Cultură

Salonul International de Carte pentru Copii si Tineret s-a incheiat

Alaltaieri, a avut loc decernarea premiilor Salonului International de Carte pentru Copii si Tineret, aflat la cea de-a XIII-a editie, care s-a desfasurat in perioada 1-4 aprilie, la Centrul „Moldexpo”.

Premiul „Ion Creanga” al parlamentului R. Moldova i-a fost inmanat scriitorului Aureliu Busuioc, autorul cartii-surpriza „Sfredelus”, detinator al Premiului „Cartea anului” la editia anterioara a salonului. Astfel, Aureliu Busuioc a devenit cel de-al treilea laureat al Premiului „Ion Creanga”, primul fiind Spiridon Vangheli, iar al doilea – Grigore Vieru. De data aceasta, Premiul „Cartea anului” i-a revenit lui Ianos ?urcanu pentru volumul „Un elefant in vagonul restaurant”, iar lui Vasile Romanciuc – Premiul „Grigore Vieru” pentru cartea „De ce plange clovnul”, ambele aparute la Editura „Prut International”. Premiul pentru intreaga activitate in domeniul ilustratiei de carte pentru copii i-a fost acordat graficianului Isai Carmu. La randul sau, Nicolae Rusu a devenit laureat al Premiului „Simpatia copiilor” pentru cartea „Alunel”, Editura „Silvius Libris”.

Premiul „Cartea cognitiva” a fost obtinut de Editura „Prut International” pentru colectia „Descoperiri stiintifice”. „Cartea de referinta” a fost premiul cu care a fost decernata Editura „Epigraf” pentru „Dictionar de dificultati si surprize ale limbii romane” de Alexei Palii. Colectia „Inconjurul lumii cu o poveste” a Editurii „Cartier” a obtinut Premiul „Cea mai reusita colectie de carte pentru copii”. Premiul Ministerului Educatiei si Tineretului le-a fost decernat lui Ion Hadarca pentru cartea „Grauncioare de lumina”, Editurii „Litera” pentru volumul „Istoria ilustrata a lumii”, precum si lui Andrei Esanu pentru coordonarea volumului „Dinastia Cantemirestilor”.
In posesia altor premii au intrat edituri din R. Moldova, Romania, China, Franta, Lituania si din alte tari.

 

 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *