Guvern

Scrisoare deschisă, adresată prim-ministrului RM, dlui Vlad Filat, de la un grup de funcţionari terorizaţi

Dumnealui, expert redutabil în domeniul muzicii (cel puţin, în speţa muzicii noi), recent, a devenit specialist în domeniul poligrafic, deoarece s-a implicat efervescent în redactarea cu uitare totală de sine a Legii cu privire la activitatea editorială, până ce din varianta specialiştilor în domeniu n-a prea rămas mai nimic. A prins la gust.

Mai apoi, s-a implicat cu suflet la redactarea Legii culturii, pe care cică a pus-o pe note încă pe vremea când era ministru al Culturii. Şi să vedeţi pentru ce a luptat ca pe linia întâi a frontului: în sărăcia lucie pe care o avem, să facă un Fond al Culturii, pe care tot el să-l gestioneze, că ştie bine s-o facă, tot de pe când era ministru! Gustul s-a intensificat.

Al treilea experiment a fost Legea cu privire la cinematografie: interesul pentru domeniul respectiv i-a venit, probabil, după ce a mai văzut nişte filme de groază hollywoodiene şi s-a gândit că n-ar fi rău să avem şi noi aşa ceva. Şi dacă nu avem deloc filme, să avem măcar nişte instituţii care ar vrea să gestioneze ceea ce încă nu avem, adică filmele lipsă. Tot ar curge ceva de la bugetul de stat, că bugetul le rabdă pe toate… Dar să vedeţi ce-l interesează cel mai mult în legea înaintată ca iniţiativă legislativă pe dl compozitor-parlamentar-editor-culturalist: în art. … directorul general al instituţiei nou-ticluite are dreptul exclusiv să comercializeze „spaţiile, grădinile de spectacol cinematografic, terenurile aferente, alte proprietăţi, fără acordul Ministerului Culturii, în proprietatea căruia se află aceste bunuri, fără Agenţia Proprietăţii Publice şi fără licitaţie! Mă rog, d-lui are experienţa inestimabilă de privatizare a Combinatului Teatral al Ministerului Culturii (pe când era ministru), după care au rămas fără lucru şi dosare personale (toate au fost distruse) zeci şi zeci de angajaţi! Ce să-i faci, principalul e că surioara, Ana Tcaci, a avut de lucru! După ce s-a intensificat, gustul a început să crească.

Iată şi experimentul de ultimă oră al domnului compozitor-parlamentar-editor-culturalist-cineast: s-a apucat de capul artei teatrale, săraca! Şi a înaintat o nouă iniţiativă, Legea cu privire la teatre. I se trage dragostea şi cunoştinţele în teatru, probabil, din timpul când trecuse pe lângă Teatrul „Luceafărul”, scriind adiacent şi o muzică pentru spectacol. Şi aici, iarăşi, are un interes specific, cu miros de naftalină socialistă: toţi directorii de teatre/instituţii concertistice/circuri să fie schimbaţi urgent din funcţie, ca mai apoi alţii, pe care-i doreşte dumnealui, să „domnească” pe viaţă, indiferent dacă fac faţă postului sau nu! Ce mi ţi-i şi cu aiuriţii ăştia de europeni, cu cerinţele lor, că n-om mai fi proşti să ne potrivim! Gustul a devenit gonflabil, ca o păpuşă care se vinde, ştiţi Dvs., în magazinele erotice

Recent, aflăm că domnul compozitor-parlamentar-editor-culturalist-cineast-teatrolog predă nu-ştiu-ce-obiect la Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice la Catedra de… coregrafie! Astfel, intuim sigur care va fi următoarea dumisale iniţiativă legislativă: Legea cu privire la viteza învârtirii fueteului şi jeteului în Parlamentul Republicii Moldova.

Stimate domnule prim-ministru, în această ordine de idei, Vă rugăm insistent să temperaţi elanurile ciapaevist-revoluţionare ale domnului Ghenadie Ciobanu, compozitor-parlamentar-editor-culturalist-cineast-teatrolog-coregraf-balerin emerit al PLDM, lăsându-i în pâine pe bieţii funcţionari ai ministerelor… Altfel, veţi fi nevoit să aboliţi atribuţiile tuturor structurilor guvernamentale pentru a-i oferi întreg spaţiul de creaţie omnivorului D-voastră camarad de arme…

Cu profund respect,
jertfele terorii legislative
16.02.2012 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *