Opinii și Editoriale

Primăvara literară

Sigur, deși nu a lipsit nici publicul, nici poezia de primă clasă, sper din suflet că la anul, în a zecea ediție a Festivalului Internațional „Primăvara Europeană a Poeților", Uniunea Scriitorilor să primească sprijinul financiar pe care îl merită cel mai vechi și divers eveniment poetic internațional de la noi.

Fiindcă nu pot să nu mă uit cu invidie peste gard (peste Prut) la Festivalul Internațional de Poezie de la București, care are loc săptămâna viitoare și care se află la cea de a zecea ediție, cu un an înaintea noastră. Ioan Cristescu, directorul Muzeului Național al Literaturii Române, și excepționala lui echipă reușesc să dea o amploare deosebită pentru un festival de poezie.
Cea de-a X-a ediție (13-19 mai) are loc în 16 spații culturale cunoscute din București și aduce în capitala României mai bine de 100 de poeţi, din peste 20 de ţări, de pe 4 continente. Redau aici țările participante: Franța, Marea Britanie, Serbia, Italia, Mexic, Portugalia, Coreea de Sud, Canada, Republica Moldova, Grecia, India, Austria, Republica Cehă, Bulgaria, Rusia, Spania, Polonia, Israel, Germania, Statele Unite ale Americii, Ungaria, Norvegia și România.

Cred că e oportun să citez și o parte din declarația organizatorului Ioan Cristescu, pentru a exemplifica ce înseamnă un festival de poezie (în speranța că anul viitor vom avea un sprijin consistent din partea autorităților din țara noastră) „Cartea internațională de poezie, poeţi din toată lumea şi revistele de cultură, care publică poezie, vor fi protagonişti ai unui eveniment unicat în spaţiul românesc post-decembrist, care pune la loc de cinste creaţia poetică, marcă identitară a oricărui spaţiu cultural veritabil. București – Capitala europeană a poeziei”.
Cele șapte zile de festival includ peste 50 de evenimente: întâlniri cu poeți, lecturi publice, dezbateri, colocvii, spectacole de teatru și concerte, maratoane de poezie, performance-uri, expoziții și evenimente dedicate profesioniștilor.

În cadrul colocviului „Scriitorii și puterea”, la care iau parte mai mulți scriitori străini, literatura de la noi va fi reprezentată de Arcadie Suceveanu, președintele Uniunii Scriitorilor din Moldova. Nu vor lipsi din București nici Dumitru Crudu, Alexandru Vakulovski sau reprezentanți ai noului val poetic, cum e Veronica Ștefăneț. Vă îndemn deci să urmăriți online evenimentele de la București, iar dacă veți putea fi prezenți, cu atât mai bine.
Totodată revin asupra Festivalului Internațional „Primăvara Europeană a Poeților", atrăgând de pe acum atenția tuturor asupra ediției din anul 2020, când, sperăm noi, vom fi ajutați să organizăm cea mai amplă ediție de la noi, alături de toți cei care s-au implicat și ne-au susținut, de la Ministerul Educației, Cercetării și Culturii din R. Moldova până la Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu" din Chișinău, precum și a celorlalți sponsori care au făcut posibile experiențe minunate pentru oaspeții noștri din acest an și aici i-aș aminti pe cei de la Cramele Mileștii Mici, gazde deosebite. Fiindcă e important când producătorii autohtoni vor să sprijine realizarea unui eveniment cultural de amploare. Pentru că până la urmă cultura e încă vie, nu e suficient să punem în magazine, lângă produsele noastre, un raft cu cărți, ci e mult mai important să știm că o carte nu se scrie singură, iar un festival literar ține de bucătăria internă a culturii noastre. O bucătărie pe care Mileștii Mici a susținut-o în acest an fără rezerve.
 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *