Comentariu

Timp pierdut la Chişinău

Acesta ar fi scenariul optimist, pentru că există şi ipoteza ca o nouă negociere şi un nou acord să nu fie în realitate dorite de toţi membrii defunctei AIE-2. Există posibilitatea ca Vlad Filat să creadă că poate guverna singur şi atunci a ajuns în mod necesar la concluzia că nu mai are nevoie de cei doi parteneri de guvernare. Nu pot să cred că Vlad Filat a ajuns la concluzia că mai bine guvernează cu sprijinul tacit sau exprimat al comuniştilor, ar fi o greşeală mult prea mare şi în trecut s-a văzut că alianţele cu comuniştii sunt extrem de toxice. De altfel, întreaga istorie a bolşevicilor şi doctrina lor demonstrează că diavolul cu care te faci frate ca să treci puntea îţi smulge sufletul din piept pe celălalt mal. Ipoteza că Vlad Filat crede că ar putea guverna singur este destul de şubredă. După o înfruntare pe toate planurile de genul celei din ultimele două luni, Filat a ajuns la un punct în care are obligatoriu nevoie de o victorie pentru a-şi creşte prestigiul. Iar destrămarea AIE-2 şi o guvernare minoritară nu înseamnă o victorie pentru Filat, dimpotrivă. Vor urma destule luni, timp în care reproşurile reciproce şi eventualele dosare de la naftalină vor da foarte mult de lucru ziariştilor. Comuniştii nu cred că îşi vor dori anticipate imediat, vor sprijini tacit un guvern minoritar Filat şi vor băga băţul prin gard să întărâte scandalul. Iar când vor calcula că pot trage maximum profit din alegeri, vor declanşa anticipatele. Ideal ar fi pentru comunişti ca vârful scandalurilor să se plaseze cât mai aproape de summitul UE de la Vilnius, astfel încât să fie retezată din fașă orice posibilitate de semnare a Acordului de Asociere. După o vară zguduită de scandaluri politice, cu principalul scop al AIE – integrarea europeană – amânat pe termen nedefinit, victoria comuniştilor va fi garantată. Apoi, toţi actualii lideri ai AIE vor avea timp de regrete. Nu pot să cred că Vlad Filat a calculat că poate încăleca AIE-2, iar în toamnă va fi singurul care să culeagă laurii victoriei după o eventuală semnare a Acordului de Asociere cu UE. Acest scenariu este imposibil de dus la îndeplinire în condiţiile actuale ale scenei politice de la Chişinău. Ar fi fost o variantă de evoluţie în lipsa comuniştilor de pe scena politică. Însă comuniştii de la Chişinău şi-au conservat procentele, şi-au păstrat liderul şi sunt gata să intre într-o campanie electorală care să-i aducă la guvernare. Găsirea unui moştenitor al ştampilei de secretar general şi spălarea imaginii vor fi mult mai uşor de realizat pe perioada unei guvernări liniştite, cu o opoziţie în care foştii lideri vor fi prea preocupaţi să arunce vina unul pe celălalt pentru pierderea guvernării. Singura victorie posibilă pentru Vlad Filat în acest moment este tradiţionala batistă pe ţambal. Se pot negocia încă soluţii prin care toată lumea să iasă cu obrazul curat. Asta doar în cazul în care nu cumva există interese nedeclarate care să blocheze orice fel de negocieri.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


George Damian

George Damian este ziarist din anul 2001. A scris sau încă scrie pentru ZIUA, Deutsche Welle, Puterea, Magazin Istoric, Historia, Times New Roman, Timpul - Chișinău, Adevărul și moldNova.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *