Social

Pâinea noastră de pe strada Transnistriei

Brutăria lor, de exemplu, aprovizionează, în 24 de ore, cu aproximativ 8 000 de pâini sectoarele capitalei, dar și multe magazine din raioanele centrale ale republicii.

Aurel Calmâș este președinte al Societății cu răspundere limitată „Vadormet”, care se ocupă cu confecționarea articolelor din fier forjat, lemn, inox și aluminiu, precum și a produselor de panificație, iar soția sa este contabil șef. El a absolvit Școala polivalentă nr.2 și Colegiul cooperatist-comercial din capitală, după care – Universitatea de Stat din Moldova, unde a studiat dreptul economic. Viorica, la rândul ei, a făcut studii la Academia de Studii Economice a Moldovei, specialitatea finanțe, bănci și burse de valori, iar mai târziu a devenit masterandă în dreptul penal. Aurel este născut în satul Pănășești, raionul Strășeni, iar Viorica – în satul Peresecino, Orhei.

„Am confecționat lucrări din metal forjat, ca să ajungem la pâine”

Inițial, cei doi soți s-au ocupat de vânzarea cu amănuntul a diverselor produse alimentare. Încetul cu încetul, banii câștigați i-au investit în afaceri. Astfel, au procurat o clădire de la uzina de turnătorie de subordine unională de la Ciocana, care a falimentat în 1991, precum și un teren de peste 30 de ari. „Astăzi, pe teritoriul uzinei, suntem 30 de agenți economici. Fiecare are afacerea lui. Mai la vale de noi, se află „Supraten”. Clădirea ruinată am readus-o la condiție, astfel încât, numai aici avem patru etaje a câte 280 metri pătrați fiecare. Apoi, am construit clădirea brutăriei, care ocupă un spațiu de peste o mie de metri pătrați”, afirmă Aurel Calmâș.

„Am început comerțul cu produse alimentare”

Afirmația îi aparține soției patronului firmei „Vadormet”, Viorica Calmâș. „Cu banii câștigați din afacerile cu comercializarea produselor alimentare cu amănuntul, am trecut la confecționarea obiectelor din metal forjat: balustrade, porți, îngrăditori pentru vile, cooperative, articole de mobilier, adică tot ce se poate confecționa din fier forjat. Suntem lideri în acest domeniu și nu ne temem de concurență. Marfa noastră ajunge în țări străine, dar și la cei mai buni gospodari din țară care își doresc să aibă un aspect frumos al casei lor. Forjorul principal este Nicolai Camânin, iar maistrul de producere – Gheorghe Moldovanu”, ne spune Viorica Calmâș.

„De Paști, noi avem și cozonaci, și pâine pe masă”

Ideea de a avea o brutărie le-a venit cu mult mai târziu. Au deschis-o în 2010, astfel încât, au ajuns să ocupe piața comercială din R. Moldova. Produsele de panificație ale brutăriei se vând în cinci rețele naționale de magazine, precum și în unități comerciale mici din capitală și din raioanele țării. „De Sfintele Paști, ne-am propus să venim cu o gamă variată de produse de panificație. În afară de cozonaci, produsul caracteristic al întreprinderii noastre este pâinea împletită în trei, de calitate superioară”, afirmă Viorica Calmâș. Au avut vânzări bune, lucru pe care și-l doresc și în săptămâna luminată.

„Ne mai dorim să avem și o moară”

În scopul dezvoltării afacerii lor, cei doi soți își doresc să aibă moara lor, pentru a face făină. Ei nu mai vor să depindă de producătorii de făină, la care prețurile oscilează în fiecare an. De altfel, în anul trecut întreprinderea a intenționat să procure 600 tone de grâu din rezerva de stat. Însă li s-a refuzat, pentru că Agenția Rezerve de Stat a solicitat să pună un gaj mai mare. „Atunci le-am declarat: „Poate doriți să punem în gaj casa Zinaidei Greceanîi? Doar avem depozite și oficii, pe care le dăm în arendă, unde am investit bani grei, inclusiv, grație filialei Hâncești a Băncii de Economii, în frunte cu Ion Donică”, ne-au mai declarat cei doi soți. Ei consideră că în Republica Moldova e foarte greu de făcut business, însă nu e imposibil. Deși au multe credite, ei speră să-și poată dezvolta afacerea, astfel încât, în domeniul panificației să vină cu brandul lor, și, totodată, să se ocupe de serviciul hotelier. De asemenea, tinerii oameni de afaceri prognozează să deschidă o secție de patiserie.

De altfel, așa cum ne-a spus managerul pentru vânzări Cristina Arabagiu, la întreprindere lucrează angajați tineri, până la vârsta de 25 de ani în proporție de 70 la sută. Iar Ana Gavric, șefa brutăriei, a fost de părere că orice afacere e bună, atunci când ai în spatele tău oameni de afaceri corecți și cinstiți.
 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *