Odesa in flacari – despre cedarea si recucerirea Basarabiei

De mai multi ani ma intrebam daca cedarea si recucerirea Basarabiei in anii 1940-1941 a fost imortalizata doar in filme documentare si cronici ale timpului, sau a constituit si subiectul vreunui film artistic?Discutand despre aceasta cu consateanul si colegul meu de breasla Vlad Lascu de la Orhei, aflu de la el ca – inca in 2004 – presa italiana a scris despre descoperirea in arhivele studiourilor „Cinecita” din Roma a filmului „Odesa in flacari”, considerat definitiv pierdut. Colegul meu presupunea ca filmul trebuie sa existe pe internet si m-a indemnat sa-l caut. Eram curios sa-l gasesc, mai ales ca in rolul principal juca Maria Cebotari, celebra soprana de origine basarabeana.

„Odesa in flacari” a fost realizat in 1942, fiind o coproductie romano-italiana, iar presa timpului prezenta acest film ca pe o capodopera a genului. Avand ca subiect drama refugiatilor din Basarabia in cel de-al Doilea Razboi Mondial, filmul a fost interzis dupa ocuparea tarii in 1944. Fiind descoperit in 2004 la Roma, a fost prezentat, cu subtitluri, la 2 decembrie acelasi an, in sala Eforie a Cinematecii Bucuresti. Evenimentul a trecut insa neobservat la Chisinau…

Filmul apartine regizorului italian Carmine Gallone, unul dintre cei mai renumiti in acele timpuri, dar aparitia peliculei s-a datorat si cineastului Ion Cantacuzino, care a finantat-o. Ion Cantacuzino facea parte din generatia lui E. M. Cioran, Mircea Eliade si Eugene Ionesco, studiase Literele la Sorbona si era doctor in psihologie. Desi bogat si nobil de obarsie, era extrem de modest si uimitor de comunicativ. Spre deosebire de ruda sa apropiata, generalul Zizi Cantacuzino, nu era pasionat de lupta politica.

Nu-l interesa nici competitia, ca pe o alta ruda de a sa, aviatorul Constantin Cantacuzino, personaj legendar, care, zburand la bordul unui „Messerschmit-109”, a obtinut in al Doilea Razboi Mondial peste 60 de victorii aeriene. Ion Cantacuzino s-a lansat in mass-media, obtinand un post de cronicar cinematografic la Radio Bucuresti. In 1931, publicase primul volum de estetica cinematografica in limba romana si a deschis primul studio de film din Romania, intitulat „Uzina de basme”. Datorita acestor preocupari, a fost numit director al Oficiului National Cinematografic in plin razboi.

„Odesa in flacari”, in varianta romaneasca s-a numit „Catusele rosii”. Filmul a fost turnat dupa scenariul dramaturgului Nicolae Kiritescu, cu actori italieni, dar si romani. „Odesa in flacari” urma traditia inaugurata de pelicula „1877”, primul mare film romanesc turnat in 1912, care omagia victoria trupelor romane in Razboiul de Independenta din 1877. „Odesa in flacari/Catusele rosii” omagia victoria trupelor romane in lupta pentru eliberarea Basarabiei, ocupata de armata rosie in 1940. Pelicula a fost prezentata in premiera la Roma si la Bucuresti, simultan, avand un succes de casa impresionant si beneficiind de recenzii elogioase, inclusiv la Berlin.

Nici nu se putea altfel, deoarece dincolo de aspectele realismului istoric, pelicula era o superba realizare artistica. Nu a fost insa un exemplu singular, deoarece industria cinematografica romaneasca se afla in plina ascensiune. A fost mentionat in acelasi an, 1942, la Festivalul de la Venetia, unde a castigat Marele Premiu, demonstrand pentru prima oara intr-un film de fictiune ce inseamna ocupatia bolsevica si teroarea stalinista. Trierile femeilor, tinerilor si batranilor pentru a fi despartiti de cei dragi odata si pentru totdeauna, executarile in masa, alte atrocitati sunt prezentate in toata ferocitatea lor.

I-am demonstrat filmul lui Boris Vasiliev, invatator-pensionar de la Sarateni, bunicul interpretului Dan Balan, care in copilaria sa a trait clipele descrise in acest film. Batranul profesor a ramas zguduit, deoarece in film s-au montat si fragmente din jurnalele de actualitati, in care coloane uriase de refugiati isi cautau, in 1940, scaparea in fata pericolului de moarte in fata invaziei rosii. „N-am avut cum sa ne retragem, de aceea, peste un an, ne-am pomenit deportati. Esalonul nostru statea in halte la Tiraspol si Razdelnaia. Vedeam prin crapatura vagonului avioanele romanesti si germane, care bombardau orasul si asteptam ca Armata Romana sa ne elibereze”, isi aminteste batranul profesor.

Maria Cebotari joaca in acest film rolul Mariei Teodorescu, interpreta de opera pe care cedarea Basarabiei a prins-o, impreuna cu fiul ei Nico, de opt ani, la Chisinau. Baiatul i-a fost luat si dus undeva la Odesa. I s-a spus ca acesta va fi intretinut intr-un lagar special, unde va fi educat ca om nou, sovietic. Nenorocita mama accepta sa cante cantece rusesti in teatre, dar si in carciumi, numai sa-si intoarca fiul inapoi. Maria Teodorescu canta prin acele localuri, impartind fotografii de-ale sale. Una din aceste imagini e gasita intamplator la un prizonier sovietic de Nicolae, sotul Mariei, incadrat in Armata Romana cu grad de capitan. Prizonierul ii impartaseste istoria cantaretei care-si cauta fiul. Nicolae isi cere invoire de la comandantul de regiment si trece, impreuna cu un sergent, linia frontului la Odesa spre a-si gasi fiul si sotia.

Viata nu este film, dar asa a fost sa fie ca destinul jucat de Maria Cebotari in „Odesa in flacari” s-a impletit cu cel al Eugeniei Bodrug, una dintre invatatoarele mele, care, in anii ’30, a fost colega cu renumita cantareata la Scoala Normala din Chisinau. Eugenia Bodrug a invatat in aceeasi clasa cu Marusea Cebotari, chiar au cantat in acelasi cor al profesorului Berezovchi. In anul 1940, Eugenia Bodrug, invatatoare la Pistruieni, a fost deportata impreuna cu sotul si fiul ei. Numai ca destinul invatatoarei noastre a fost mult mai tragic, fiindca ea si-a pierdut in deportarea din 13 iunie 1941 si sotul, si fiul…

Filmarile au avut loc la Chisinau si la Odesa, dovada fiind drumurile, dar si peisajele basarabene, un conac boieresc de o rara frumusete. Mai vedem o cronica cinematografica despre Chisinaul eliberat de trupele romanesti, care trec triumfal pe strazile capitalei si multimi de oameni cu flori. Mai apar renumitele avioane de vanatoare romanesti IAR-80, in zbor de patrulare, dar si luptele de pe front, si Maria Cebotari alergand pe renumita scara a lui Potiomkin de la Odesa, catacombele din Odesa. Multe scene si chipuri, multa muzica populara romaneasca, fragmente de opera in interpretarea Mariei Cebotari, dar si insasi renumita mezzo-soprana, in apogeul frumusetii feminine si al talentului sau extraordinar…

Cand i-am povestit jurnalistului Valentin ?icau, acum zece ani, despre filmul descoperit, el mi-a trimis cateva fragmente din cartea „Istoria secreta a filmului romanesc”, a criticului Viorel Domenico, in care se amintea de „Odesa in flacari”, pentru prima oara, dupa 62 de ani de tacere. In carte se scrie despre Maria Cebotari, basarabeanca de origine, una dintre marile actrite lirice mondiale, dar si vedeta de cinematograf, la fel de celebra in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, precum Alida Valli. De altfel, Ion Cantacuzino incepuse tratativele de a realiza o alta coproductie romano-italiana despre viata lui Stefan cel Mare, avand-o ca eroina principala pe Alida Valli, iar ca interpret al marelui voievod – pe Amedeo Nazzari. Scenariul fusese scris de Camil Petrescu.

Din nefericire, istoria a hotarat altfel soarta proiectului. Invazia in Bucuresti a trupelor sovietice din 1944 a produs confiscarea arhivelor cinematografice nationale. Totul se afla acum la Moscova, parte a Tezaurului National pe care il revendica Romania, scrie autorul acestei carti. S-ar presupune ca in aceeasi arhiva confiscata se mai afla si pelicula „Escadrila alba”, un film consacrat aviatoarelor romance, care, in timpul razboiului, au evacuat peste o mie de raniti grav de pe linia frontului, inclusiv de la Stalingrad, fara a suferi pierderi in avioane. „Escadrila alba”, precum era numit acel corp de aviatie feminin, este astazi considerata prima formatiune de acest gen din lume.

Filmul „Odesa in flacari” l-am copiat de pe internet pe parcursul unei nopti. Ulterior, am constatat ca site-ul cu filmul in cauza a disparut. Dar cred ca amatorii de filme, daca-si doresc acest lucru, il vor descoperi numaidecat. Poate, cu timpul, vor fi descoperite si alte filme, astazi considerate a fi pierdute – „Romania lupta contra bolsevicilor”, „Razboiul nostru sfant”, „Noi” – inestimabile marturii din care am putea sa cunoastem istoria adevarata. Totul e posibil, o dovada fiind „Odesa in flacari”, care a ajuns, totusi, pana la noi.

Ion Cernei, pentru TIMPUL