Externe

Seif al-Islam, fiul lui Gaddafi, la o întâlnire cu ziariştii: ”Tripoli e sub controlul nostru”

El a dezminţit declaraţiile rebelilor privind arestarea sa şi a susţinut că Tripoli se află sub controlul regimului, relatează AFP. "Sunt aici pentru a dezminţi minciunile", le-a spus el ziariştilor cu care s-a întâlnit în complexul rezidenţial al liderului libian.

Procurorul Curţii Penale Internaţionale (CPI), Luis Moreno-Ocampo, declarase, în noaptea de duminică spre luni, că a primit "informaţii confidenţiale potrivit cărora" Seif al-Islam a fost arestat de rebeli. Şi preşedintele Consiliului Naţional de Tranziţie libian, Mustafa Abdeljalil, declarase că are informaţii conform cărora Seif al-Islam a fost arestat şi se află într-un loc păzit, în aşteptarea unui proces. Fratele său, Mohamed Gaddafi, a cărui arestare a fost anunţată duminică de rebeli, a reuşit să evadeze, potrivit unor surse din cadrul conducerii insurgenţilor libieni.

Seif al-Islam s-a întâlnit cu trei ziarişti, în incinta complexului rezidenţial al liderului libian, unde a ajuns la bordul unui vehicul 4×4. Al doilea fiu al lui Muammar Gaddafi şi unul dintre purtătorii de cuvânt ai regimului, Seif al-Islam a fost deseori prezentat drept potenţial succesor al tatălui său la conducerea Libiei. "Tripoli se află sub controlul nostru. Toată lumea să stea liniştită. Totul va fi bine la Tripoli", a spus el. "Aţi văzut cum s-au ridicat libienii pentru a lupta împotriva rebelilor?", a adăugat Seif al-Islam. "Occidentul dispune de tehnologie avansată, care a perturbat telecomunicaţiile şi a trimis mesaje oamenilor", anunţând căderea regimului colonelului Kadhafi, a spus el, afirmând că este vorba despre "un război tehnologic şi mediatic, cu scopul de a provoca haos şi teroare în Libia".

Seif al-Islam a declarat şi că forţele loiale regimului au provocat "pierderi grele rebelilor care au luat cu asalt" reşedinţa lui Gaddafi.

Dupa: Gandul.info
 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *