Aureliu Busuioc despre găinăriile istoriografiei sovietice

Romanul lui Aureliu Busuioc Hronicul Găinarilor constituie o spectaculoasă replică la adresa acestor întreprinderi diabolice, revolta fiind transpusă într-o farsă literară ce contrabalansează cu mijloace artistice o enormă farsă a istoriei şi a interpretării acesteia.

Scriitorul mimează parodic toate clişeele unei istoriografii naţionale, doar că evenimentele descrise, în care indivizii unei naţiuni ar trebui să se regăsească pentru a-şi cunoaşte specificitatea în raport cu alţii şi care le-ar conferi garanţia unei perenităţi, ies anapoda, cu puternice accente antieroice. Întemeierea Găinarilor este marcată de un eveniment nu tocmai sublim. De frica justiţiei satului Roşcoveni, Panteleu Avădanei, prins în flagrant cu orătăniile, trece „râpa” şi îmbogăţeşte „harta Europei cu o nouă aşezare, ce va purta cu mândrie numele ingratei sale meserii”. Ceea ce urmează confirmă aforismul popular despre lucrul început strâmb, căci de aici înainte toate vânturile vitrege abătute asupra roşcoviţenilor vor sufla dinspre Găinari: dispariţia în continuare a găinilor, ocupaţia ţaristă, atacurile bolşevice, anexarea Basarabiei, invazia trupelor sovietice, deportările etc. Dovada eşecului acestei întreprinderi prost începute se proiectează în scena finală a romanului care surprinde manifestarea oficială a autorităţilor locale dedicată eroului sovietic Panteleu în faţa bordeiului acestuia (vatra întemeietoare a Găinarilor) transformat acum într-o casă-muzeu de prost gust şi cu iz sovietic.

Găinariada lui Aureliu Busuioc se constituie dintr-o suită de destine şi figuri umane groteşti. Antropologia morală a romanului se defineşte prin reliefarea sarcastică a pitorescului social şi psihologic în cadrele unei umanităţi în continuă şi ireversibilă degradare. Dincolo de tristeţea descifrabilă până la urmă, romancierul se distrează copios pe seama eroilor săi, înzestrându-i cu funeste racile şi beteşuguri spirituale, plasându-i pe deasupra într-o realitate istorică dezolantă. „Întemeietorul” Panteleu are toate trăsăturile detestabile: leneş, obtuz, cu patimile hoţiei şi băutului. Această fiinţă lamentabilă este aleasă să reprezinte eroicul „Vârstei de aur” în istoria Găinarilor. Anii se succed, capii familiei Avădănei/Avadonov/Avodanov mor nu înainte de a lăsa progeniturilor tot pachetul de vicii. Personajele feminine ale romanului completează această „investigaţie” picarescă, fiind beţive, leneşe, zălude, nătângi, incolore. Excepţie face poate Parascovia al cărei demonism o face remarcabilă, pe alocuri chiar simpatică. Tratată cu umor bulgakovian, exoticul personaj rămâne totuşi să facă parte din galeria femeilor malefice, căci toate iscusinţele ei de vraci şi instinctul vital bine dezvoltat slujesc perpetuării dinastiei Avădănilor cu tot potenţialul lor de maladii. Trebuie menţionată şi ipoteza lui Andrei Ţurcanu asupra acestui personaj nelipsit de semnificaţii ambigue. Exegetul vede în Parascovia o întruchipare a împărătesei Ecaterina, intervenţia ei reprezentând simbolico-ironic „duhul fertilizator al expansiunii ruseşti”. Urmând această pistă de interpretare, aflăm că Găinarii ar fi o consecinţă implacabilă a visului imperial de extindere al Ecaterinei de a crea pe pământurile Ţării Moldovei cea de-a Treia Romă, iar tandemul Panteleu-Parascovia ar simboliza „hibridul străin şi social degenerat”, suprapus pe istoria naturală a locului. În acest sens, Hronicul… este, neîndoielnic, o replică literară de tip postmodernist la Biserica Albă.

Miza romanului e mai mare decât deconspirarea „găinăriilor” istoriografiei sovietice, parodia atinge „mitologiile de toate culorile” ce au contribuit la falsificarea istoriei. Niciuna din ele nu este cruţată, fie că vine de la Plutarh, Tacit, Homer sau Virgiliu, fie că de la creatorii eposului eroic Nibelungenlied sau Slovo o polku Igoreve, fie că de la „topografii ţarişti” sau de la interpreţii contemporani. Şi dacă „gogoşile” clasice sunt înghiţite cu plăcere „nu pentru «adevărul» ce-l conţin, ci pentru talentul, pentru extraordinara fantezie a autorului”, „găinăriile” sovietice se fac vinovate tocmai de totala lipsă a fanteziei: „Ilustrul şi bătrânul meu coleg Miron Costin a scris că «nasc şi la Moldova oameni», dar a omis să scrie ce fel de oameni şi la ce Moldovă! Şi iată, trei sute şi vreo cincizeci de ani mai târziu un grup de indivizi din Republica Moldova, autointitulaţi «comunişti», îmbată poporul cu apă rece şi îl face să creadă că pe ei i-a avut în vedere moşul-cronicarul, punând astfel mâna pe putere! Urmările acestei – hai să spunem civilizat – neglijenţe se cunosc. Şi mai ales se simt…”.