Vedete

Minimalism pe covorul roşu

Cele mai bine îmbrăcate celebrităţi de la Globurile de Aur au înţeles că „simplu” este cea mai bună alegere pentru o apariţie pe covorul roşu. Coincidenţă, dar minimalismul este şi ultima tendinţă în modă, iar actriţele Claire Danes, Emma Stone, Angelina Jolie, Nicole Kidman, Julianne Moore sau Eva Longoria şi-au învăţat cu brio lecţia. În afară de minimalism, vedetele au mai optat pentru rochii cu trenă, ţinute strălucitoare, cu paiete şi rochii cu spatele gol. Noi însă vă arătăm ce culori şi-au ales stelele cinematografiei să poarte în acest an, pentru a nu trece neobservate pe covorul roşu.

Rozul – în toate nuanţele sale, de la bujori la guma de mestecat – a fost la fel de omniprezent ca şi negrul în 2011. Această culoare a fost aleasă de actriţele mai tinere, precum Claire Danes, Megan Fox, Emma Stone, dar şi de marea câştigătoare a serii, Natalie Portman, care şi-a ascuns sarcina sub o rochie fluidă, din satin, pe care a accesorizat-o cu un trandafir roşu. Chiar dacă a optat şi ea pentru o nuanţă de roz, rochia fuchsia a actriţei Julianne Moore nu a făcut furori printre critici – în special, din cauza materialului, care reuşise să se şifoneze până să ajungă în faţa camerelor.

Verdele – nu atât de multe ca şi cele în nuanţe de roz, rochiile verzi au fost accentul de pe covorul roşu. Printre cele care au ales verdele s-au numărat Mila Kunis, starul din „Black Swan”; Elizabeth Moss din „Mad Men”; Catherine Zeta-Jones care a ales o superbă rochie semnată de Monique Lhuillier; şi Angelina Jolie, care a lăsat rochiile negre acasă, alegând o strălucitoare rochie verde cu paiete şi mâneci lungi semnată de Versace. Ea a fost şi votată de criticii de modă drept cea mai spectaculoasă apariţie de la Globurile de Aur, mai ales că a avut alături de ea accesoriul perfect – pe Brad Pitt.

Neutrul – adepte ale acestei nuanţe în acest an au fost actriţele Scarlett Johannson, Sandra Bullock, Nicole Kidman, Milla Jovovich sau Leighton Meester. Tilda Swinton a avut o ţinută mai puţin obişnuită pentru Globurile de Aur – cămaşă albă combinată cu o lungă fustă galbenă. Doamna eleganţei de la Hollywood, cum mai este numită Helen Mirren, şi-a accesorizat ţinuta cu un colier Cartier în valoare de 1,6 mln. USD.

Negrul – chiar dacă s-a mers mai mult pe culoare, pentru a da savoare ţinutelor, negrul nu a fost şters din opţiunile vedetele de la Hollywood. Eva Longoria, spre exemplu, a tras lozul câştigător când a ales rochia neagră cu trenă de la Zac Posen, care-i evidenţia talia. Spre deosebire de ea, Halle Berry nu a ales un model potrivit, care să-i pună silueta în valoare. Rochia ei arăta mai mult ca o invitaţie în dormitor.

Paietele – dacă tot am menţionat, mai devreme, paietele, unele actriţe au ales să strălucească la propriu la premiile de săptămâna trecută. Printre ele, Anne Hathaway, care a ales o rochie cu spatele gol şi umerii mari, în nuanţă de chihlimbar, semnată de Giorgio Armani Prive. Criticii au fost orbiţi şi de rochia strălucitoare a actriţei Olivia Wilde, care a optat pentru „o rochie de prinţesă” de culoarea ciocolatei.

Dezamăgirile – printre decepţiile Globurilor de Aur au fost Christina Aguilera, a cărei rochie semăna foarte mult cu designul parfumului ei; Michelle Williams, care a purtat o rochie potrivită mai degrabă unei petreceri la malul mării, dar şi Jennifer Lopez – din cauza „rochiei de mireasă” pe care a purtat-o. O apariţie specială a fost Helena Bonham Carter. Actriţa şi-a accesorizat rochia multicoloră semnată de Vivienne Vestwood cu o coafură trăsnită şi pantofi în culori diferite – unul roşu, altul verde.

Cu aplauze sau critici, în mare parte însă, ţinutele de pe covorul roşu al Globurilor de Aur 2011 s-au înscris în canoanele eleganţei hollywoodiene. Să vedem ce ne vor aduce şi celelalte premii, în special, seara Oscarurilor, care va avea loc la 27 februarie.

Silvia Ursu
Sursa: Timpul Suplimentul Femeia

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *