Politic vorbind, limba moldovenească există!

Moto: „Prostul nu-i prost de-a binelea, dacă nu-i și uzurpator” (vorbă veche moldovenească)

Cu riscul pe care-l comportă sensibilitatea subiectului, dar motivat de scopul de a face problema mai lămurită și pentru cei pe care rușii îi numesc „osobo odarennîie tupîe” („cei mai înzestrați prostănaci”) declar că limba moldovenească a existat și există.

Limba moldovenească e limba (română) vorbită și scrisă de moldovenii din Țara Moldovei. (Mai amănunțit la acest subiect vezi articolul „Meandrele politicii autohtone în problema limbii române”, V. Bahnaru, LA, 4 octombrie.) În această limbă s-au scris cronicile medievale, s-a creat folclorul, dar fiindcă, în acea epocă, în Țara Moldovei nu se prea făcea știință – fizică, astronomie, chimie organică, genetică ș.a.m.d., în această limbă (moldovenească) nu s-a scris nicio lucrare în domeniul acestor științe.

După anexarea Moldovei de Est la Imperiul Rus, limba moldovenească din Basarabia și limba moldovenească de peste Prut au urmat căi de evoluție diferite. Secolul XIX a fost pentru moldovenii de peste Prut secolul când au înflorit științele în limba națională, când s-a produs crearea Statului Român și s-a format limba literară română modernă. La formarea acestei limbi, a limbii române, au trudit elitele intelectuale românești din România. Moldovenii din Basarabia nu au participat la crearea limbii române moderne ei continuând să folosească limba moldovenească la acea etapă de dezvoltare pe care au adus-o cronicarii moldoveni. În Basarabia ocupată nu s-a scris nicio lucrare științifică în limba moldovenească, aceasta fiind practic interzisă în învățământ și în biserici. Insist: din 1812 până în 1918 în Basarabia funcționa, dar numai la nivel vorbit, limba moldovenească în faza de dezvoltare din perioada lui Grigore Ureche. După marea Unire de la 1918, moldovenii din fosta Basarabie au trecut la limba română, limba moldovenească continuând să funcționeze doar în stânga Nistrului, în „republica autonomă moldovenească” creată de sovietici pe teritoriul Ucrainei. Da, în acea perioadă, acolo, limba științei, administrației, învățământului a fost limba moldovenească. În acea limbă moldovenească, diferită de cea română, tractorul se numea electrobou, cravata – gâtlegău, acidul uric – acreală chișetnică ș.a.m.d. Această limbă moldovenească a funcționat, cu mici „sincope”, până în 1940, anul „eliberării” Basarabiei. O scurtă perioadă după război s-a încercat menținerea acestei limbi, dar chiar dușmanii înrăiți ai limbii române au fost nevoiți să renunțe la limba moldovenească din simplul motiv că… nu era bună pentru nimic, ea nu putea deservi statul – nu se puteau scrie manuale și face știință în această limbă. Trebuia, din interese politice și ideologice, să fie traduși Marx și Lenin, or, pentru așa termeni din lucrările lui Lenin ca transcendental și empiriocriticism nu existau echivalente în limba moldovenească.

Anume începând de după război s-a produs marele jaf și marea mistificare a secolului XX: învățământul și știința din Republica Sovietică Socialistă Moldovenească au renunțat la limba moldovenească și au trecut la limba română, continuând însă, în mod fraudulos și uzurpator, s-o numească moldovenească. Atunci Bucureștiul comunist și ceaușist nu a protestat împotriva acestui act de uzurpare fără precedent. Nu a protestat nici Bucureștiul democratic de după 1989 când în Constituția R. Moldova a fost introdusă denumirea „limba moldovenească”, în realitate însă utilizându-se, în mod fraudulos, limba română.

Așadar, astăzi în RM limba națională, limba oficială a statului e româna, dar care e numită de stataliști limba moldovenească. Această limbă, moldovenească, există și continuă să funcționeze, dar sub forma unui jargon ruso-moldovenesc, deservind doar elementele inculte ale străzii. Eu aș vrea, de exemplu, ca deputații noștri stataliști, dușmani ai glotonimului limba română, să elaboreze și să pună la vot o lege redactată în această limbă moldovenească, având ca surse lexicografice și enciclopedice „Dicționarul moldovenesc-românesc” al lui Vasile Stati. (Apropo, am căutat în acest „dicționar moldovenesc” asemenea termeni, fără de care nu se poate redacta un decret, o lege, cum ar fi decret, prin prezenta, se abrogă, a adopta, a remite, a examina, impozit și nu am găsit…).

Insist: a numi limba oficială a RM limba moldovenească înseamnă nu pur și simplu a persista într-o eroare, ci a comite un act de uzurpare, a legitima un furt intelectual și spiritual de proporții. Stataliștii noștri nu au obținut de la poporul român un uzufruct ca să folosească limba română creată de el sub denumirea de limba moldovenească. Dacă se dorește menținerea în Constituție a denumirii de limba moldovenească – poftim! Dar cu o condiție: să se renunțe la limba română, învățământul, științele ș.a.m.d. să fie trecute la limba moldovenească cea din stradă, iar elitele noastre politice stataliste să-și instruiască odraslele în această limbă.

Am ajuns în zona absurdului. E timpul să punem capăt acestui act de prostituare politică și științifică.