Sport

Ocazie unică: Finala EURO2012 se va juca la Kiev

„În Ucraina, la Harkov şi Lvov vor avea loc câte trei meciuri din grupe. Doneţk va găzdui trei meciuri din grupe, un sfert de finală şi semifinală, în ce la Kiev sunt programate trei meciuri din grupă, un sfert de finală şi finala. Echipa Ucrainei va disputa primul său meci în grupa D la Kiev, iar celelalte două meciuri din grupă – la Doneţk", conform aceluiaşi program stabilit de UEFA. În Polonia, primul dintre cele patru stadioane a fost inaugurat pe 20 septembrie, la Poznan. Stadionul din Gdansk va fi gata la începutul anului 2011, iar cel din Varşovia – în iunie. La Wroclaw sunt întârzieri, dar şi progrese notabile, conform UEFA. În Ucraina, incintele sportive de la Doneţk şi Harkov sunt terminate, lucrările la stadionul olimpic din Kiev urmează să se încheie în iunie 2011, iar în cazul Lvov, responsabilii UEFA sunt încrezători că acesta va fi gata până în vara următoare.

Investiţii de zeci de miliarde

Mari semne de întrebare ridică infrastructura din cele două ţări. Nici în această zonă nu s-a pus mare preţ pe construcţia de autostrăzi, iar efectele se văd. Între două oraşe-gazdă, Gdansk şi Doneţk, este o distanţă de aproximativ 2.000 de kilometri, dintre care doar 23 de kilometri sunt de autostradă, lucru care face ca timpul mediu de parcurs cu un autovehicul să fie de circa 23 de ore. Transportul cu trenul nu este nici el o soluţie, pentru că distanţa se parcurge în cel puţin 43 de ore. Probleme sunt şi cu numărul foarte mic de hoteluri de două şi trei stele ce pot caza în condiţii decente sutele de mii de turişti care se vor deplasa cu ocazia acestui eveniment.

Găzduirea Euro 2012 va costa Polonia 27 miliarde de euro, apreciază agenţia de evaluare financiară Fitch Ratings, citată de cotidianul online Budapest Business Journal. La elaborarea acestor estimări, Fitch a luat în calcul atât construcţia de stadioane noi pentru partidele de fotbal, precum şi investiţiile pentru dezvoltarea infrastructurii de transport. Reprezentanţii fostei guvernări susţin că previziunile Fitch sunt eronate, costurile anticipate fiind prea mari, deşi nu s-a finalizat încă nici o estimare oficială a cheltuielilor asociate evenimentului sportiv. Şi primăria oraşului Kiev a anun ţat că aproximativ 10 miliarde de dolari sunt necesare pentru realizarea infrastructurii şi în special a stadioanelor din capitala Ucrainei. „Aproximativ trei miliarde de dolari au fost alocate de la bugetul de stat, iar patru milioane de la bugetul oraşului Kiev. Inves­tiţiile private ar urma să ajungă pentru celelalte cheltuieli", a indicat adjunctul primarului oraşului Kiev.

Un miliard de euro

Drepturile de televizare de la Campionatul European din 2012, organizat de Polonia şi Ucraina, vor fi vândute pentru un miliard de euro, a declarat şeful comitetului de organizare polonez al turneului, Adam Olkowicz. „Va fi o cifră-record, cu mari venituri pentru UEFA. De asemenea, ţările organizatoare vor avea un mare beneficiu economic", a declarat Olkowicz.

Sursa: RL

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *