Actualitate

VIDEO/ Un leopard a intrat într-o sală de clasă, în India. A rănit un elev

Elevul a suferit răni ușoare și a spus că a fost atacat de felină în momentul în care a intrat în clasă, relatează BBC.

Camerele de supraveghere au surprins momentul în care leopardul a intrat în sala de clasă și se plimbă tacticos printre bănci. Momentul în care îl atacă pe elev a fost eliminat din filmare din motive evidente.

A fost declanșată o operațiune de amploare, în care au fost implicați zeci de oameni, pentru capturarea și scoaterea leopardului din școală, însă acest lucru a fost posibil abia după 11 ore. Autoritățile locale cred că leopardul a ieșit din pădurea din apropiere și a intrat printr-o fereastră a școlii lăsată deschisă, iar apoi nu a mai găsit drumul de întoarcere.

În India, întâlnirile dintre leoparzi și oameni sunt tot mai dese din cauza restrângerii habitatelor naturale ale acestora, lucru care îi obligă să-și caute adesea hrană în zonele locuite.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *