva mi-a soptit: „Dumneata sa te faci mai putin vazut. Avem niste semnale ca esti urmarit…”. Probabil, cineva dintre fostii gardisti m-a recunoscut ca fost voluntar. Dar, la anii mei, frica nu te mai ia… Mi-am facut datoria pana la capat, apoi am disparut impreuna cu ginerele.