In recentul conflict din Nagorno-Karabah, Armenia a estimat greşit – ca dealtfel şi o serie de geopoliticieni – că Moscova rămâne ultimul zid de apărare al Occidentului în faţa islamului. Ori, asta dovedeşte o necunoaştere a dorinţei de recucerire a Rusiei a ceea ce consideră că este zona ei de influenţă, e de părere Olivier Roy, analist politic şi specialist al islamului în paginile lui Le Monde.
Cum de a putut Armenia să fie aşa de uşor strivită în conflictul din Nagorno-Karabah, se întreabă Olivier Roy, semnatarul analizei din Le Monde. Analistul şi specialistul islamului vine cu unele explicaţii.
In momentul căderii URSS, Armenia, care avea o lungă istorie militară în cadrul armatelor ţariste şi sovietice, dispunea de un mare avans, în termeni de capacităţi militare, faţă de Azerbaidjan, ţară cu o istorie recentă şi fără tradiţie militară. Astfel, armenii au putut recupera Nagorno-Karabah dar şi alte teritorii azere în 1994. Acest avans a dispărut însă începând cu 2003, odată cu sosirea la putere la Baku a lui Ilham Aliev. Bugetul militar azer a devenit de 7 ori mai mare decât cel al armenilor.
Acorduri militare cu Rusia şi Turcia au permis dezvoltarea cadrelor şi antrenarea soldaţilor. In paralel, veniturile de pe urma hidrocarburilor au permis azerilor să cumpere masiv arme şi drone, în particular de la firme israeliene şi turce. Trebuie spus că pe piaţa armamentelor, Azerbaidjanul este un client excelent. In plus, regimul este stabil deci credibil în elaborarea unei strategii pe termen lung, notează Olivier Roy.
In schimb, Armenia este în declin demografic, cu un buget militar care stagnează şi mai ales deturnat de oficiali corupţi. Situaţia politică este instabilă iar armata, fără mijloace, este demoralizată, lucru care face că a putut să fie cotropită aşa de uşor de forţele azere şi aliatele lor. Si totuşi, asta nu explică totul, e de părere analistul semnatar al articolului din Le Monde.
Fără a nega impactul incompetenţei, al corupţiei şi al instabilităţii politice, fără a nega disimetria forţelor în joc, există şi un alt factor care a contribuit la criza actuală şi anume faptul că Armenia a mizat pe un sprijin de neclintit din partea Rusiei contra ameninţării turce şi musulmane. Pe scurt, a crezut în această imagine a Rusiei creştine, ultimul zid de apărare al Occidentului în faţa islamului. In acest rol, Rusia ar fi trebuit să-i convingă pe azeri să nu treacă la ofensivă. Cu toate acestea, Rusia a lăsat în mod conştient şi deliberat Armenia să fie călcată în picioare.
Această imagine a unei Rusii «creştine» este agitată de două decenii de diverşi geopoliticieni occidentali, adesea apropiaţi extremei drepte şi cărora le place să lege chestiunile migratorii de geostrategie. In viziunea lor, Occidentul, ameninţat atât din interior cât şi din exterior de islam, ar avea Rusia pe post de ultim apărător.
A vedea astfel lcururile înseamnă a nu înţelege nimic din viziunea Rusiei care este, înainte de toate, fondată pe o politică realistă a raporturilor de forţe şi pe o concepţie foarte rusească şi foarte puţin occidentală, şi cu atât mai puţin creştină, a geostrategiei.
Rusia vrea să-şi recucerească fostele zone de influenţă. Musulmanii nu sunt un obstacol dar o carte de jucat printre multe altele. A folosit-o ca să diminueze Georgia, a mizat pe islam ca să reia controlul Ceceniei, şamd. In plus, Turcia nu mai este inamicul ereditar care fusese Imperiul otoman pentru Rusia ţaristă. Azi, pe trei fronturi diferite – Siria, Libia şi Azerbaidjan – forţe turceşti şi aliatele lor sunt în contact cu forţe ruseşti şi aliatele lor. Uneori nu se ştie cine de partea cui este dar ceea ce contează este pragmatismul, ba uneori chiar şi o bună doză de cinism, conchide Oliver Roy, analist politic şi specialist islamului.
