Ultima oră

Legea care permite EUTANASIEREA câinilor fără stăpân după 14 zile A TRECUT de votul final

Proiectul a fost adoptat cu 266 de voturi "pentru", 23 de voturi "împotrivă" şi 20 de abţineri.

După vot, deputatul PDL Ioan Oltean a declarat, în plenul Camerei, că speră ca "expresia nu mor oamenii când vor câinii să fie o realitate de acum în colo".

Ioan Oltean a spus că, dacă această lege era votată în 2011, când a fost susţinută de PDL, nu se mai ajungea la incidentul în care un copil a murit muşcat de un câine.

"Sper ca începând de astăzi expresia că nu mor oamenii când vor câinii să fie o realitate. Va trebui să îmbinăm grija faţă de om cu grija faţă de animale. În primul rând omul să fie protejat şi apoi şi animalele", a precizat Ioan Oltean.

Liderul grupului PPDD Daniel Fenechiu a precizat că parlamentarii formaţiunii s-au abţinut la vot sau au votat împotrivă deoarece nu sunt de acord cu măsurile de "exterminare în masă" care nu sunt menite "să crească prestigiul naţiei române".

"E regretabil că am ajuns în situaţia să avem pe rol o lege prin care sunt omorâte în masă animalele pentru a masca incompetenţa primarului general şi a primarilor de sector", a apreciat Fenechiu.

Deputatul Remus Cerenea a vorbit şi el, după votul dat de Parlament, arătând că a votat împotriva acestui proiect de lege care este făcut "sub impreriul emoţiilor de moment".

El a mai spus că "exterminarea în masă" este o falsă soluţie şi că, potrivit studiilor făcute de instituţiile în domeniu, eutanasierea este cea mai scumpă şi cea mai ineficientă metodă.

El a spus că a depus un proiect de lege la Parlament.

Şi Varujan Pambuccian a declarat că a votat împotriva proiectului de lege, criticând felul în care acţionează parlamentarii şi anume, după ce lasă "lucrurile aiurea", reacţionează "iraţional".

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, i-a felicitat însă pe deputaţi pentru rapiditatea cu care au adoptat acest proiect de lege în comisii şi apoi în plen, arătând că fostele majorităţi parlamentare nu au reuşit în mulţi ani acest lucru.

La votul final au asistat de la balcoane şi câteva zeci de reprezentanţi ai ONG-urilor care sunt împotriva eutanasierii câinilor fără stăpân.

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, tot marţi, amendamentul la Legea privind câinii fără stăpân care stabileşte un termen de 14 zile în care câinii sunt ţinuţi în adăposturi, după care, dacă nu sunt revendicaţi sau adoptaţi, să fie eutanasiaţi, edilii având posibilitatea să amâne eutanasierea.

Citeşte şi: Reprezentant ASPA: Numărul hingherilor a fost suplimentat. Unsprezece echipe adună câini de pe străzi
Amendamentul a fost adoptat cu majoritate de voturi, după ce reprezentanţii PDL, PSD şi PNL şi-au exprimat susţinerea faţă de forma legii rezultată de la comisie.

În timpul dezbaterilor, preşedintele Camerei, Valeriu Zgonea, a ţinut să precizeze că nu a fost depusă nicio cerere din partea vreunui ONG pentru a asista la şedinţa plenului. Zgonea a spus că a primit mai multe SMS-uri potrivit cărora reprezentanţi ai unor ONG-uri ar fi vrut să asiste la dezbaterile din plen asupra acestei legi, dar nu au depus nicio cerere în acest sens.

mediafax.ro 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *