Actualitate

Victor Puscas a ramas fara ceasul daruit de ex-presedintele Voronin

Judecatorul Curtii Constitutionale, Victor Puscas, a ramas fara ceasul exclusiv daruit de fostul presedinte Vladimir Voronin, dupa ce reprezentantul institutiei prezidentiale a luat ceasul inapoi, la 23 septembrie, lasand in loc o recipisa. „Eu, Victor Palii, consultant principal al aparatului Presedintiei, am primit din partea dlui Victor Puscas, judecator al Curtii Constitutionale, ceasul „Moldova” si un album de fotografii”, e scris in recipisa cu pricina.

„Victor Palii a luat ceasul de pe masa, unde l-au lasat cand l-au adus”, a spus Puscas, care a mentionat ca, dupa ce a primit ceasul in dar, a depus trei demersuri catre fostul presedinte, in vederea returnarii cadoului, insa toate cererile au fost respinse. „Cand am fost anuntati ca trebuie sa dam un salariu de o zi pentru reparatia cladirilor Parlamentului si a Presedintiei, am scris un demers, prin care am propus sa vindem ceasurile, iar banii sa-i transferam pentru reparatie, insa demersul a fost respins”, a spus Puscas, precizand ca aceeasi soarta au avut-o si alte doua cereri depuse la Presedintie.
Amintim ca mai multi membri ai Curtii Constitutionale si ai Comisiei Electorale Centrale au primit in dar cate un ceas exclusiv de la presedintele Voronin dupa validarea alegerilor din 5 aprilie curent. Dar nu toti cei pe care Voronin a decis sa-i recompenseze au acceptat suvenirele cumparate din bani publici. Victor Puscas, singurul judecator al CC care a avut o opinie separata la adoptarea hotararii de confirmare a legalitatii alegerilor din 5 aprilie, a refuzat sa mearga la festivitatea de la Guvern, iar apoi, cand Pulbere i-a adus ceasul la birou, a refuzat sa-l accepte.

Dupa www.jurnal.md
 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *