Actualitate

Ministerul Culturii, despre logoul Centenarului Marii Uniri: Ideea sugerată este cea de avans

"Ideea pe care creatorii logoului au încercat să o ilustreze este cea de avans. În termeni de design, direcția este întotdeauna ilustrată dinspre stânga, înspre dreapta, dreapta reprezentând avânt, înaintare, în timp ce stânga, opusul. Din aceste motive, cifra ‘1’ din componența logoului trebuie interpretată ca un drapel în înaintare, caz în care lancea se află în față, respectiv în partea dreaptă, ordinea culorilor de la stânga la dreapta fiind roșu-galben-albastru. De altfel, și modul în care a fost realizată cifra ‘1’ sugerează un drapel în mișcare", se menționează în comunicat.

Precizările MCIN cu privire la logoul Centenarului Marii Uniri survin ca urmare a unor opinii apărute în spațiul public, prin care se contestă elemente ce compun logoul ales să reprezinte Centenarul Marii Uniri de la 1918 în urma unei competiții publice.

"Realizatorii logoului au folosit ca sursă de inspirație mai multe picturi și ilustrații ale unor scene de război în care este implicată Armata Română, iar acestea exemplifică perfect alegerea pentru această ordine a culorilor. Nu în ultimul rând, logoul este un simbol grafic ce folosește culorile naționale și nu trebuie interpretat ca o reproducere 1:1 a drapelului României", se arată în comunicat.

MCIN reafirmă "faptul că procesul de selecție a fost unul extrem de transparent, fără implicații financiare sau de altă natură, și credem că am reușit să obținem un vizual al Centenarului Marii Uniri reprezentativ și dincolo de orice contestare de bună-credință".

MCIN anunța luni că propunerea "Hora" a agenției de publicitate FCB BUCHAREST a fost aleasă identitatea vizuală ce va reprezenta Centenarul Marii Uniri de la 1918 și al Războiului pentru Întregirea Neamului, informează Ministerul Culturii și Identității Naționale (MCIN).

"Cu un total de 234,64 puncte, propunerea câștigătoare este cea a FCB BUCHAREST, denumită ‘Hora’. Aceasta s-a aflat pe primul loc atât în preferințele juriului, cât și ale publicului, din partea căruia a primit 27% din voturile exprimate. Logo-ul a fost construit pornind de la două cercuri reunite de simbolul infinitului. Cercurile sunt compuse din puncte individuale care cresc și se dezvoltă. Hora infinită obținută este un simbol viu, sugerând continuitate împreună, rezistență și creștere", preciza MCIN, într-un comunicat transmis luni.

 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *