Ultima oră

Vârsta de pensionare a militarilor va fi majorată până la nivelul standart

14.10 Corina Fusu: Partidul Liberal optează pentru echitate socială şi va vota proectul de lege.

14.47 Vladimir Hotineanu, preşedintele Comisiei parlamentare pentru protecţie socială, sănătate şi familie, propune aprobarea cu majoritatea voturilor  în prima lectură a proiectului de Lege privind bugetul asigurărilor socale. 

14.43 Comunista Ina Şupac cere ca Valentina Buliga să-şi dea demisia. Săptămâna trecută deputata a cerut demisia ministrului Apărării, Vitalie Marinuţă

14:10 Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Valentina Buliga prezintă Proiectul legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2011 nr. 677 din 14.03.201. Acesta prevede Veniturile bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2011 se estimează la nivel de 9162420,5 mii lei, cu o creştere cu 746434,1 mii lei (sau 8,9%) faţă de veniturile executate în anul 2010. Vezi aici ce prevede acest proiect.

13:25 Preşedintele Parlamentului, Marian Lupu a anunţat că deputaţii vor aproba Proiectele de legi după examinarea tuturor. Astfel, ministrul Buliga prezintă raportul Proiectului legii privind compensaţiile sociale unice nr. 679 din 14.03.2011. Se propune stabilirea şi plata compensaţiilor sociale unice în cuantum de 390 lei (130 lei – 3 luni) pentru beneficiarii de pensii sau de alocaţii sociale în sumă de până la 900 de lei pentru perioada ianuarie-martie 2011. În cazul implementării propunerii respective, pentru plata prestaţiei menţionate pentru perioada ianuarie-martie 2011, va fi necesară alocarea suplimentară din Bugetul de Stat a mijloacelor financiare în cuantum de aproximativ 224 mil. lei, potrivit avizului Ministerului Finanțelor.

13:00 Comuniştii anunţă că nu vor vota acest proiect de lege. 

Proiectul prevede excluderea normelor de pensionare ale judecătorilor, procurorilor din legile speciale respective şi includerea lor, cu modificările de rigoare, în legea de pensionare de bază (Legea privind pensiile de asigurări sociale de stat). În proiect se propune majorarea treptată a vârstei de pensionare a acestor categorii până la vârsta generală de pensionare. Totodată, se propune majorarea stagiului special de cotizare a judecătorilor şi procurorilor până la 15 ani (actualmente – 12 ani 6 luni) şi majorarea treptată a stagiului total de cotizare a acestora (în prezent 20 de ani) până la 35 de ani pentru femei şi bărbaţi. În proiect se propune majorarea stagiului special de cotizare pentru deputaţi în Parlament şi membri de Guvern de la 2 la 4 ani; pentru Preşedinte, vicepreşedinte sau deputat salarizat al Adunării Populare a UTA Gagauz Yeri de la 4 la 6 ani. În proiect se propune majorarea treptată cu 6 luni anual a vechimii în serviciu de la 20 pînă la 25 de ani pentru militarii care au îndeplinit serviciu prin contract, persoanele din corpul de comandă şi din trupele organelor afacerilor interne.

Modificările şi completările la Legea privind ocuparea forţei de muncă şi protecţia socială a persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă sunt următoarele: concretizarea condiţiilor pe care trebuie să le întrunească o persoană aflată în căutarea unu loc de muncă pentru a fi înregistrată în calitate de şomer. Conform art. 30 al Legii şomerii au drept la ajutor de şomaj cu condiţia că au un stagiu de cotizare nu mai puţin de 6 luni. În scopul cointeresării persoanelor ocupaţi la munci sezoniere de a se angaja la alte locuri de muncă (aceştia 6 luni muncesc, iar 6 luni primesc ajutor de şomaj), prin modificările propuse la articolul 30, alineatul (1) se prevede majorarea perioadei contributive de la 6 la 9 luni.

12.35 Vladimir Hotineanu, preşedintele comisiei parlamentare pentru sănătate şi protecţie, prezintă un raport cu privire la proiectul de lege. 

12.25 Oxana Domente (PCRM) "Aceste reforme sunt doar măsuri goale de austeritate". 

11.42 Deputaţii examinează proiectul prezentat de ministrul Buliga. Cad propuneri pentru lectura a II-a. Comuniştii critică reformele privind sistemul de pensii.

 Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Valentina Buliga prezintă Proiectul legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2011 nr. 677 din 14.03.2011. Deputaţii acordă întrebări.


Foto: Dumitru Liviu-Ştefan

Proiectul prevede indexarea la 01.04.2011 a pensiilor militarilor în termen, alocaţiilor sociale de stat, compensaţiilor băneşti lunare în schimbul asigurării cu produse alimentare pentru persoanele participante la lichidarea consecinţelor catastrofei de la Cernobâl cu 7,4%; majorarea cuantumului indemnizaţiei unice la naşterea copilului persoanelor neasigurate cu 300 de lei: pentru un copil – 2000 de lei, pentru următorul copil – 2300 lei; majorarea cuantumului indemnizaţiei pentru creşterea copilului până la vârsta de 1,5 ani, persoanelor neasigurate cu 50 de lei sau până la 300 lei.

10:00 Deputaţii examinează astăzi proiectul legii privind compensaţiile sociale unice, proiectul legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2011, proiectul legii fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă medicală pe anul 2011. 

 
Sursa Video: Privesc.eu

Timpul.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *