Afaceri

Antreprenorii beneficiari de granturi europene aşteaptă deblocarea finanţărilor

Este vorba despre antreprenorii beneficiari de granturi europene pentru dezvoltarea business-ului mic şi mijlociu. Ei spun că finanţarea proiectelor a fost îngheţată, iar în absenţa unui Guvern funcţional şi a tensiunilor politice, nu au nicio certitudine când va fi deblocată, relatează Mesager.

Unele programe de suport financiar pentru antreprenorii din Republica Moldova au fost suspendate. Asta înseamnă că, cei care au nevoie de bani din partea Uniunii Europene trebuie să mai aştepte până în momentul în care fondurile vor fi accesibile. Reprezentanţii misiunilor diplomatice europene în Moldova spun că în lipsa unui acord semnat cu FMI-ul şi fără un guvern împuternicit cu atribuţii depline, nu pot numi o dată concretă în care vor fi relansate proiectele. Cei care sunt în aşteptare se declară însă optimişti.

„Stăm pe loc şi aşteptăm cât de cât un ajutor să ne dea pentru a ne dezvolta, dar sperăm că situaţia se va ameliora. S-a stopat PARE 1+1, PNAED-ul. Sunt foarte mulţi, dar toţi stau şi aşteaptă un pas. Rugăm şi cei de sus ca să ne dea voie să ne dezvoltăm, să mergem înainte”, spune Aliona Găină, antreprenor.

„În cadrul incubatorului au apelat foarte mulţi tineri, cel puţin 15, care au dorit să beneficieze de aceste proiecte, dar nu au finanţare, deoarece nu este o stabilitate politică și economică în ţară”, afirmă Vitalie Lazăr, administrator incubator de afaceri.

Chiar dacă fondurile sunt europene, acestea sunt gestionate de Guvern, iar pentru moment, negocierile s-au oprit la Ministerul Finanţelor. Soluţiile, după cum afirmă reprezentanţii misiunilor europene la Chişinău, se regăsesc în identificarea consensului politic.

„La moment, suporturile bugetare au fost îngheţate, suspendate din cauza situaţiei sectorului financiar-bancar, dar mai ales din cauza situaţiei macrofinanciare. Soluţia nr. 1 – Guvern în Moldova, 2- demararea unor negocieri cu FMI-ul şi concluderea unui acord cu FMI-ul”, susține Speranța Olaru, manager proiecte, Delegația UE la Chișinău.

La mijlocul lunii iunie curent, FMI și Banca Mondială au stopat unele proiecte de finanțare, iar UE ar putea întrerupe suportul pentru derularea reformelor în domeniul justiţiei. 

Sursa: trm.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *