Actualitate

România vrea să scadă taxarea pe muncă atât pentru salariile mici, cât şi pentru veniturile mari

Guvernul vrea să păstreze angajații în România și să îi readucă în țară pe cei care au plecat în străinătate, iar în acest sens are în vedere scăderea taxării muncii atât pentru salariile mici, cât pentru veniturile mari.

Ministrul Finanțelor, Dan Vîlceanu, spune că se dorește ca salariile mici să crească, iar antreprenorii să simtă că pot susține aceste creșteri.

"Este foarte important să reușim să ținem salariații în România, să nu plece în alte țări. Și, dacă e posibil, să și aducem românii acasă în România. Este important, din perspectiva noastră, a Ministerului de Finanțe, să găsim variante prin care nici antreprenorul, nici firmele să nu fie afectate foarte tare, dar și salariații să primească un venit mai mare.

Da, luăm în considerare și o scădere a taxării muncii în România, coroborată cu alte instrumente pe care le putem pune în practică, astfel încât salariile mici să crească, iar antreprenorii totuși să simtă că pot susține aceste creșteri.

Luăm în calcul o reducere a taxelor pentru că sunt și oameni care nu câștigă salariul minim pe economie, ci prestează o muncă înalt calificată și sunt cei mai dispuși să fie recrutați de firme din afară. Tocmai de aceea gândim, într-adevăr, o creștere a veniturilor mici, a salariilor mici, dar și în zona de venituri mari trebuie să avem foarte mare grijă”, a declarat ministrul Finanțelor, într-un interviu pentru Profit News.

Se elimină excepțiile de la taxare

În același timp, Dan Vîlceanu spune că Guvernul pregătește să înceapă și o eliminare a excepțiilor de la taxare, fiind foarte multe categorii de salariați care nu plătesc contribuții la sănătate, de exemplu.

”Ne dorim să venim cu acest plan de creștere a salariilor pe următorii, de exemplu, patru ani. Să știm în fiecare an ce se întâmplă, cu cât va crește salariul minim, care este nivelul de taxe reduse în fiecare an pe care-l putem susține, astfel încât să nu afectăm consolidarea bugetară, și, concomitent cu asta, să începem și o eliminare a excepțiilor de la taxare.

Cel mai tare ne interesează în zona de contribuții eliminarea excepțiilor, pentru că sunt foarte multe categorii de salariați care nu plătesc contribuții la sănătate, de exemplu.

Dacă, în zona de impozit pe salariu, a existat tot timpul acest procedeu, de a încuraja o anumită industrie prin scutirea de impozit, și acolo, în timp, trebuie să eliminăm și acele excepții, dar nu se pune problema acum. Și oricum, excepțiile vor fi eliminate treptat", a precizat ministrul.

 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *