Actualitate

Veaceslav Platon ar fi fugit din Republica Moldova în Marea Britanie, pentru a solicita un azil politic

Potrivit deschide.md, Veaceslav Platon a zburat la Londra duminică, 18 iulie, şi nu ar intenţiona să mai revină în Moldova, ci speră să obţină azil politic în Marea Britanie. Deputatul PAS Sergiu Litvinenco a scris, pe rețeaua sa de Facebook, că „este o bătaie de joc că Platon a fost lăsat să părăsească liber Republica Moldova”. „Or, din câte se ştie, acesta figurează în mai multe dosare penale gestionate de procurori, astfel încât cel puţin o interdicţie de a părăsi ţara era obligatorie”. „Nu ştiu ce explicaţii va găsi şi de această dată procurorul general, dar sunt aproape sigur că aşa ceva nu se putea face fără acceptul lui. Dar persoane care le permit puşcăriabililor de calibru mondial să fugă nestingherit din ţară nu pot a priori să reformeze justiţia şi să lupte cu corupţia. Adică nu pot face dreptate aşa cum a cerut poporul Republicii Moldova în cadrul scrutinului din 11 iulie 2021”, a spus Litvinenco. Veaceslav Platon a fost declarat nevinovat în dosarul privind frauda bancară în care anterior fusese condamnat la 18 ani de închisoare. Decizia a fost luată pe 14 iunie 2021, de către Judecătoria Buiucani, este definitivă şi nu poate fi supusă niciunei căi de atac. În luna mai 2020, procurorul general Alexandr Stoianoglo a declarat că „dosarul în privinţa cetăţeanului Veaceslav Platon a fost falsificat în totalitate”, iar „acuzarea a fost întemeiată pe aprecieri intenţionat denaturate şi interpretarea eronată a faptelor, care rezultau din acuzaţiile în privinţa lui Şor”. „Prin urmare, cetăţeanul Platon a fost absolut ilegal condamnat şi, respectiv, ilegal îşi ispăşeşte pedeapsa”, se menţiona în declaraţia procurorului general. De asemenea, la 28 mai, Maia Sandu a declarat că „gruparea lui Platon reprezintă un pericol pentru securitatea statului”. Preşedinta a mai declarat că „este extrem de îngrijorător cât de repede procuratura a renunţat la învinuiri în raport cu această grupare” şi a promis să analizeze „legalitatea şi temeinicia care au stat la baza acestei decizii dubioase care scandalizează toată societatea”.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *