Actualitate

Un stat american a proclamat anul 2018 drept „Anul Centenarului României” // DOC

Potrivit unui comunicat al Ambasadei României în SUA, Pete Ricketts a emis o proclamație prin care salută celebrarea Centenarului Marii Uniri de la 1918 de către România. „Statele Unite și România împărtășesc o prietenie adâncă și de lungă durată și un parteneriat strategic construit în jurul valorilor democratice, legăturilor istorice și a angajamentului comun pe calea asigurării securității transatlantice și a prosperității reciproce”, se arată în textul proclamației.

Documentul menționează legăturile strânse dintre România și statul Nebraska în ceea ce privește comerțul, programele educaționale și antreprenoriatul.

Ambasadorul României în Statele Unite ale Americii, George Cristian Maior, a salutat proclamaţia statului Nebraska, arătând că România este onorată de mesajul guvernatorului Pete Ricketts. Ambasadorul român a transmis guvernatorului statului Nebraska recunoștința țării noastre față de sprijinul acordat de Statele Unite în urmă cu o sută de ani pentru realizarea Marii Uniri de la 1918, accentuând rolul important pe care președintele Woodrow Wilson l-a jucat prin cele paisprezece puncte ale planului său de instaurare a păcii după încheierea Primului Război Mondial.

Emiterea proclamațiilor de către state americane face parte dintr-un proiect mai amplu al Ambasadei României la Washington de celebrare a Centenarului Marii Uniri din 1918. 

Sursa: radiochisinau.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *