Unirea şi funcţiile sale internaţionale

Dezideratele politice moderne – unitate politică, independenţă, modernizare, integrare – s-au realizat atunci când contextul politic european s-a suprapus cu aşteptările locale. 1859, 1866, 1878, 1918 au fost astfel de contexte internaţionale favorabile României, când Europa şi, mai târziu, America au pariat pe rolul stabilizator şi de echilibru regional al românilor. Acest lucru nu reduce cu nimic meritele oamenilor de stat români, ci dimpotrivă arată că au fost la înălţimea momentului. La fel cred că stau lucrurile şi în prezent, când preşedintele nostru a formulat al treilea proiect de ţară – unirea R Moldova cu România.

Ce înseamnă această funcţie internaţională şi cum se explică ea? Istoric, N. Iorga spune că Ţara Românească şi Transilvania au apărut ca state din nevoia de stabilitate a comerţului Europei Centrale. Valahii ar fi primit o funcţie internaţională de securizare a rutelor de transport între Marea Neagră şi Viena. Este vechiul Drum al Mătăsii, ce aducea pe uscat mărfuri tocmai din China. Similar, Moldova istorică a avut o funcţie de asigurare a comerţului de la Baltica la Constantinopol. Pe acest drum ciculau varegii suedezi, ce au fondat Kievul medival. În cronicile lui Gr. Ureche şi Miron Costin se scrie negru pe alb că Dragoș a ieșit cu oamenii săi din Maramureș și a descălecat în Moldova "în zilele lui Laslău craiul unguresc, care cu ajutorul românilor i-a scos pe tătari din Moldova, gonindu-i peste Nistru". Ludovic I al Ungariei şi Poloniei, din casa franceză de Anjou, era el însuşi expresia politicii europene a timpului. În epoca modernă, unirea de la 1859 a fost posibilă datorită nevoii de comerţ liber la Marea Neagră resimţită de Anglia. Cuza şi Kogalniceanu au fost, din această perspectivă, agenţii locali ai capitalismului apusean în înţelegerea lui Şt. Zeletin. La 1878, Bismarck a arondat României o provincie cu cea mai pronunţată funcţie internaţională – Dobrogea – din nevoia de a realiza un echilibru european între Turcia şi Rusia prin intermediul României. Am primit, cum s-ar spune, o funcţie de echibru între Est şi Vest: a consola Turcia şi tempera Rusia. La 1918, contextul european a decis din nou în favoarea noastră: nevoia de stabilitate în Europa Centrală resimţită de Franţa şi SUA a coincis cu dorinţa noastră istorică de unire cu Transilvania. Imperativul stabilizării frontierei de Est a Europei decise la Versailles s-a suprapus cu dorinţa basarabenilor şi bucovinenilor de a se reuni cu România. În fiecare din aceste contexte internaţionale am beneficiat de serviciul unor oameni de stat care au fost la înălţimea momentului. La 1858 energia a venit de la Iaşi, la 1918 de la Alba Iulia, Chişinău şi Cernăuţi. La Bucureşti, Brătienii au fost beneficiarii economici, dacă avem în vedere că patriotismul lor se contabiliza de domnul Carada prin întărirea funcţiei financiare a leului.

Ce context internaţional ar fi astăzi favorabil reunificării cu R Moldova?

Aceasta ar trebui să fie, în opinia noastră, fundamentul oricărei declaraţii politice în privinţa reunificării. Sunt cel puţin patru raţiuni internaţionale ce susţin o atare judecată şi două ce sunt împotrivă.

În primul rând politica răsăriteană a UE, care s-a angajat în ultimii ani în ceea ce se numeşte Parteneriatul Estic a cărui funcţie declarată este atragerea Ucrainei, R Moldova, Georgiei şi Armeniei într-un parteneriat economic şi social de durată. Totusi, UE în relaţia cu Ucraina nu poate fi diferită de UE în relaţia cu Turcia, de exemplu. De aceea, nu cred că Ucraina nu a semnat din cauza Rusiei, ci mai ales pentru că nu poate îndeplinicriteriile minime pentru o cooperare, nicidecum o asociere. Guvernul de la Kiev nu a făcut nimic în ultimii ani pentru a lua în serios acordul de asociere. Kievul este mai departe acum de UE decât pe vremea lui Iuşcenco. Criteriile UE pentru semnarea acordului de asociere nu au fost ridicate – de aici şi răspuns la criticii UE, în frunte cu dl Băsescu – iar Bruxellul nu a "împins" Kievul în afara acordului. Ucraina nu poate pur şi simplu îndeplini aceste criterii în forma actuală. Prin defecţiunea Ucrainei, rolul R Moldova şi Georgiei a crescut exponenţial. În 2014, R Moldova poate trage Georgia către UE, după cum republica caucaziană poate arăta republicii moldovene drumul înapoi.

În al doilea rând, R Moldova este cu un pas înainte spre UE datorită nu atât sprijinului, altfel admirabil, al ţărilor UE şi al României, cât profilării unei noi generaţii de politicieni şi diplomaţi care au înţeles miza internaţională a unei guvernări pro-europene la Chişinău. Iurie Leancă, Igor Corman, Natalia Gherman, Igor Munteanu, Eugen Caras, Aureliu Ciocoi, Oleg Serebrian sunt, în opinia mea, artizanii asocierii R Moldova cu UE.

Această generaţie s-a emancipat de servituţile postsovietismului şi a deprins sensurile şi traseele politicii intrenaţionale. Când merg la Moscova, nu mai au handicapul înaintaşilor, iar când merg la Bruxelles, Berlin sau Washington reduc şi mai mult acest handicap. Următorul lor examen – alegerile din 2014, când cred că vor convinge populaţia de nevoia de a continua ce au început. Vlad Filat, omul forte de la Chişinău, sper că va acorda în continuare încrederea sa lui Iurie Leancă.

În al treilea rând, SUA nu mai insistă pe dimensiunea euro-atlantică relativă la fostul spaţiu sovietic. După episodul 2008 din Georgia a devenit clar că orice altă tentativă, chiar şi în cazul Moldovei, de a natoliza această mică republică, va genera reacţia Moscovei. Domnul Kerry a fost la Chişinău şi a îmcurajat parcursul european al R. Moldova şi s-a bucurat de vizita la Cricova. Asta a fost tot. Şi bine că a fost doar atât.

În al patrulea rând, implicarea Chinei şi vizita recentă a premierului Li Keqiang denotă disponibilitatea guvernului de la Beijing de a impulsiona relaţiile economice cu ţările UE din Europa Centrală şi de Sud-Est. Rolul economic al Chinei are un rol stabilizator şi cred că pe termen mediu şi lung potenţează contextul internaţional favorabil României şi întregii regiuni.

Ce argumente internaţionale ar fi împotrivă?

Cred că Transnistria este prima problemă. Van Rompuy şi E. Barroso au spus la Vilnius că susţin integritatea teritorială a R Moldova. Ceea ce înseamnă invitaţie deschisă pentru Tiraspol. Invitaţia este însă, în opinia mea, similară celei ucrainiene: UE are o serie de standarde asupra cărora nu se poate negocia. Deducem de aici că statutul Transnistriei se poate decide numai împeună cu Rusia. Ceea ce era de aşteptat. Cine şi cum negociază cu Rusia? 5+2 la Viena este un format potrivit, printre altele pentru că include SUA. Bucureştiul nu este parte a acestui format şi, în prinicpiu, are o capacitate redusă de negociere. Nu ar fi de mirare ca Moscova să accepte parcursul european al R Moldova, dar fără Transnistria, dacă nu a făcut-o deja. Totuşi, singurul negociator credibil în relaţia cu Rusia este Germania. Coaliţia de la Berlin, ce include social-democraţii alături de creştin-democraţi, are şanse de a îmbunătăţi relaţia cu Rusia, în ciuda aparenţelor. Nu este exagerat să spunem că statutul Transnistriei se va decide între Berlin şi Moscova şi că se va repara nedreptatea de la 23 august 1939.

A doua problemă cred că este la Bucureşti. Putem lăsa impresia de improvizaţie, ceea ce nu este tocmai util proiectului reunificării. Lansarea unui proiect politic atât de important, cu doar două zile înainte de summitul de la Vilnius, fără ca primul om în stat să se consulte cu şeful guvernului poate părea necredibilă pe plan internaţional. Ulterior, reacţia primului ministru a întărit această percepţie şi a ridicat alte întrebări: instituţii fundamentale în stat implementează decizii ce eludează mecanismele controlului guvernamental? Ca imi inchipui ca nu facem politica externa cu jandarmeria?Improvizaţie pe plan ninternaţional ar sugera şi alte reacţii, precum cea a numărului doi în stat, altfel normală, aflat în aceste zile la Chişinău. Pe de altă parte, este adevărat că Bucureştiul a fost de fiecare dată nepregătit şi incoerent. La 1918 evenimentele au venit peste noi şi abia după am reuşit să ne adunam.

De aceea, personal cred că esenţial în perioada următoare este să consolidăm abordarea europeană a Parteneriatului Estic, să ne consultăm serios partenerii europeni şi euroatlantici pe această teamă, să obţinem şi, la nevoie, să generăm sprijinul lor şi nu în cele din urmă să susţinem forţele proeuropene din dreapta şi stânga Nistrului. Context international favorabil cred că asta înseamnă: să fructificăm ce este şi să ne comportăm la înălţimea aşteptărilor partenerilor nostri. Asocierea R Moldova la UE și întărirea forțelor proeuropene la Chișinău este imperativul momentului şi miza internaţională adevărată.

În 2014, o abordare tehnică şi pragmatică a problemei R Moldova cred că este preferabilă uneia emoţionale, patriotice şi conflictuale electoral.

Sursa: Ionel Nicu Sava