Sport

România, la EURO U21: Avancronica turneului final

Selecţionata de tineret a României va debuta miercuri la Campionatul European de fotbal Under-21 din Ungaria şi Slovenia, cu un meci dificil, contra Olandei, una dintre favoritele competiţiei.

Tricolorii antrenaţi de Adrian Mutu fac parte dintr-o grupă foarte dificilă, în care se mai află Germania, vicecampioana europeană, care ne-a învins la ediţia trecută în semifinale (2-4), şi Ungaria, una dintre gazdele turneului.

România, care se află la a doua participare consecutivă la un turneu european de tineret şi a treia în total, va organiza ediţia viitoare, în 2023, împreună cu Georgia.

România va disputa toate partidele din grupă la Budapesta, pe stadionul Uj Bozsik, în Grupa A, miercuri 24 martie contra Olandei (22:00), pe 27 martie împotriva Ungariei (19:00), iar pe 30 martie împotriva Germaniei (19:00). Partida cu Olanda va fi arbitrată de elveţianul Sandro Schaerer.

Faza grupelor va avea loc în perioada 24-31 martie, iar primele două clasate în fiecare grupă se vor califica la turneul Final 8, care e programat între 31 mai şi 6 iunie, în aceleaşi ţări, Slovenia şi Ungaria.

Din Grupa B fac parte Spania, campioana europeană en titre, Italia, Cehia şi Slovenia, în Grupa C se află Franţa, Danemarca (fosta adversară a României în preliminarii), Rusia şi Islanda, iar Grupa D este formată din Anglia, Portugalia, Croaţia şi Elveţia.

Jucătorii eligibili sunt cei născuţi după data de 1 ianuarie 1998. Spre deosebire de turneele clasice de până acum, în loturile echipelor vor putea surveni modificări între faza grupelor şi turneul Final 8 din mai-iunie.

Comitetul Executiv al UEFA a decis să introducă la această competiţie posibilitatea unei schimbări suplimentare, în caz de comoţie cerebrală, regulă deja testată în februarie, la Cupa Mondială a Cluburilor, în Qatar.

Spania are cinci titluri de campioană europeană de tineret, obţinute în 1986, 1998, 2011, 2013 şi 2019, la fel ca Italia, câştigătoare în 1992, 1994, 1996, 2000 şi 2004. Franţa nu a câştigat competiţia decât o dată, în 1988.

Lotul echipei României pentru Campionatul European de tineret 2021:

Portari: 1. Andrei Vlad (FCSB), 12. Marian Aioani (Chindia Târgovişte), 23. Mihai Eşanu (Dinamo Bucureşti);

Fundaşi: 19. Ştefan Vlădoiu (Universitatea Craiova), 16. Denis Haruţ (FCSB), 4. Alexandru Paşcanu (Ponferradina/Spania), 15. Andrei Chindriş (FC Botoşani), 13. Denis Ciobotariu (CFR Cluj), 5. Radu Drăguşin (Juventus/Italia), 3. Raul Opruţ (FC Hermannstadt), 2. Radu Boboc (FC Viitorul);

Mijlocaşi: 8. Marius Marin (AC Pisa/Italia), 6. Marco Dulca (Chindia Târgovişte), 14. Răzvan Oaidă (FCSB), 18. Cătălin Itu (CFR Cluj), 22. Darius Olaru (FCSB), 11. Andrei Ciobanu (FC Viitorul), 10. Olimpiu Moruţan (FCSB), 17. Octavian Popescu (FCSB), 7. Alexandru Cîmpanu (Universitatea Craiova), 20. Alexandru Măţan (Columbus Crew/SUA);

Atacanţi: 9. George Ganea (FC Viitorul), 21. Adrian Petre (UTA Arad).

Iniţial, în lot figura şi atacantul Valentin Costache (CFR Cluj), jucătorul care a marcat golul calificării, însă acesta s-a îmbolnăvit de COVID-19 şi a fost înlocuit cu Adrian Petre.

Şase dintre jucătorii care se află în acest lot au făcut parte şi din echipa se oprea în semifinalele ediţiei precedente şi obţinea calificarea la Jocurile Olimpice de la Tokyo: Andrei Vlad, Radu Boboc, Alex Paşcanu, Darius Olaru, Andrei Ciobanu şi Adrian Petre.

Debutăm azi cu Olanda

Olanda revine la un turneu final de tineret după o absenţă de opt ani, precedenta fiind în 2013.

România şi Olanda s-au întâlnit până acum de trei ori la acest nivel (Under-21). În preliminariile ediţiei din 2006, fiecare echipă a obţinut victoria pe teren propriu cu 2-0. Andrei Prepeliţă şi Costin Curelea au marcat golurile României, Olanda câştigând apoi, greu, prin reuşitele lui Nicky Hofs (87) şi Klaas-Jan Huntelaar (90+4). Olanda a cucerit titlul continental ulterior, în Portugalia, iar înfrângerea în faţa României a fost singura din preliminarii.

La turneul final din 1998, găzduit de România, Olanda s-a impus în sferturi în faţa tricolorilor cu scorul de 2-1, goluri marcate de Nordin Wooter (16) şi John de Jong (79), respectiv Cosmin Contra (7). ”Joeng Oranje” a terminat pe 4, iar România a pierdut toate cele trei meciuri şi a ocupat ultimul loc (8).

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *