Chiar dacă ne-am vaccinat, va trebui să purtăm masca în continuare. Nimeni nu știe încă dacă vaccinurile anti-covid opresc și transmiterea virusului. Ceea ce este cert e că persoanele imunizate nu fac forme severe de boală și elimină virusul din organism mult mai repede decât în mod normal, spune Ștefan Dascălu, cercetător în imunologie la Universitatea Oxford.
Dacă ne numărăm printre cei care au primit vaccinul, nu înseamnă că nu va mai trebui să purtăm mască, spune Ștefan Dascălu, cercetător în imunologie la Universitatea Oxford. "Încă nu se cunoaște exact dacă vaccinul în sine blochează cu totul transmisia virusului. Ca să aflăm astfel de lucururi sunt necesare studii suplimentare și nu au fost făcute tocmai pentru că nu sunt etice. Noi, ca cercetători, ce putem să facem este să urmărim persoanele care au primit vaccinul și să le monitorizăm dacă dezvoltă simptome. Nu putem ști însă momentul în care ei intră în contact cu virusul. Pentru astfel de lucruri ar fi necesare studii în care voluntarii respectivi ar primi infecția". În toate studiile clinice, jumătate dintre voluntari primesc vaccinul, iar ceilalți placebo. De aici și problema etică pe care o ridică infectarea intenționată a tuturor voluntarilor. "Au fost discuții despre astfel de experimente, dar nu este niciunul în desfășurare", declară Ștefan Dascălu. El precizează că persoanele vaccinate nu fac forme severe de boală și elimină virusul din organism mult mai repede decât în mod normal,
Despre noua tulpină a SARS-COV-2, descoperită în Marea Britanie și detectată și în țara noastră, cercetătorul de la Universitatea Oxford subliniază că, fiind mult mai infecțioasă, în timp, va deveni tulpina dominantă. Vestea bună este că vaccinurile existente sunt eficiente și împotriva acesteia dar, pentru că dozele sunt puține și oamenii sunt vaccinați în etape, pentru a ține epidemia sub control va fi nevoie de noi restricții.
Decizia autorităților române de a prioritiza la vaccinare persoanele în vârstă și bolnavii cronici laolată cu personalul esențial este una justă, afirmă Ștefan Dascălu. Personele nu neapărat la risc din punct de vedere al sănătății, dar care pot contracta ușor virusul, la serviciu, trebuie imunizate tocmai pentru a reduce transmisia, explică el. În Marea Britanie, sunt imunizate mai întâi persoanele în vârstă, nu și lucrătorii din domenii cheie, având în vedere că numărul celor care trăiesc în centrele pentru bătrâni este foarte mare. Logica este aceeași: protejarea celor vulnerabili.
Potrivit lui Ștefan Dascălu, pentru atingerea imunității de turmă, calculele matematice arată că ar fi nevoie ca 70-80% din populație să se vaccineze anti-covid. Va mai dura până la atingerea acestui efect protector, mai ales că, în afară de numărul redus al dozelor disponibile, fiecare țară se confruntă cu impedimente logistice sau de acceptare a vaccinului în rândul populației.
Referitor la investigația deschisă de Norvegia în privința deceselor a 23 de bătrâni, care au primit vaccinul Pfizer/BioNtech, imunologul precizează că ar putea fi o coincidență pentru că persoanele respective erau și foarte în vârstă și foarte bolnave. Totuși, subliniază Ștefan Dascălu, "se fac anchete pentru că nu se joacă nimeni cu sănătatea oamenilor. Siguranța vaccinurilor este evaluată continuu".
|
Liderul grupului parlamentar Pro-Moldova, Andrian Candu, a dezvăluit în studioul Jurnal TV că Igor Dodon a fost cel care în 2005 i-a făcut cunoștință cu Vladimir Plahotniuc.
( ) Citeşte tot articolulLiderul socialiștilor Igor Dodon, care deține o colecție de accesorii de sute de mii de lei, de curând a fost observat că poartă un nou ceas de mână, estimat la aproximativ 1 500 de euro.
( ) Citeşte tot articolulOdată cu intrarea lui Marte în Gemeni, până spre sfârşitul lunii aprilie vom avea ocazii multiple să exersăm acţiunile inteligente, să ne punem în mişcare isteţimea, perspicacitatea şi curiozitatea.
( ) Citeşte tot articolulSfantul Conon a trait pe vremea Sfintilor Apostoli. S-a nascut in Isauria. Cei de aici au primit credinta in Hristos de la Sfantul Apostol Pavel. Parintii sai, Nestor si Nadia, l-au casatorit fara voia sa. Inainte de a se casatori, i s-a aratat Sfantul Arhanghel Mihail, in chip de barbat...
( ) Citeşte tot articolulUnele produse nocive de oxidare parţială a hranei cu scop energetic sunt radicalii liberi, echivalenţii smogului în organism. Radicalii liberi generaţi în interiorul organismului dăunează la fel ca şi cei declanşaţi de mediul poluat membranei celulare.
( ) Citeşte tot articolulÎn majoritatea cazurilor, atunci când femeile îşi propun să slăbească, încep să apară şi rezultatele. Totuşi, când luăm o astfel de decizie, trebuie să stabilim anumite obiective, dar şi să ţinem cont de anumite realităţi.
( ) Citeşte tot articolulA fost reținut pentru „dezmembrarea teritorială intenţionată a R. Moldova”, însă o lună mai târziu a fost eliberat, iar cele peste 30 de volume din dosarul penal intentat pe numele său și-au pierdut urma. Chiar și așa, spun cei care l-au arestat și l-au anchetat...
( ) Citeşte tot articolulZece persoane au murit, iar altele au fost rănite în urma prăbuşirii unui elicopter militar în estul Turciei, anunţă Ministerul Apărării de la Ankara, conform cotidianului Hurriyet, citat de Mediafax.
( ) Citeşte tot articolulCeaiul verde este recomandat în curele de slăbire, însă pe lângă rolul sau dietetic, această licoare previne o serie de alte afecţiuni sau ameliorează dureri nebănuite. Îţi spunem câteva lucruri pe care experţii în medicină naturistă nu ţi le-au...
( ) Citeşte tot articolulPrimele doze de vaccin Pfizer ar urma să ajungă în Republica Moldova în a doua jumătate a lunii martie, prin programul Covax al ONU, a anunţat preşedinta Maia Sandu, după o discuţie cu directorul regional al acestei companii, Sinan Atlig, transmite Agerpres.ro.
( ) Citeşte tot articolulFiecare al doilea fumător care încearcă să renunțe la țigări se întoarce la vechiul obicei după o săptămână sau chiar mai puțin. Cel mai des fumătorii susțin că nu pot renunța la acest viciu din cauza lipsei de voință. Potrivit The Sun, 52 procente susțin că...
( ) Citeşte tot articolulAm arătat în numărul precedent că româna, la fel ca celelalte limbi romanice, a moștenit din latină aproximativ 2000 de cuvinte-bază. Dacă ținem seama de felul cum s-au transmis aceste cuvinte diverselor limbi romanice, constatăm că aproximativ 500, adică o pătrime, au...
( ) Citeşte tot articolulLiderul regimului de la Tiraspol minte în legătură cu cele 1800 de doze de vaccinuri pe care Chişinăul urmează să le trimită regiunii transnistrene. Cele 1800 de doze fac parte din lotul pe care Republica Moldova le-a primit drept donaţie din partea României, însă...
( ) Citeşte tot articolul