Cultură

Vasile Vasilache, scriitorul care vorbeste cum scrie si scrie cum vorbeste

Vineri, in Sala Mare a Uniunii Scriitorilor din Moldova a avut loc lansarea cartii de publicistica a lui Vasile Vasilache „Verzi suntem, verzi…”, aparuta recent la Editura „Litera”.

Volumul a vazut lumina tiparului in preajma unei triste aniversari – pe 8 iulie 2009 se implineste un an de la disparitia fulgeratoare a eminentului scriitor. Asa cum noteaza alcatuitorul si lectorul cartii, Igor Nagacevschi, volumul cuprinde publicistica scriitorului din ultima perioada a vietii sale. E o carte neobisnuita, precum neobisnuita este intreaga sa creatie, avea sa constate si moderatorul manifestarii, scriitorul Arcadie Suceveanu.

Cartea beneficiaza si de o prefata extraordinara, semnata de Eugen Lungu. El remarca, intre altele, ca Vasile Vasilache vorbeste cum scrie si scrie cum vorbeste. „Aceasta nota orala, cu pitoresti inflexiuni dialectale, e specifica si prozei lui V. Vasilache. Desi, in limitele corectitudinii, stilul mult prea neaos lasa pe dinafara pe cititorul manierat si format pe fineturile livrescului. De regula, dupa ce infrunta oralitatea cautata, ultimul nu mai are rabdare sa patrunda in straturile de semnificatii si simboluri, de care geme orice text al scriitorului, si se retrage confuz. Nu sunt multi cei care pot gusta un Vasilache in toata complexitatea lui” – iata un adevar afirmat de catre prefatatorul cartii, in care pune punctul pe „i”.

„Scriitorul, adevaratul scriitor, ilustrul scriitor isi da seama ca este ceva mai mult decat un partid, o uniune, o organizatie, chiar un parlament”, zice Vasilache intr-un eseu al sau, afirmand in continuare: „Apoi, ca e ceva mai mare, mai cuprinzator decat „Casa noastra – Republica Moldova”. Apoi, nitel excelentissim este fata de Excelenta Sa Prezidentul, Alteta Sa Principele sau Majestatea Sa, Sanctitatea Sa… Exemple? Lev Tolstoi si tarul… Acelasi Lev Tolstoi si Sfantul Sinod, in frunte cu Partriarhul…”.
Cu Vasilache am pierdut o lume intreaga, un intreg univers, aveau sa constate mai multi vorbitori. Astfel, Constantin Tanase a remarcat ca lumea in publicistica lui Vasilache este vazuta parca dintr-un turn, cand ostasul sta si priveste in jos, acolo unde se afla ocnasii. La randul sau, Vladimir Besleaga a afirmat ca Vasilache toata viata a scris aceeasi carte, astfel incat din lutul de la Untesti el a creat bijuterii de arta. In acelasi timp, Serafim Saka l-a caracterizat pe Vasile Vasilache drept un scriitor intr-un singur exemplar, irepetabil.

Pe marginea volumului s-au mai pronuntat acad. Mihai Cimpoi, Leo Butnaru, Ion Ciocanu, Nicolae Leahu, protoiereul Ioan Ciuntu, Igor Nagacevschi, Victor Vasilache, feciorul scriitorului, s.a. Tot aici a fost lansata ideea unei carti de memorii despre Vasile Vasilache.
 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *