Atitudini

O invitaţie pentru poliţia moldovenească

Mă gândesc că trăim într-un stat perfect. Totul merge ca pe roate. Şi poliţia apără cetăţenii. Doar la televizor mai auzim din când în când de cazuri când poliţiştii atacă populaţia paşnică. Dar aşa ceva nu se întâmplă la noi. Poate în Suedia sau America. La noi, nu, categoric nu.

În alte ţări seara poţi întâlni pe stradă poliţişti beţi, care se leagă de tine, te agresează şi te duc la secţie dacă au chef. Îi poţi vedea urinând pe stradă. Auzi de cazuri când poliţiştii fac parte din grupări criminale sau chiar mafiote. Acolo poliţia merge mână-n mână cu cei de la putere, scuipând pe legi şi pe dreptate. Probabil că în acele ţări e groaznic să locuieşti. Cum să te simţi bine într-o ţară în care lipseşte siguranţa?

În Moldova însă te poţi plimba pe stradă la orice oră. În orice cartier, orice sat, chiar şi în fostele brigăzi de tractoare. Cetăţeanul moldovean se simte tot timpul ca Whitney Houston însoţită de Kevin Costner în filmul „The Bodyguard”. Nu numai siguranţa se simte adiind din partea poliţiei moldoveneşti, ci chiar Dragostea. Da, cu „d” mare.

Însă oriunde în lume, chiar şi acolo unde totul înfloreşte, totul e în perfectă armonie cu Universul, cu Pacea, aşa ca în Moldova – mai există răuvoitori. Şi unul dintre primele lucruri pe care îl atacă răuvoitorii este poliţia. Fac asta pentru a sădi în sufletele luminoase ale cetăţenilor ura şi neîncrederea. Deşi mai rar, astfel de indivizi se întâlnesc şi în Moldova.

Pe lângă nişte cazuri separate şi nesemnificative (trafic, contrabandă, tâlhărie, omoruri…), mâna asta de răuvoitori susţine că poliţia a maltratat şi torturat cetăţenii în timpul evenimentelor din aprilie 2009. Aşa ceva e strigător la cer!

Să le luăm pe rând: majoritatea aşa-numiţilor protestatari a fost o adunătură de beţivi, curve şi narcomani. Poliţia a fost prezentă acolo doar pentru a apăra cetăţenii. Pentru a alege grâul de neghină. Cei din PMAN s-au agresat singuri şi probabil ar fi fost mai multe jertfe, dacă poliţia nu ar fi fost acolo. Indivizi ca Sergiu Creţu şi-au rupt singuri mâinile numai pentru a da vina pe poliţie. Alţii chiar s-au sinucis, doar ca să păteze cinstea bravei poliţii moldoveneşti! Unii (mai ales – popii) spun că poliţiştii ar fi violat fetele la poliţie. Aici e o mare confuzie. Într-adevăr, poliţiştii mai aleargă după fete şi femei. Dar nu pentru a le viola, ci, aşa cum fac nişte bărbaţi bine crescuţi – pentru a le da flori!

Să nu uităm câte resurse a cheltuit poliţia pentru a strânge oamenii de pe străzi şi a-i duce la Spitalul de Urgenţă!

În fine, trebuie să ne cunoaştem duşmanii. Şi aşa-zisele victime. Aşa că, dragi poliţişti, vă invit vineri la Biblioteca Naţională – unde de la 18.30, la cenaclul „Republica” vor fi prezentate două filme – „Clopotul reînvierii” şi „Revoluţia Twitter” – ale regizorului Victor Bucătaru. Să le arătăm că siliconul nu e frumos doar în piepturile femeilor, ci şi în pumnii poliţiştilor! Nu se poate ca într-o ţară prosperă ca R. Moldova calomniile să continue să curgă în capul bravilor poliţişti moldavi!  

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *