Istorie

„Societatea românească între frontiere imperiale”

În cadrul coferinţei vor fi luate în dezbatere două probleme-cheie: una legată de studiul imperiilor, iar a doua va conţine dezbateri referitoare la anul 1940 în destinul colectiv al românilor.

Decanul Facultăţii de Istorie şi Filosofie a USM, Igor Şarov, a spus că în cadrul atelierului studiilor imperiale au fost invitaţi istorici din R. Moldova, România, diverse universităţi prestigioase din Europa, care vor a lua în dezbatere probleme legate de raportul centru şi periferie în istoria românilor, luându-se în consideraţie soarta celor din Transilvania şi Basarabia pe parcursul anilor.. „Suntem într-o relaţie extraordinară cu Universitatea din Oradea deja pe parcursul a doi ani. Am lansat în luna iunie un centru de studii pe care îl lansăm mâine şi la Chişinău”.

Viceprim-ministrul Ion Negrei a declarat că simpozionul ştiinţific de astăzi, la care sunt întruniţi istorici de o parte şi de alta a Prutului, este un prilej de a „dezbate unele segmente din istoria noastră naţională , mai ales cele care frământă societatea basarabeană”. „În cadrul unei secţiuni a simpozionului vor fi discutate consecinţele anului 1940 pentru Basarabia, eveniment care a determinat soarta populaţiei R. Moldova şi şi-a lăsat amprenta pe destinul acesteia. Soluţiile care vor fi propuse de către participanţi vor contribui la aprecierea regimului totalitar comunist, subiect pe care îl studiază Comisia parlamentară".

„Re-anexarea Basarabiei în istoriografia rusă postsovietică: interpretări noi”, „Anii 1940-1941 reflectaţi în fondurile Arhivei Naţionale a R. Moldova”, „Anul 1940 şi problema Basarabiei”, „Radiografia unui eşec. România şi cedarea Basarabiei” – sunt doar unele teme care vor fi abordate în cadrul conferinţei de istoricii de la Universitatea de Stat din Moldova, Institutul de Istorie”George Bariţiu”, Cluj-Napoca, Arhivele Naţionale ale României şi R. Moldova, Universitatea „Al. Ioan Cuza”, Iaşi, ş.a. De asemenea vor avea loc lansări şi prezentări de carte şi excursii la Mănăstirile Hâncu şi Căpriana.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *