Cultură

Regizorul şi scenaristul de film Vasile Pascaru a fost comemorat la 80 de ani de la naştere

La manifestarea, moderată de către scriitorul Vasile Căpăţînă, au fost prezenţi: fostul preşedinte al Uniunii Cineaştilor din Moldova, Eugen Sobor, scriitorul şi cineastul Mihai Poiată, actriţa de film Zinaida Timofti, soţia regretatului cineast, Elena Pascaru, jurnalistul Andrei Dumbrăveanu ş.a.

Solicitat de MOLDPRES, scriitorul Mihai Poiată a menţionat că Vasile Pascaru a fost un cineast de vocație, căruia nu i-a putut face nimeni concurență în genul filmului de acțiune și, spre deosebire de majoritatea colegilor săi de la „Moldova-film”, a stăpînit limbajul cinematografic în mod firesc, fără ifose pseudo-metaforice. „Nu putem uita că Vasile Pascaru a plătit tribut ideologiei oficiale, că în unele filme s-a războit cu „dușmanii puterii sovietice”, dar tot el a fost cel care a realizat primul serial televizat în 7 episoade după romanele lui I. C. Ciobanu. A plecat din această lume amărît că n-a reușit să-l joace pe Alexandru Lăpușneanu într-un film după scenariul lui Vytautas Žalakevičius și n-a găsit bani pentru a se lansa în producție cu scenariul despre Ștefan cel Mare și Sfînt, pe care l-a scris împreună cu Nicolae Esinencu”, a constatat Mihai Poiată.

În cadrul evenimentului a fost proiectat un film „In memoriam”, de regizorul Alexandru Vasilachi, cu fragmente din peliculele realizate de Vasile Pascaru şi cu confesiuni şi aminitiri ale lui Ion Ungureanu, Eugenia Toderaşcu ş.a.

Vasile Pascaru s-a născut la 1 ianuarie 1937 în satul Krutoiarovka Belgorod-Dnestrovsk, regiunea Odesa, Ucraina. În 1958 a absolvit Facultatea de Fizica şi Matematică a Universităţii de Stat din Chișinău şi în 1965 – Facultatea de Regie şi Film la Institutul Unional de Cinematografie (VGIK) din Moscova. Din anul 1960 a început să lucreze la studioul „Moldova-film” mai întîi în calitate de iluminator, apoi ca asistent de regizor, regizor şi actor. A realizat filmele de ficţiune „Podurile”, „Viforul roşu”, „Mariana”, Trecea lebăda roşie”, „Răsai, soare”, „Marele război mic” ş.a. Din anul 1976 şi pînă în 1981 a fost prim-secretar al Uniunii Cineaştilor din RSSM. A lucrat în calitate de regizor la Studioul cinematografic „Moldova-film”, pînă în anul 2004.

Regizorul şi cineastul Vasile Pascaru a fost distins cu mai multe premii şi titluri: Premiul pentru filmul de acţiune „Cetatea” la Festivalul Unional de Filme de la Aşhabad, 1979, ediţia a XII-a; Medalia „A. Dovjenko” și Premiul Naţional al Rеpublicii Moldova pentru filmul „Marele război mic”; Titlul „Maestru în Artă”, 1994. S-a stins din viaţă la 2 octombrie 2004 în urma unei boli incurabile.

Sursa: Moldpres

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *