Actualitate

„Religia” va fi predată doar cu acordul părinţilor

Pentru primul an de predare, ministerul elaborează un ghid în a cărui bază elevii vor asculta un curs introductiv, acelaşi pentru toate clasele. Cursul va include conceptul de bază, un şir de teme şi lista literaturii recomandate. Între timp, urmează să fie elaborat şi un curriculum complet. „Elaborarea unui curriculum complet este foarte complicată şi durează până la nouă luni”, afirmă viceministra Educaţiei, Tatiana Potâng. Ministerul a transmis o circulară în raioane în vederea căutării viitorilor dascăli de religie. La 23 şi 24 august vor fi organizate cursuri cu formatorii raionali, iar în septembrie aceştia vor avea cursuri similare cu profesorii din sate.

La elaborarea ghidului şi a curriculumului sunt antrenaţi responsabili de la minister, Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei, profesori, reprezentanţi ai societăţii civile şi ai cultelor religioase, inclusiv câteva feţe bisericeşti din cadrul Mitropoliei Moldovei, deşi aceasta a refuzat oficial să participe.

„În 2005 au avut loc discuţii similare despre introducerea religiei în şcoală. Au fost elaborate o programă şcolară şi manualele pentru clasele I-IV. Se vede că precedenta guvernare nu a avut dorinţa de a introduce această disciplină în şcoală de vreme ce doar 120 de şcoli au acceptat religia ca obiect. Vom folosi acele manuale, elaborate împreună cu Sinodul Bisericii Ortodoxe a Moldovei, alte materiale, cum ar fi cele pentru cursul „Educaţia moral-spirituală”, dar şi experienţa acumulată în şcoli. De asemenea, vom ţine cont şi de experienţa internaţională”, a declarat ministrul Educaţiei, Leonid Bujor.

Spre deosebire de alte ţări în care religia este studiată în instituţiile de învăţământ, la noi „nu va exista o fărâmiţare între culte”, spune viceministra Tatiana Potâng. Acum se lucrează la curriculum avându-se în vedere două blocuri: ortodox-catolic şi evanghelist-adventist. „Este foarte bine că slujitorii de cult au consimţit să lucreze împreună şi s-au aliat din proprie iniţiativă”, precizează viceministra.

„Ministerul nu va forţa direcţiile raionale, profesorii şi părinţii să accepte acest curs. Societatea, părinţii sunt informaţi despre introducerea disciplinei. Ei trebuie să depună acum cereri”, menţionează ministrul Leonid Bujor. El consideră că iniţiativa ex-directorului SIS Valeriu Pasat, susţinută de Mitropolia Moldovei, de a preda religia în şcoală ca obiect obligatoriu este un proiect politic. Ministrul îşi argumentează declaraţia prin faptul că în anul trecut aceeaşi mitropolie solicita, prin demersuri oficiale, doar un curs opţional. „Nu vom admite ca şcolile să fie transformate în filiale ale bisericilor. Legislaţia RM, dar şi normele europene, spre care tindem, prevăd libertatea conştiinţei şi caracterul laic al învăţământului de stat”, conchide ministrul.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *