Atitudini

Salut editorialul „Cât de mult ne urăsc!”

Am fost educat acasă creştineşte, iar la şcoală – în stil ateist, cum erau vremurile, mi-a plăcut cartea, dar am şi muncit din greu încă de mic – la prăşit, la crescut viermi de mătase, la tutun, sfeclă etc. Am fost octombrel, comsomolist şi membru de partid, dar fiindcă n-am fost carierist şi am refuzat să trec prin „forjeria” de cadre a partidului, nu am ajuns nici director de întreprindere, nici ministru. De ce spun toate acestea? Fiindcă ştiu, de altfel ca şi dl Constantin Tănase, cum au ajuns să ne conducă oameni ca Mişin, Iovv, Voronin, Morev, Molojen, Panciuc şi mulţi alţii, care ne urăsc şi pe noi, la fel cum i-au urât pe părinţii şi străbunii noştri.

Iar cât priveşte demnitatea naţională a ţăranului moldovean, aceasta le-a fost stârpită din faşă, poate chiar la nivel genetic. Majoritatea covârşitoare a intelectualităţii fie s-a retras în 1940 şi în 1944 în România, fie a fost deportată în Siberia. În locul lor au fost aduşi „specialişti” din alte părţi ale URSS, care şi-au adus cu sine şoferii, secretarele, întreg „personalul”, dându-le apartamente, fără rând, în oraşele din Moldova. Nimeni nu le-a cerut să înveţe limba băştinaşilor, dimpotrivă, ei şi-au impus limba rusă în şcoli şi în societate. Şi acum, după 20 de ani de independenţă, ei se călăuzesc de aceleaşi principii sovietice şi se simt marginalizaţi dacă aud vorbindu-se în jur româneşte. Mai mult decât atât, toţi „foştii eliberatori”, KGB-işti, militari, având pensii bune de pe spinarea aceluiaşi ţăran moldovean, cer limba rusă ca limbă de stat! Vor privilegii la transport şi la serviciile comunale, şi puţin le pasă că ţăranul moldovean primeşte o pensie mizerabilă şi face focul cu tizic.

Este o vorbă înţeleaptă: „Fiecare popor îşi merită conducerea pe care o are”. Câţi moldoveni nu se duc la alegeri, zicându-şi: „Las’că s-a trece şi fără mine…”. Iar apoi, se plâng că la putere ajung Mişin şi Iovv. Cred că trebuie să educăm oamenilor o poziţie civică activă. În această privinţă nu ultimul rol îl joacă presa. Ne mândrim cu aşa jurnalişti ca cei de la TIMPUL. Domnilor, faceţi-vă şi în continuare meseria că o faceţi bine. Şi ţineţi minte proverbul: „Câinii latră, caravana trece”.

Nicolae Hăbăşescu, Bălţi
 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *