Joi, 4 iunie, ora 18.00, la Libraria din Centru (bd. Stefan cel Mare si Sfant, 126) va fi lansat Jurnal de doliu de Roland Barthes. „Barthes – Ultimul strigat”, titreaza Les Inrockuptibles, salutand aparitia pe 5 februarie 2009, la Editura Seuil, a Jurnal de deuil, la distanta de trei decenii de la ultima nota scrisa, in 15 septembrie 1979, si de 29 de ani de la trecerea in nefiinta a autorului, in martie 1980.
„Cat timp trebuie sa treaca de la moartea autorului, se intreaba editorialistul de la Liberation, pentru a face publice scrierile sale intime?”. Deloc retorica intrebarea, si asta fiindca François Wahl, prietenul si ex-editorul lui Roland Barthes, a contestat violent publicarea ineditelor, pe motiv ca aceasta ar constitui un „derapaj” (chit ca apar cu acordul lui Michel Salzedo, fratele si executorul testamentar al lui Barthes!), insemnarile postume tinand de stricta intimitate a scriitorului. Nu este singura polemica din Franta ultimilor ani privitoare la publicatiile postume: seminarele lui Lacan, autobiografia lui Althusser, ineditele lui Foucault provoaca mania unora si entuziasmul altora.
Redactat esentialmente la Paris si la Urt, intre 26 octombrie 1977 si 15 septembrie 1979, Jurnalul de doliu contine 330 de fise, asezate in ordine cronologica, titlul apartinand lui Roland Barthes. „Avem un titlu, un act de nominalizare, remarca Eric Marty, discipolul lui Barthes, iar mai incoace si editorul care i-a ingrijit Oeuvres complètes, in cinci volume, la Seuil. In opinia mea, nu-i vorba de o efuziune, ci de un proiect de scriitura in toata puterea cuvantului”. La randu-i, Maurice Nadeau, directorul de la Quinzaine litteraire, tine sa nuanteze: „Notatia nu este inca o scriitura. Am putea doar sa ne imaginam ce ar fi putut ea deveni”. Si unii, si altii il considera mai degraba un fel de scriere-palimpsest: nu atat o „ciorna” a Camerei luminoase, cat arhiva unei carti ce nu exista (romanul proiectat „Vita nova”, niciodata scris, dar din care va rezulta cursul sau pentru Collège de France, „La Préparation du roman”), in continuarea Fragmentelor dintr-un discurs indragostit. Asa sau altfel, chiar daca eventual e prea devreme pentru publicarea acestui text, in mod evident e prea tarziu pentru a-l ignora.
Nu in ultimul rand, amintesc ca primul articol critic semnat de Roland Barthes, in 1942, este consacrat Jurnalului lui André Gide, pentru ca ultimele note sa apartina propriului Jurnal de doliu: cerc inchis, cum ar fi – cercul artistilor disparuti.
Emilian Galaicu-Paun,
redactor-sef al Editurii „Cartier”, traducatorul cartii
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
