Culinar.md

Un purificator natural al sângelui – Leurda

În această perioadă, natura intervine cu o plantă de mare valoare: leurda. Denumită în popor ai-de-pădure sau ai-ciorăsc, leurda este unul dintre primii vestitori ai primăverii, care inundă suprafaţa solului încă din luna martie, imediat după ghiocei. Se întâlneşte în toată Europa de Est şi în Caucaz, prin flora spontană din zonele de deal şi de munte, preferând tufişurile şi pădurile umede şi umbroase de foioase (fag, stejar, carpen), cu frunziş putrezit, aşternut pe soluri afânate, bogate în humus şi slab acide.

Caracteristicile plantei

Frunzele apar în lunile martie-aprilie, în funcţie de condiţiile climatice ale zonei. Au forma oval-lanceolată, sunt late de 3-4 cm şi lungi de peste 10 cm, cu două nervuri paralele. Limbul este lucios, verde-intens, iar peţiolul – lung. Se pot confunda cu frunzele de lăcrămioare care apar cam în aceeaşi perioadă.

Rol esenţial în curăţarea sângelui

Proprietăţile terapeutice ale leurdei scot în faţă, în primul rând, rolul depurativ, respectiv capacitatea de curăţare a sângelui, ficatului, stomacului şi intestinelor, mult mai activă decât usturoiul.

Pentru a obţine acest efect, se recomandă ca, în fiecare primăvară, să se facă o cură de patru săptămâni cu frunze proaspete, preparate cât mai simplu pentru a nu-i distruge calităţile. În plus, sunt evidente efectele antiseptice, bactericide, antitoxice, diuretice, hemostatice, hipotensive, antisclerotice, vermifuge şi stimulatoare ale peristaltismului intestinal şi ale contracţiilor uterine.

Frunzele proaspete, o componentă excelentă a salatelor de primăvară

Având un excelent rol purificator, prin eliminarea deşeurilor toxice din ficat şi din sânge, precum şi un important rol fortifiant al întregului organism, leurda este recomandată într-o cură benefică de primăvară:

– frunzele proaspete se consumă primăvara, fiind amestecate cu diferite preparate culinare: salate de crudităţi, supe, ciorbe, piure (în asociere cu urzica vie), găluşte, chiftele, perişoare, cartofi, tocane cu carne, având atât rol decorativ, cât şi condimentar foarte gustos, înlocuind usturoiul;
– tăiate mărunt, frunzele se consumă ca aperitiv în amestec cu frunze de pătrunjel verde; se pun pe felia de pâine cu unt, margarină, brânză sau caşcaval ras, adăugând cimbrişor, boia de ardei şi piper măcinat;
– salata din frunze proaspete, consumată înainte de mesele principale pe tot sezonul de primăvară, are un rol evident în oprirea procesului de îmbătrânire;
– în stare uscată, frunzele se presară pe diferite mâncăruri, în amestec cu pătrunjel şi ceapă verde, având efect de condiment deosebit de gustos;
– sucul de leurdă combate reumatismul degenerativ.

Leurda mai are şi alte forme de utilizare:

– bulbii recoltaţi vara şi toamna şi tocaţi mărunt au aceeaşi eficacitate ca şi frunzele, dar, la persoanele cu stomac mai sensibil, se prepară un macerat în lapte timp de două-trei ore, care se va consuma prin înghiţituri rare. Atât frunzele, cât şi bulbii sunt bine toleraţi de către ficat şi nu dau miros neplăcut pentru respiraţie, ca în cazul usturoiului;
– tinctura din frunze sau bulbi tocaţi mărunt se prepară în alcool de 38-40%, în care se macerează timp de 14 zile, la soare; apoi se strecoară şi se păstrează în sticle închise la culoare, în loc răcoros şi întunecos. Zilnic se iau câte 10-15 picături, în puţin ceai sau apă, de trei-patru ori pe zi, având efecte deosebite în dobândirea unei memorii excelente. Tinctura bine păstrată permite să se beneficieze în toată perioada anului de puterea curativă a leurdei;
– infuzia de leurdă se prepară din două linguriţe frunze tocate la 200 ml apă clocotită; se beau unul sau două ceaiuri pe zi;
– sucul de leurdă, extras din frunze proaspete prin presare, se consumă în cure de trei săptămâni, luând câte două pahare pe zi, dimineaţa pe stomacul gol şi după-amiază, având efecte în combaterea reumatismului degenerativ, mastită şi noduli la sân, dar şi în înlăturarea efectelor nocive ale tutunului, printr-o acţiune puternic antitoxică.

Dacă aţi trecut deja la consumul plantelor verzi pe care le puteţi găsi sau procura la acest început de aprilie, nu ocoliţi şi miraculoasa leurdă. 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *