Comentariu

România şi R. Moldova, într-o nouă configuraţie geopolitică

 După ce Rusia se va întări în Ucraina, importanţa Transnistriei va scădea şi, oricum, măcar atât trebuie să ştie: că nu poate să tot ia, fără să dea nimic în loc. Având deocamdată controlul aproape absolut al Mării Negre prin baza navală din Crimeea şi influenţa pe care şi-o amplifică în Caucaz, ştiind că R. Moldova este luată sub aripă de UE, SUA şi NATO, deţinerea în continuare a controlului asupra Transnistriei ar putea atrage asupra Rusiei presiuni pe care nu le va putea suporta. Mai ales că, din toată UE, locomotiva comunităţii, Germania, este cea mai alergică la existenţa unei „găuri negre” la graniţa Uniunii, controlată de o „democraţie suverană” cum este Rusia.

Deja UE a început să dea semnalele de presiune corespunzătoare:

– South Stream nu poate deveni un proiect prioritar pentru UE, pentru că sursele de gaze nu sunt noi şi nu există suficiente dovezi că proiectul va servi cel mai bine interesele statelor membre, a declarat pe 31 iulie Marlene Holzner, purtătoarea de cuvânt a comisarului european pentru energie, Günther Oettinger, citată de portalul bulgar Novinite.com. Astfel că proiectul, evaluat la 25 de miliarde de euro (cel mai scump gazoduct din istorie), nu va putea fi finanţat din fonduri europene.

– La 2 august, Yan Peklo, directorul Fundaţiei de Cooperare Polono-Ucraineană din Varşovia şi Raluca Răducanu, directorul executiv al Centrului pentru Studii Est-Europene de la Bucureşti, au declarat la Radio „Vocea Basarabiei” că, în programul Parteneriatului Estic al UE, R. Moldova a devenit prioritatea numărul unu şi că în cercurile politice înalte din Polonia, dar şi din UE, se vorbeşte tot mai mult despre includerea ei în pachetul ţărilor din Balcanii de Vest de aderare la UE.

Orientarea Ucrainei către Rusia a sporit enorm importanţa geopolitică a R. Moldova pentru UE, SUA şi NATO, şi a întărit pe măsură rolul de vector euroatlantic al României, de la Marea Neagră până la graniţa cu China.

Sunt analişti care se tem că o apropiere prea mare între Germania şi Rusia ar putea reedita tratatul Ribbentrop-Molotov. Pentru ei am o veste: România este aliat strategic cu SUA, ceea ce schimbă total datele problemei. Astfel, România poate forma un „cordon sanitar” între Germania şi Rusia, iar susţinerea din partea SUA oferă României cea mai mare libertate de a se implica în problemele importante ale politicii internaţionale. Dovadă – Strategia Naţională de Apărare, prin care România poate lansa atacuri militare preventive. Apoi, acum există UE şi NATO, şi Germania nu poate lua hotărâri de una singură fără consecinţe. Oricum, o alianţă prea puternică între Germania şi Rusia ar putea slăbi puterea UE, iar România poate echilibra situaţia. Când a fost întrebat – la început de mandat – de ce alege să promoveze axa Bucureşti-Londra-Washington, şi încă atât de ferm, preşedintele Băsescu a spus: „SUA nu îşi trădează niciodată aliaţii!”. Am motive să cred că România poate deveni nu doar o punte între UE şi Rusia, ci şi între UE şi SUA.

Nu este deloc exclus ca axa Bucureşti-Berlin-Washington, care începe să se contureze, să se transforme, în timp, în axa Bucureşti-Berlin-Washington-Moscova. Totul va depinde de cum se va gestiona şi rezolva problema Transnistria – R. Moldova – România şi de faptul că Rusia începe să înţeleagă că este mult mai avantajoasă cooperarea decât conflictul. Rusia are nevoie de SUA şi UE pentru a-şi moderniza tehnologia şi a-şi diversifica producţia internă. Dacă se va baza în continuare pe vânzarea de resurse naturale, în curând nu va mai putea face faţă presiunii puse de puterea economică crescândă a Chinei, care aduce proporţional putere diplomatică, putere militară şi, implicit, pretenţii la teritorii şi resurse. Deja Rusia este tot mai îngrijorată de ambiţiile Chinei în Asia, care includ regiunile slab populate şi bogate în resurse ale Siberiei… Sunt probleme care se ştiau de mult, însă probabil abia acum s-a găsit şi o soluţie. Politicianul, filozoful şi sociologul rus Aleksandr Dughin, un militant pentru o lume multipolară, pune în răspunderea României împărţirea geopolitică mondială în multipolară şi unipolară. Şi anume, dacă împreună cu Bulgaria şi Serbia (care în general deja se orientează în politica externă după România), alege să fie prietenă cu Rusia şi punte între Rusia şi UE, lumea va fi multipolară. Dacă alege alianţa cu SUA, pe post de cordon sanitar între Uniunea Europeană (Germania) şi Rusia, lumea va fi unipolară, cu centrul în SUA.

Se pare că România a ales. Se mai întreabă cineva de ce am optat pentru avioanele F-16? Din acelaşi motiv pentru care am acceptat amplasarea a două baze militare americane şi amplasarea viitorului scut antirachetă. Adică, pentru a fi exportator de securitate şi punte între Est şi Vest.

Virgiliu Culiceanu,
jurnalist, Iaşi

 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *