Guvern

Misiunea FMI îşi amână vizita în Moldova până după alegeri

Potrivit oficialului de la FMI, se poate spune că ritmul de relansare economică este mai înalt decât cel prognozat, chiar dacă creşterea de 5,6% a PIB-ului în primul semestru al anului nu poate fi considerată relevantă, întrucât datele se prezintă în comparaţie cu perioada respectivă a anului trecut.

Tokhir Mirzoev a spus că şi calitatea creşterii economice pare să se îmbunătăţească. Dacă în primele trei luni creşterea se baza doar pe majorarea consumului ca urmare a transferurilor băneşti de peste hotare, în cel de-al doilea trimestru se atestă o sporire a valorii adăugate brute create de unele ramuri de producere a mărfurilor şi serviciilor.

„Prognoze oficiale nu am făcut deocamdată, dar cred că o creştere de peste 3 % a PIB-ului pe anul 2010 va fi posibilă, chiar dacă Moldova are de traversat printr-o campanie electorală”, a menţionat Tokhir Mirzoev. În ceea ce priveşte rata inflaţiei, reprezentantul permanent al FMI la Chişinău a relevat că aceasta va fi mai mică decât cea prognozată în luna mai şi va constitui 8- 8,5% anual.

Tokhir Mirzoev a mai spus că în anul curent Republica Moldova nu va mai primi tranşe din împrumutul de la FMI. Misiunea de evaluare a FMI, care urma să sosească la Chişinău în octombrie, probabil, va fi transferată pentru primul trimestru al anului viitor, adică după ce se vor încheia alegerile, va fi format Parlamentul şi instalat în funcţie noul Guvern. Misiunea de evaluare va discuta cu noua echipă a executivului şi, în funcţie de rezultatul acestor discuţii, va fi transferată următoarea tranşă din împrumutul acordat de FMI pentru realizarea programului convenit în toamna anului 2009.

Referitor la discuţiile privind majorarea pensiilor şi unor indemnizaţii sociale, Mirzoev a spus că aceste sau alte majorări pot avea loc doar în limita unor rezerve (economii) pe interior, fără a afecta parametrii stabiliţi în Memorandumul negociat cu FMI. „Întrebarea este dacă are rost de operat aceste majorări în ajun de campanie electorală. Mult mai bine ar fi de majorat investiţiile făcute de stat pe baza acestor rezerve, eficientizarea reformei administraţiei publice centrale, îmbunătăţirea calităţii guvernării, precum am stabilit în programul nostru”, a menţionat oficialul FMI.

În ceea ce priveşte proiectul Legii bugetului pe noul an, Tokhir Mirzoev a spus că parametrii acestuia urma să fie discutaţi, de asemenea, cu Misiunea FMI, care urma să sosească la Chişinău în octombrie. „ În situaţia creată, când Parlamentul va fi dizolvat peste câteva zile, este imposibil să se reuşească cu adoptarea bugetului până la finele anului. Doar dacă campania electorală va fi mai scurtă, cum se propune, discuţiile ar putea să aibă loc în anul curent. Însă problema constă nu atât în faptul dacă de va reuşi adoptarea bugetului până la sfârşitul anului, ci în calitatea bugetului, ce fel de buget va fi adoptat şi pe cât va corespunde acesta realităţilor economice. Pentru anul viitor nu se prevăd împrumuturi în susţinerea directă a bugetului din partea FMI”, a mai spus reprezentantul permanent al FMI.

„Relansarea economică în Moldova are loc cu paşi mai rapizi decât presupuneam în tomna anului 2009”, a declarat la o întrevedere informală cu presa reprezentantul permanent al Fondului Monetar Internaţional în Republica Moldova, Tokhir Mirzoev, citat de Info-Prim Neo.

Sursa: Moldpres

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *