Actualitate

Timpul în Basarabia ar fi mult mai trist fără ziarul TIMPUL

În cei 16 ani de activitate, printre protagoniștii reportajelor, analizelor, investigațiilor sau editorialelor publicate în ziarul TIMPUL, au fost diverși politicieni, dar și distinse personalități din domeniul culturii. Unii dintre ei au fost lăudați, alți au fost criticați, în funcție de acțiunile și deciziile lor. Cu toate acestea, jurnaliştii noştri au încercat mereu să respecte normele deontologice și să fie corecți în raport cu toate sursele, indiferent de viziunile și opțiunile lor politice. În acest număr aniversar, i-am întrebat pe o parte dintre aceștia cum apreciază activitatea publicației noastre de-a lungul timpului și ce ar dori să citească pe viitor în paginile ziarului.

„Sunteţi cea mai bună publicație în limba română de la Chișinău”

Mircea Druc, primul prim-ministru al R. Moldova

Consider că TIMPUL a rămas poate cea mai serioasă publicație din Basarabia. Nu am anumite preferințe, citesc absolut toate titlurile și caut informații și analize pe care le tratez ca atare. Eu știu cum a apărut TIMPUL, când a pornit cu domnul Constantin Tănase sau Costică, cum îi spuneam eu, și observ că mergeţi în aceeași direcție. Fiți siguri că Mircea Druc vă consideră cea mai bună publicație în limba română de la Chișinău. M-ar interesa să mai citesc în ziarul TIMPUL istorii de succes despre basarabenii care reușesc să facă ceva, nu doar să spună ceva. V-aș recomanda să faceți o rubrică „Homo Faber”, unde să putem descoperi oameni care fac ceva în concordanță cu idealul nostru. Reportaje din arestul poliției, de la ospiciu sau de la spitalul de urgență nu m-ar interesa să citesc în TIMPUL. În schimb, ar fi bine să aveți mai multe analize, făcute de analiștii care reușesc să vadă lucrurile în ansamblu.

„Ziarele încă nu şi-au spus ultimul cuvânt”

Petru Lucinschi, al doilea președinte al R. Moldova



În ultimul timp este răspândită părerea că, odată cu dezvoltarea Internetului, dispare interesul pentru presa scrisă și ziarele își pierd sensul. Eu însă cred că nu este chiar așa. Recent, am fost într-o vizită la Londra și am văzut acolo mulți oameni care citeau ziarul „The Times”. Acesta apare în foarte mult exemplare și un număr are între 70 și 100 de pagini. Chiar dacă ei, din punct de vedere tehnologic, sunt mult mai dezvoltați, oricum vedem că s-a păstrat cultura de a citi presa tipărită. Aceasta demonstrează că ziarele încă nu și-au spus ultimul cuvânt. Sper că și la noi lucrurile vor decurge astfel. În cei 16 ani, de când TIMPUL a apărut pe piață, s-a evidențiat mereu prin diferite campanii de impact. O idee pentru voi ar fi să inițiați un apel cu mesajul: „Veniți acasă, măi copii”, prin care să prezentați informații pentru cei plecați din ţară, ca să înțeleagă de ce ar trebui să revină. În rest, de la apariția primului număr, TIMPUL s-a prezentat ca un ziar serios și sper să rămână la fel. Vă doresc doar să aveți suficiente resurse financiare, ca să puteți continua să faceți ceea ce ați făcut până acum…

„Trebuie să fim foarte duri şi să ne apărăm spațiul mediatic”

Eugenia Bulat, scriitoare



De la o vreme, am căzut de acord cu Roberto Cervaso, scriitor și jurnalist italian, care spunea: „A urmări politica după cotidiane e ca și cum ai vrea să afli ora exactă după acul secundarului”. Azi nu mai urmăresc cu febrilitatea de odinioară ziarele. Ce mi-ar aduce nou? Toate s-au limpezit în asemenea măsură, încât un surplus de informație nu ar adăuga și nici nu ar scădea nimic din ceea ce mi-a devenit atât de clar în ultimii ani. Astfel, ciupesc pe ici-colea informație pe Internet, păstrându-mi timpul pentru presa literară.

În cazul presei de limbă română și a propagandei rusești, forțele sunt inegale. De peste două decenii, spațiul mediatic românesc din Basarabia este prăbușit sub pâcla densă, nocivă și victorioasă a spațiului mediatic rus din Republica Moldova. Este destul să privești, ca pe niște ecrane-argument, fiece geam al chioșcurilor de reviste și ziare din oraș. În mare, presa democratică a fost distrusă. Cele câteva două-trei oaze de presă onestă care mai respiră nu fac decât să sporească uimirea în fața panoramei distrugerii. În această situaţie, desigur că trebuie să fim foarte duri, precum ucrainenii, şi să ne apărăm spațiul mediatic. Nu se poate altfel în fața acestei ciume. Rămânând pe poziții de falsă liberate, fals spirit al democrației și libertății de opinie, ești perdant.

„Mi-aș fi dorit să promovați valorile democratice”

Bogdan Țîrdea, deputat PSRM



Nu am intenția să vă critic chiar de ziua voastră, dar aș fi vrut ca ziarul TIMPUL să fie mai tolerant față de cetățenii Republicii Moldova care iubesc acest stat, iubesc Constituția și limba acestui stat și se identifică ca moldoveni. Mi-aș fi dorit să promovați valorile democratice veritabile și să contribuiți la impulsionarea relațiilor noastre atât cu România și Uniunea Europeană, cât și cu Federația Rusă, unde avem cel puțin 500 de mii de cetățeni. Recunosc că urmăresc ziarul TIMPUL din obligativitate profesională. Înainte, îl citeam pe Constantin Tănase care, pe lângă articolele naționaliste ce nu-mi trezeau mare plăcere, avea și materiale în care analiza situația politică, raporturile de putere, jocurile de culise care mă interesau. Astăzi, din când în când, mai urmăresc ce scrie Pavel Păduraru, chiar am citit ultimul său articol despre anumite valori culturale. A fost un material foarte interesant despre ce se întâmplă în lumea artistică.

„Ziarul TIMPUL este o voce a luptei naționale”

Anatol Șalaru, președinte executiv al PUN

Apariția ziarului TIMPUL în urmă cu 16 ani a fost o continuare a luptei naționale, pe care fondatorul său, Constantin Tănase, a dus-o încă din ani `90. TIMPUL nu a fost și nu este doar o instituție media, o sursă echidistantă, obiectivă de informare a cetățenilor, ci este o voce a luptei naționale pe care românii basarabeni au dus-o și o duc. În prezent, ziarul vostru este fără îndoială nava amiral a presei românești din Basarabia.

„Vă recomand să reveniţi la rubrica „Cafeaua de Vineri”

Sandu Grecu, directorul Teatrului „Satiricus"

Citesc regulat ziarul TIMPUL încă de când ați apărut. Îmi plac enorm transformările pe care le-ați făcut în ultimii ani, echipa și direcțiile pe care le abordați. Cineva îmi spunea că, după Constantin Tănase, ziarul va avea de suferit sau va dispărea totalmente. Dar s-a demonstrat că publicația și-a păstrat verticalitatea, autenticitatea și obiectivitatea. În Republica Moldova este foarte greu să fii independent și obiectiv în abordarea unor probleme politice. Or, ceea ce faceți voi acum, publicând articole ai unor angajați cu păreri diferite, chiar este o plăcere și o minune. Citesc în mod deosebit anume articolele ce țin de mișcarea politică, socială și națională. Poate mai puțin mă interesează divertismentul, dar cu siguranță un ziar bun trebuie să fie așa cum sunteți voi. Eu v-aș dori mulți ani, pentru că timpul în Basarabia ar fi mult mai trist fără ziarul TIMPUL. Vă recomand să reveniți la o tradiție a domnului Constantin Tănase. Pe atunci, ziarul avea rubrica „Cafeaua de Vineri”, unde echipa discuta cu personalități adevărate, nu din cele împinse de anumite partide politice. Erau artiști care aveau ce spune și care mă făceau să citesc ziarul fără ca să respir; oameni valoroși din varii domenii care lansau gânduri profunde și de la care aveai ce învăța. Nu era, pur și simplu, un dialog de promovare a unor oameni de doi bani.

„Nu v-ați îmbolnăvit de molima care a cuprins breasla”

Maria Ciobanu, deputat PLDM

Nu pot spune că întotdeauna am citit TIMPUL cu interes. Publicația a cunoscut și urcușuri, și coborâșuri, dar aici au fost și mai sunt jurnaliști de vocație, care își fac onest meseria, fiind conștienți că fără puterea a patra vom patina pe loc. Instituțiile media, prin definiție, trebuie să fie în opoziție cu orice guvernare. În ultimii ani se pare că publicației TIMPUL îi reușește mai bine acest lucru. Ceea ce prețuiesc mult la echipa dvs. este că nu v-ați îmbolnăvit de molima care a cuprins breasla, și anume manipularea cititorului, propaganda de partid. Spun aceste lucruri, deoarece cunosc nepermis de puțină presă românească care ar fi deranjată de propaganda și provocările din partea Rusiei. Instituțiile media care transmit posturi rusești continuă cu aceeași agresiune să propage ura împotriva Europei, Ucrainei sau Americii. Odată cu extinderea Internetului, presa scrisă nu trece prin cea mai fericită perioadă, așa cum a trecut de altfel și în alte țări. Totuși, ulterior, după ce „descoperă” tehnologiile informației, cetățenii revin la presa tipărită. Visez la ziua când voi vedea în transportul public și în parcuri oameni care citesc ziare, așa cum am văzut în Germania, dar și în alte țări. Mai aveți până la majorat doi ani. E un timp suficient în care să vă maturizați, pentru a deveni ceea ce ați fost odată – una dintre cele mai îndrăgite publicații. Felicitări, TIMPULE! Îți doresc curaj, verticalitate, demnitate, pentru a face corp comun cu cititorul care își cunoaște identitatea și ține la valorile noastre românești.

„Nu sunt unionist, dar nu am nimic împotriva promovării valorilor democratice”

Sergiu Sârbu, deputat PDM

Trebuie să ai mult curaj, dedicație și să muncești enorm pentru a edita un ziar cu adevărat independent în Republica Moldova. Chiar dacă critica voastră uneori deranjează și nu ne este pe plac, oricum vă respectăm și considerăm că faceți un lucru mare. Statul nostru are nevoie de presă obiectivă și independentă, care ar responsabiliza întreaga clasă politică. Eu nu pot să fiu de acord cu unele teze ale politicii dumneavoastră editoriale, deoarece nu sunt unionist, ci adeptul unui stat moldav puternic și independent, dar nu am nimic împotriva promovării unor valori care reprezintă democrația și unele exemple bune și frumoase pe care ar trebui să le preluăm. Pot să vă dau doar câteva sugestii. Nu ezitați să ne contactați cât mai des pentru a vă da explicații în privința la ceea ce facem noi, astfel ca informația să ajungă cât mai obiectiv la cititori. Vă urez mult succes și să fiți tari și obiectivi în continuare.

„Ar fi bine să aveţi şi o pagină literară”

Vladimir Beșleagă, scriitor

Ziarul TIMPUL este continuatorul fidel și consecvent al tradiției ziaristice eminesciene. Îmi place că este o publicație combativă și serioasă. Aș vrea să subliniez faptul că editorialistul Silviu Tănase a preluat spiritul critic al părintelui său și-l duce mai departe cu mult succes și cu multă inspirație. Afară de aceasta, a reușit să adune o echipă foarte bună, care abordează subiecte variate, între care sunt probleme de actualitate pe diferite tematici. L-aș remarca pe Dan Nicu, un jurnalist din generația tânără care are un condei sclipitor, aș aminti de Moni Stanilă, care are pagina ei, unde scrie despre subiecte politice și teologice, l-aș nota pe Iurie Colesnic, care aduce în actualitate figuri și evenimente istorice de mare clasă, dar și mulți alții. Ar fi bine dacă ziarul ar avea și o pagină literară, unde ar publica din când în când câte o nuveletă sau un grupaj de versuri.

„Nu-mi plac articolele despre istoria Moldovei”

Oleg Reidman, deputat PCRM

Mi-am făcut demult o părere despre tematica și valorile pe care le promovează ziarul TIMPUL, așa că-l citesc foarte rar. De regulă, o fac doar atunci când găsesc articole scandaloase sau analize complete care sunt scrise pentru un public vast. În schimb, nu-mi plac articolele despre istoria Moldovei și materialele menite să dezbine societatea moldovenească. Mi-aș dori să citesc în TIMPUL materiale menite să consolideze Republica Moldova și s-o dezvolte ca stat. Totuși, vă felicit cu ocazia aniversării pentru că ați reușit să rezistați în timp, dar încercați să fiți mai obiectiv și mai patrioți.

„Să nu contribuiți cu nicio iotă la proliferarea propagandei ruse”

Ana Guțu, prim-vicepreședinte al PUN

Citesc cu regularitate ziarul TIMPUL în versiune electronică. Mă interesează, în mod special, subiectele ce țin de politică, dar și opiniile, și editorialele. Consider că sunteţi o publicație echidistantă și obiectivă. Însă nu-mi plac unele titluri care par a fi un rezultat al propagandei ruse și, probabil, nu ar trebui să fie republicate de TIMPUL. Nu trebuie să uităm că propaganda rusă are influență, inclusiv asupra anumitor instituții media din străinătate și atunci când preluați ceea ce spun ele aveți impresia că sunt opinii echidistante, dar, de fapt, sunt rezultate ale propagandei rusești. De aceea trebuie să fiți mai atenți, să filtrați orice știre și să nu contribuiți cu nicio iotă la proliferarea propagandei ruse.

„Există jurnalişti care au o atitudine superficială față de anumite subiecte”

Nicolae Andronic, ex-premier şi ex-vicepreședinte al Parlamentului R. Moldova

Sunt cititor fidel al ziarului TIMPUL. În prezent recitesc articolele lui Constantin Tănase, caut cu interes investigațiile lui Pavel Păduraru și, cât ar fi de straniu, citesc și toate rețetele naturiste și descrierile diferitelor plante. Aș citi cât mai multe analize bine documentate în stilul lui Constantin Tănase. Din păcate, astăzi există tot mai mulți ziariști care nu cunosc evenimentele prin care am trecut din `90 încoace și au o atitudine superficială față de anumite subiecte. Pentru că TIMPUL cunoștea mult mai multe, aș vrea să-și păstreze și în continuare această obiectivitate”.

„Autorul meu preferat a rămas Constantin Tănase”

Mihai Ghimpu, preşedintele PL



Cine nu citește ziarul TIMPUL? Cred că orice intelectual, orice unionist trebuie să citească această publicație. Eu vă citesc în funcție de subiectele pe care le abordați. De exemplu, chiar acum am citit chemarea #JOS DODON. Autorul meu preferat a rămas Constantin Tănase, Dumnezeu să-l ierte, și mă bucur că ideea și munca lui are continuitate. Chiar dacă astăzi există atât de multă presă, încât trebuie să dispui de timp ca s-o citești pe toată, TIMPUL rămâne TIMPUL. Continuați promovarea Unirii pentru care pledez și eu, și partidul pe care-l reprezint, pentru că Unirea este salvarea noastră. Acesta a fost și gândul regretatului Constantin Tănase, un mare luptător pentru cauza românească, atunci când a fondat ziarul. Vă doresc să mergeți în pas cu timpul. Felicitări și mulțumiri pentru ceea ce faceți! 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *