Actualitate

Mezelurile şi salamurile, interzise în şcoli şi grădiniţe

Centrul Naţional de Sănătate Publică menţionează că monitorizarea respectării prevederilor de interzicere menţionate va fi efectuată de către specialiştii centrelor de sănătate publică teritoriale, care vor identifica şi sancţiona responsabilii instituţiilor care le vor ignora.

Concomitent, Ministerul Sănătăţii, pe parcursul lunii iunie curent, va examina şi aproba noile meniuri pentru alimentaţia copiilor din instituţiile de învăţământ preşcolar şi şcolar în care vor fi incluse mai multe fructe de sezon şi un spectru mai larg de legume, bucate bogate în proteine, categoric fiind excluse cele prăjite.

În prezent, la elaborarea meniurilor sunt antrenaţi specialişti în domeniu – reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii, tehnologi alimentari şi specialişti în sănătatea copiilor din cadrul Centrului Naţional de Sănătate Publică, pediatri, dar şi mai mulţi părinţi. Corespunderea exigenţelor de sănătate a meniurilor va fi evaluată şi consultată şi de către un expert al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.

Decizia de interzicere a consumului de carne cu adaos de aditivi alimentari în şcoli şi grădiniţe a fost luată la solicitarea mai multor părinţi, care au venit cu sesizări la Ministerul Sănătăţii, iar specialiştii în sănătatea publică au demonstrat prin rezultatele investigaţiilor a mai multor probe, că produsele din carne procesată, livrate instituţiilor pentru copii nu corespund parametrilor fizico-chimici şi conţin concentraţii sporite de fosfaţi şi aditivi alimentari.

IPN
 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *