Actualitate

“Modernizarea şi dezvoltarea Aeroportului Chişinău de către compania Avia Invest este cheia asigurării accesibilităţii şi calităţii traficului aerian în ţară!”

Ultima vizită la Aeroportul Chişinău, expertul a efectuat-o în anul 2013, în calitate de profesor la cursul „Airport Operations” desfăşurat în cadrul Serviciului operaţional al aeroportului.

În timpul vizitei sale în aeroport, dl. S.V. Murashkin a examinat etapele procesului de reconstrucţie, a avut întâlniri de lucru cu şefii de departamente ale Administraţiei Aviaţiei Civile de Stat, şefii serviciilor aeroportuare, conducerea „MoldATSA”, companiile de deservire la sol şi alte organizaţii-subcontractate care îşi desfăşoară activitatea la Aeroportul Internaţional Chişinău.

“Modernizarea şi dezvoltarea Aeroportului Chişinău de către compania Avia Invest, cu scopul de a aduce infrastructura şi activitatea sa în conformitate cu standardele şi recomandările ICAO (International Civil Aviation Organization), dar şi cu recomandările IATA este cheia asigurării accesibilităţii şi calităţii traficului aerian din ţară, precum şi a dezvoltării aviaţiei autohtone în general.

Pentru fiecare aeroport, este foarte important să-şi îmbunătăţească infrastructura la sol şi să crească calitatea serviciilor pentru pasageri. Lucrările privind modernizarea aeroportului sunt în toi: a fost dată în exploatare parcarea cu mai multe nivele, se încheie lucrările privind extinderea terminalului existent, se efectuează zi şi noapte lucrări de amploare de reconstrucţie a peronului şi a pistei de decolare. Ca rezultat al acestor lucrări va creşte practic de două ori capacitatea de deservire a aeroportului, ceea ce va influenţa pozitiv asupra competitivităţii aeroportului în regiune. Atractivitatea Aeroportului Chişinău creşte pentru companiile aeriene, mărirea fluxului de pasageri, cu practic 50% din 2013 până în prezent, spune multe. Avia Invest a devenit un garant al modernizării în totalitate a aeroportului, în acelaşi timp ar trebui să depună eforturi şi mai mari pentru finalizarea cu succes a tuturor proiectelor în curs de desfăşurare pentru a aduce infrastructura şi activitatea operaţională a aeroportului în conformitate cu standardele ICAO şi practicile recomandate de către IATA, precum şi pentru a îmbunătăţi calitatea serviciilor pentru pasageri şi formarea atractivităţii comerciale a aeroportului pentru companiile aeriene”.

În cadrul întâlnirii cu expertul IATA, specialiştii Aeroportului Chişinău au primit recomandări valoroase cu privire la introducerea unor tehnologii noi şi avansate, cu privire la organizarea activităţii de producere a aeroportului folosind cele mai avansate şi cele mai recente proiecte ale IATA, precum NDC (New Distribution Capability) , NFC (Near Field Communication), in-Bag, Fast Travel, Smart Security şi altele, care vor permite creşterea considerabilă a capacităţii de deservire a aeroportului şi a calităţii la deservirea pasagerilor şi companiilor aeriene.

Scurtă biografie: Serghei Murashkin

1995-2011 – Şef al Dispeceratului Central al Aeroportului din Borispol, iar din 2000 – Director General Adjunct

1988 – Membru al Consiliului Britanic în Ucraina, membru al Asociaţiei Mondiale a operatorilor aerieni şi al Asociaţiei Europene a operatorilor aerieni.

2004 – Colaborator de onoare al transportului aerian din Ucraina.

2009 – Expert în Organizaţia Europeană pentru Siguranţa Traficului Aerian (Eurocontrol) privind activitatea aeroportuară şi facilitarea legăturii aeroporturilor cu organele de deservire a traficului aerian.

2012 – Director Executiv al SA "Aeroportul Internaţional Domodedovo"

2009 – Expert IATA şi Eurocontrol privind activitatea aeroportuară (consultanţă şi instruire pentru personalul aeroporturilor Varşovia, Gdansk, Baku, Erevan, Tallinn, Riga, Seremetyevo, Vnukovo, Domodedovo ş.a. )

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *