Comentariu

Mocanu, între admiraţie şi dispreţ

În fierbinţeala retoricii, Mocanu a ajuns să afirme că, într-un singur an, AIE a produs mai multă disperare decât regimul comunist în opt ani. Dacă ne amintim că, pe timpul regimului comunist, Mocanu a stat la închisoare, iar fiii săi s-au refugiat, timp de un an, în sediul Ambasadei Române, l-am putea suspecta de demagogie curată. L-am crede, dacă s-ar întoarce benevol în celulă. Combinând lupta antimafie cu campania electorală împotriva AIE şi, implicit, în favoarea sa, liderul Acţiunii Populare se apucă să vorbească în numele altora, fără să-i întrebe dacă îi poate reprezenta. Se vede că dl Mocanu a pierdut simţul măsurii, că e dispus să lupte împotriva mafiei şi a corupţiei chiar cu riscul distrugerii AIE şi readucerii la putere a comuniştilor care au „moşit” regimul mafiot.

Fiindcă dl Mocanu vede doar „complicitate” sau „impotenţă” în poziţia lui Ghimpu, Filat, Lupu şi Urechean, l-am putea şi noi suspecta pe el că nu face în mod intenţionat deosebire între AIE şi PCRM, că „scrânteala” lui aparentă este doar o stratagemă în folosul comuniştilor. Cu totul penibil a răsunat lecţia de morală pe care i-a ţinut-o lui Mihai Ghimpu un alt participant la conferinţa de presă, Răzvan Paveliu, cel care a participat nemijlocit la eliminarea ilegală a TVR 1 din spaţiul informaţional al RM. Faptul că s-a pocăit, în sfârşit, nu se ştie cât de sincer, nu-i dă dreptul dlui Paveliu să-i judece ca un procuror moral pe liderii AIE pentru promisiunile electorale neîndeplinite. Căci, se ştie, zece deştepţi nu pot să scoată piatra aruncată în râu de un nebun.

Liderii AIE nu reacţionează în mod adecvat, am scris şi noi despre aceasta, dar nu mergem până într-acolo încât să credem că punctul nostru de vedere e singurul valabil în acest caz, că e adevărul în ultima instanţă, că nu există circumstanţe pe care nu le luăm în calcul. Cu mafia trebuie să luptăm, dar numai cu forţa probelor, nu a interpretărilor, nu a supoziţiilor şi a deducţiilor bazate pe informaţii incomplete. Chiar faptul că Marian Lupu s-a declarat prieten cu controversatul Vladimir Plahotniuc, pe care avem temeiul să-l suspectăm de acţiuni mafiote sub protecţia lui Voronin, de monopolizare a audiovizualului cu acoperire naţională şi a publicităţii mass-media, om de afaceri pe care Lupu însuşi l-a învinuit acum un an că ar fi autorul unor scheme monopoliste, frauduloase în industria cărnii şi a produselor de carne, nu justifică afirmaţiile fără drept de apel că liderul PD ar fi „omul lui Plahotniuc”, decât numai dacă deţinem probe concrete în acest sens.
S-ar putea ca dl Lupu să se fi înşelat, să fi comis, cu această declaraţie compromiţătoare pentru un politician, o simplă eroare tactică, s-ar putea să fie la mijloc şi altceva, interpretările noastre însă nu pot să treacă de linia unde începe prezumţia nevinovăţiei. Mai este de investigat în această direcţie, ca să fim siguri de acuzaţiile pe care le formulăm. (De altfel, complimentele pe care Plahotniuc le-a împărţit cu generozitate, în ultima vreme, la adresa liderilor politici denotă că simpatia sa faţă de dl Lupu s-a mai diminuat, în schimb simpatia pentru liderii comunişti pare să nu cunoască limite.)

Şi, cu atât mai mult, nu putem merge până într-acolo încât să nu ne pese dacă Alianţa se menţine la putere sau revin comuniştii, care vor şti cum să-i astupe gura bravului luptător antimafie. Faptul că dl Mocanu a început această luptă este un pas înainte, dar nerăbdarea, dorinţa de a birui mafia dintr-o singură lovitură este fie o naivitate, fie o făţărnicie, o stratagemă în scopuri nedeclarate. Dacă el şi-a permis să întârzie atâta, de parcă abia acum a aflat despre mafie, deşi în calitatea sa de consilier prezidenţial ar fi trebuit să fie mai bine informat, de ce să nu creadă că şi alţii au nevoie de timp pentru a lua o decizie?

Impresia e că, epuizându-şi materialul factologic de care a dispus, Mocanu nu mai insistă pe direcţia investigării şi acumulării de informaţii noi despre mafioţi şi fenomenul mafiei din RM, ci foloseşte dividendele de publicitate acumulate în grabă pentru a se lansa în lupta politică. Dl Mocanu este nerăbdător, probabil, să ajungă din nou în parlament sau în alte funcţii înalte. Dar graba strică treaba. Prin acest gest el aruncă o umbră de îndoială asupra intenţiilor sale şi năruie ceea ce a construit până acum. De acum înainte, el poate fi suspectat de lipsă de sinceritate, de intenţii de a reintra în politică prin geam, după ce a fost dat afară pe uşă. Şi, fiindcă regulile luptei politice nu sunt mai puţin dure decât lupta antimafie, el se poate aştepta la surprize nu tocmai plăcute din partea celor pe care îi atacă. Vorba populară spune că, dacă te bagi în tărâţe, te mănâncă porcii. Cu cât mai credibil ar fi fost Mocanu dacă s-ar fi manifestat ca un luptător dezinteresat, motivat de intenţii nobile, altruiste, nu de obiective politice! Se vede însă că pe el îl tentează mai mult calea de „glorie” a generalului Alexei sau a liderului PPCD, Iurie Roşca, şi nu are de gând să devină un Cattani al Republicii Moldova, ceea ce e mult mai dificil şi mai puţin avantajos din mai multe puncte de vedere.

Cu această mişcare a lui Mocanu, lupta antimafie declanşată de el începe să se transforme într-o simplă „ciomăgeală” politică. Faptul că el trage după sine o serie de politicieni mărginaşi, rataţi, care, pentru ocazia de a se afla un minut în lumina reflectoarelor, lovesc cu plăcere în oricine, dar mai cu seamă în Alianţă, ne întăreşte în opinia că suntem martorii unui „blitzkrieg” antimafie care riscă să degenereze repede într-un fâs politic.

Dacă lupta antimafie merită toată admiraţia şi sprijinul, pornirea lui Mocanu de a nu lăsa din construcţia AIE piatră de piatră, de a trata guvernarea actuală ca pe „o apă şi un pământ” merită tot dispreţul nostru. (www.jurnal.md)

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *