În condiţiile în care toate ţările europene şi-au lăsat deoparte disensiunile cu Ucraina şi au susţinut guvernul de la Kiev în faţa agresiunii ruseşti, Ungaria se grăbeşte să facă presiuni pentru a obţine avantaje de la o ţară aflată în dificultate. Un gest foarte puţin european.
În primul rând, trebuie să vedem ce fel de autonomie are în vedere premierul Viktor Orban. În Europa există tot felul de structuri de guvernare mai mult sau mai puţin centralizate. În general, autonomie înseamnă dreptul unei comunităţi de a-şi administra o parte cât mai mare din banii colectaţi din taxe, de a stabili priorităţile de dezvoltare la nivel local şi de a avea politici proprii de protejare a identităţii etnice prevalente în respectiva regiune – inclusiv prin folosirea limbii materne în toate domeniile spaţiului public. Politicile macro-economice, politica de apărare şi politica externă a statului în care există regiuni autonome rămân în sarcina guvernării centrale. Acest model de autonomie este în general acceptat fără multe probleme în întreaga Europă. Există multe forme legislative pentru definirea unui astfel de cadru, forme adaptate la tradiţia şi istoria fiecărei regiuni în parte.
Moscova însă foloseşte un dublu standard – însă în niciun caz nu se apropie de exemplul de mai sus. Modelul de autonomie promovat şi susţinut în afara Federaţiei Ruse este unul care seamănă foarte mult cu secesiunea. De obicei, drepturile minorităţii naţionale ruse sunt respectate în zonele în care urmează să apară probleme, nu există încălcări flagrante – însă cea mai mică problemă, în loc să fie discutată şi negociată, este automat transformată în motiv de secesiune. Problema este reprezentată de faptul că modelul de autonomie promovat în afara Federaţiei Ruse este în realitate unul de independenţă. Atunci când se ajunge la discuţii şi reprezentanţii Moscovei pretind că cedează, de fapt îşi doresc să transforme majoritatea populaţiei în captivi ai minorităţii. „Statutul special” al autonomiilor pe model rusesc este de natură să blocheze funcţionarea statului care îl acceptă, sub ameninţarea permanentă a secesiunii (care este de obicei prevăzută ca un drept în „statutul special”). În realitate, nici vorbă de autonomie, independenţă este cuvântul care descrie cel mai bine acest model. Pe de altă parte, modelul de autonomie internă din Federaţia Rusă nu este altceva decât o mască pentru un stat ultra-centralizat, iar despre Cecenia chiar nu mai are rost să vorbim.
Din păcate, şi Ungaria susţine exact aceeaşi minciună. Modelul de autonomie promovat de guvernul de la Budapesta nu intenţionează să urmeze linia europeană – mascarea independenţei şi separatismului sub denumirea de autonomie constituie adevărata intenţie. Oricâte drepturi şi libertăţi ar fi acordate şi garantate etnicilor maghiari, permanent există motive de nemulţumire şi tot timpul este solicitată vehement „autonomia”. Etnicii maghiari din Europa beneficiază de statute foarte largi de autonomie, însă modelul destabilizator rusesc este mult mai atractiv pentru Viktor Orban, ale cărui declaraţii antiucrainene au stârnit aplauze prelungi la Moscova.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
