Internațional

Al Qaida din Yemen revendică atentatul împotriva “Charlie Hebdo”, într-o înregistrare video

Atacul a fost comis la ordinul șefului AQPA, egipteanul Ayman al Zawahiri, se spune în mesaj.

”Vrem să precizăm pentru națiunea musulmană că noi suntem cei care am ales ținta, am finanțat operațiunea și i-am recrutat șeful”, a declarat în mesajul video unul dintre liderii Al Qaida din Yemen, Nasser ben Ali al-Anassi.

”Sfânta operațiune a fost condusă la ordinul emirului nostru Aymar al-Zawahiri și conform voinței postume a lui Osama ben Laden”, ca răzbunare pentru insultele aduse profetului Mohamed, ”împotriva necredincioșilor care l-au insultat”, se mai spune în mesaj. ”Operațiunea din Paris este cel mai puternic mesaj la adresa oricui îndrăznește să atace ceea ce este sfânt pentru musulmani și pe profetul lor”.

DPA menționează că, în înregistrarea video, difuzată pe site-urile jihadiste, în timp ce al-Anassi vorbea, pe fundal se perindau imagini de la atentatele din Paris și fotografii ale teroriștilor.

Înregistrarea video, de aproape 12 minute și realizată de casa de producție a AQPA, Al Malahem Media, îl arată pe al-Anessi în prim plan, potrivit EFE. Sub titlul ”Mesaj despre bătălia sfântă din Paris”, liderul AQPA îi felicită pe autorii atentatului și pe umma (națiunea musulmană) pentru această ”răzbunare”.

”Acești eroi s-au ridicat pentru a îndeplini promisiunile făcute lui Dumnezeu, au vindecat mânia credincioșilor musulmani și au stins focul furiei pe care o aveau. (Atacul) reprezintă un punct de inflexiune în istoria luptei împotriva dușmanilor lui Dumnezeu”, a mai spus al-Anessi, care a cerut națiunii musulmane ”să se ridice și să se sacrifice drept răzbunare pentru sângele vărsat și demnitatea călcată în picioare”.

Al-Anessi a susținut că ”șefii apostaziei” sunt sub șoc și că s-au aliat pentru a-și ”uni vulnerabilitățile și pentru a încerca să-și vindece rănile”, dar a avertizat că ”aceste răni nu s-au vindecat și nici nu se vor vindeca, nici în Paris, nici la New York, nici la Washington, nici la Londra, nici în Spania”.

Sediul din Paris al publicației satirice franceze Charlie Hebdo a fost ținta unui atentat comis săptămâna trecută de frații Said și Chérif Kouachi, care au ucis 12 oameni, în majoritate jurnaliști.

sursa: agerpres.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *