Protestatari care îmbătrânesc în centrul Chişinăului

Varvara Zingan va protesta „până la sfârşit”

Are 56 de ani. A început a protesta în anul 2005. „Atunci protestam puţin pentru că oficialităţile nu-mi permiteau mai mult de câteva zile. Pe parcursul anilor 2005-2006 am primit autorizaţie pentru a protesta la Circ de câteva ori şi la Palatul Naţional”, spune ea. „Ţin minte că am început a protesta aproape în fiecare zi de pe 16 iulie 2007. La început, stăteam în faţa Parlamentului. Iar de pe 10 aprilie 2009 sunt aici, pe scările de la intrarea în Procuratura Generală”. De obicei, îşi deapănă întreaga poveste, chiar dacă ştie că s-a scris de mai multe ori despre arestarea şi condamnarea fiului ei. „Vin dimineaţa pe la ora 7.30 şi stau până la 20.00. Iarna este mai complicat. Nu vin doar în zilele în care trebuie să-mi rezolv unele probleme urgente”, spune ea. Noaptea locuieşte la o rudă din Chişinău. „Uneori, merg şi acasă – la Grigoriopol, în Transnistria”. Varvara Zingan consideră că, dacă nu protesta atât de insistent, feciorul ei ar fi fost omorât demult. Feciorul său a fost condamnat pentru omor, dar ea spune că dosarul este fabricat, iar fiul ei e nevinovat. „Problema mea poate fi rezolvată într-o zi, dar nu se doreşte. Eu am să protestez până la sfârşit”, a afirmat ea.

… iar Tudor Pânzari – până îi vor fi soluţionate problemele

Tudor Pânzari protestează de pe 12 iulie 2010. Şi-a instalat cortul în Piaţa Marii Adunări Naţionale şi stă acolo 24 din 24 de ore. „Am început la Ambasada Statelor Unite ale Americii, iar pe 29 septembrie am venit în faţa Guvernului. Acum sunt singur, dar iarna a stat şi soţia aici, pentru că-s bolnav şi avea grijă de mine”, îmi spune el. „Mi s-au încălcat drepturile constituţionale de cetăţean al R. Moldova: acum zece ani mi-au demolat apartamentul şi până azi nu mi-au dat altul în locul celui demolat, dar nici pentru că sunt invalid în urma războiului de pe Nistru. Am şi un titlu executoriu din 2005, dar nu-i luat în considerare: Ministerul Apărării trebuie să-mi facă expertiza ca să am o pensie de vreo 1000 de lei, pentru că azi primesc doar 309 lei”, spune el. Familia sa a rămas pe drumuri la Căuşeni. „De zece ani trăim doar prin gazde. Cred că statul se răzbună pentru faptul că am luptat în războiul din 1992. Voi sta în cortul din faţa Guvernului până îmi vor fi soluţionate toate problemele”.

Familiile Proţiuc şi Galiţin nu ştiu cât vor mai sta în corturile din faţa Guvernului

În Piaţă mai sunt instalate două corturi: cele ale familiilor Proţiuc şi Galiţin. Familia Proţiuc locuia în 2008 în căminul din Bălţi al Societăţii Orbilor, dar în iarna anului curent a fost izgonită de acolo, după cum explică ei, prin înşelăciune. Nu i-am găsit în cortul lor. „Vecinii” mi-au spus că sunt plecaţi la Bălţi.

Sergiu Galiţin

Familia Galiţin, alcătuită din cinci membri, este refugiată din Ucraina. „Stăm de-o lună aici. Am protestat şi în faţa Procuraturii Generale. Am fost alungaţi din azilul de refugiaţi”, zice fiul Sergiu. Tatăl său stă la închisoare. „L-au condamnat la şase luni pentru că a trecut ilegal frontiera. Mâine (astăzi – n.r.), vom avea o şedinţă de judecată. Vor să o deporteze pe mama înapoi în Ucraina. Pe mine, pe fratele meu Alexandru şi pe tata n-au dreptul să ne deporteze, pentru că avem protecţie umanitară”.
Nici Sergiu nu ştie cât vor mai protesta. „Ne-au spus că pe 24 august ne vor ridica corturile pentru că se apropie Ziua Independenţei”, a spus el.