Ultima oră

Parlamentul European a interzis expulzarea romilor din Franţa

Rezoluţia a fost adoptată datorită voturilor fracţiunilor de stânga a PE, pe când creştin-democraţii şi conservatiştii s-au opus acestui document.

„PE exprimă adâncă îngrijorare faţă de acţiunile întreprinse de autorităţile Franţei şi altor state europene faţă de romi cu scopul de a-i expulza, şi cere imediata suspendare a acestor acţiuni. PE roagă de asemenea Comisia Europeană, Consiliul Europei şi statele membre ale UE să enunţe aceeaşi cerere”, se spune în rezoluţie adoptată cu 337 de voturi „pentru”, faţă de 245 de voturi „împotrivă”. Documentul a fost susţinut de socialişti, liberali, verzi şi comunişti.

Amintim că în Franţa locuiesc timp de generaţii circa 350-400 de mii de romi care duc un mod de viaţă sedentar. În iulie 2010 autorităţile franceze au hotărât să expulzeze circa 700 de romi în ţările lor de origine – România şi Bulgaria – de unde au emigrat după intrarea acestora în UE în 2007.

Timpul.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *