Istorie

Semnificaţii istorice pentru ziua de 27 mai

1821 – Tudor Vladimirescu a fost ucis, lângă Târgovişte, din ordinul lui Alexandru Ipsilanti (n. 1780).

1840 – A murit Niccolo Paganini, unul dintre marii virtuozi ai viorii (n. 27 octombrie 1782).

1878 – S-a născut Isadora Duncan, dansatoare americană (d. 1927).

1910 – A murit bacteriologul german Robert Koch, descoperitorul bacilului tuberculozei (n. 1843).

1928 – S-a născut Constantin Ticu Dumitrescu, preşedintele Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România şi iniţiatorul Legii privind accesul la dosarele fostei securităţi (d. 5 decembrie 2008).

1974 – Jacques Chirac devine prim-ministru al Franţei.

1984 – A avut loc inaugurarea oficială a Canalului Dunăre-Marea Neagră, considerat, la vremea respectivă, al treilea canal de navigaţie, ca importanţă, după Suez şi Canalul Panama. Lucrările de construcţie au durat 11 ani.

1984 – A fost resfinţită Biserica Neagră din Braşov, după ce s-au încheiat lucrările de restaurare începute în anul 1970.

2004 – Preşedintele Fiat, Umberto Agnelli, a încetat din viaţă (n. 1934).

2007 – Filmul "4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile" al lui Cristian Mungiu a câştigat, pentru prima dată în istoria cinematografului românesc, premiul Palme d’Or al Festivalului de la Cannes.

2007 – A încetat din viaţă Edward Behr, jurnalist britanic şi autor a numeroase corespondenţe de război pentru Newsweek (n. 1926).

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *