Guvern

Minuni moldoveneşti de 1 Mai: Sindicatele, braţ la braţ cu Guvernul, împotriva guvernării

Mitingul care trebuia să fie unul în apărarea drepturilor oamenilor muncii s-a transformat într-o campanie de susţinere a eforturilor depuse de Guvern pentru asigurarea cetăţenilor întregii ţări cu un trai decent.

Potrivit art. 5 al Legii Sindicatelor, acestea, în activitatea lor, sunt independente faţă de autorităţile publice de toate nivelurile, partidele politice, asociaţiile obşteşti şi patroni, nu sunt supuse controlului lor şi nu li se subordonează. Ce a căutat însă prim-ministrul la mitingul de 1 Mai, acolo unde Sindicatele, independente şi apolitice, trebuiau să ceară de la guvernare respectarea legislaţiei muncii, am încercat să aflăm chiar de la preşedintele Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor din RM (CNSM), Oleg Budza.

„Da, sindicatele sunt independente de autorităţi. Dar, când negociem contractele, salariile şi discutăm despre securitatea muncii, depindem unii de alţii. Acesta nu a fost un miting sau un protest, ci o zi dedicată solidarităţii oamenilor muncii. Ce, patronatele, Guvernul şi sindicatele nu muncesc? Activitatea noastră este îndreptată într-o direcţie care vizează îmbunătăţirea condiţiilor de muncă ale tuturor angajaţilor acestei ţări”, ne-a declarat preşedintele CNSM. El a mai spus că, atâta timp cât la miting nu a afişat nimeni pancarte sau lozinci, nu este cazul ca prezenţa premierului, a ministrului Muncii şi liderilor de sindicate să fie interpretate ca fiind o cârdăşie. „Sindicatele nu sunt politizate. Suntem o structură independentă şi vă pot da zeci de exemple că luptăm pentru drepturile salariaţilor, suntem în permanentă contradicţie cu Guvernul, ne adresăm în judecată, protestăm etc. Cineva şi-a dorit foarte mult să arate că PLDM a ieşit cu sindicatele. Unii nici măcar nu au ştiut că permisiunea de a desfăşura acest miting a fost eliberată sindicatelor şi Guvernului, şi nu PLDM”, a specificat Budza.

Expertul în drept constituţional Vitalie Catană este însă de părerea că spectacolul „apolitic” nu este o premieră în R. Moldova:
„Am observat pe 1 Mai că, din păcate, unele partide şi autorităţi fac abuz de componenta ideologică. Faptul că sindicatele au ieşit la braţ cu reprezentanţii Guvernului le compromite credibilitatea. Prin aceasta, liderii sindicali demonstrează obedienţă puterii, aşa cum au făcut şi pe timpul guvernării comuniste. Cred că e necesar ca în final să dea dovadă de demnitate şi independenţă. Ar fi fost mai bine ca liderii sindicali să se manifeste fără ajutorul Guvernului”, a precizat expertul, calificând gestul drept complicitate între sindicate şi premier. Totodată, el pune la îndoală faptul că Vlad Filat ar avea de câştigat simpatia electoratului. Cât priveşte faptul că formaţiunea condusă de premier a cedat dreptul de a organiza un miting sindicatelor, juristul spune că „legea lasă loc de abuzuri”. „Au fost situaţii în care anumite partide instituiau un fel de drept de posesie asupra PMAN, primind acceptul autorităţilor de a desfăşura diverse activităţi, chiar pe luni întregi. Deci, până la urmă, autoritatea locală decide discreţionar cine se poate manifesta”.

Amintim că, de 1 Mai, şase organizaţii şi partide politice intenţionau să iasă în PMAN, privilegiu care i-a revenit în cele din urmă CNSM, iar asta după ce PLDM i-a cedat acest drept. La mitingul dedicat Zilei solidarităţii au fost prezenţi premierul Vlad Filat şi ministra Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, Valentina Buliga.  

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *