Aici capetele şi inimile cultivate la focarul canţonetelor alcazarului Ionescu, frunţile înăsprite la cruzimile de hazard ale jocului cu cărţi măsluite, diurnaşii şi cumularzii, oamenii ce nu ştiu nimic, nu au nimic, nu cred în nimic, naturile catilinare scoase la maidan de comitetele de salut public, indivizi ale căror nume dovedesc în mare parte că nu aparţin nici unei ţări certe, nici unei naţiuni certe se vor aduna ca să consfinţească pierderea unei bucăţi a patriei noastre româneşti, ei, care n-au patrie, n-au lege, n-au Dumnezeu şi care consideră pământul nostru ca lucru străin, ce-l pot precupeţi numai să rămână la putere.
În zadar am spus că asupra unei întrebări atât de grele ţara trebuia consultată din nou, căci aceştia, veniţi la putere prin influenţa Rusiei, primiseră cu buchete de flori pe aceia pe care pururea i-am numit inamicii naturali ai poporului românesc. Nu. Aleşii comitetelor de salut public se cred în drept a hotărî din nou şi în sens contrariu chestiuni pe care, de ochii lumii şi de zgomotul nostru, au fost siliţi de-a le rezolva în mod negativ.
Acuma însă, când cred că opinia publică e-ndestul de ameţită prin frazele şi minciunile lor, acuma când prin Tratatul de la Berlin poporul românesc e legat şi de mâini şi de picioare, ei cred de cuviinţă a-i pune şi căluş în gură, pentru ca fără protest să se consume o vânzare de ţară convenită demult.
Când s-a luat Bucovina, nu s-a găsit un singur român, de la Domn pân-la plugar, de la mitropolit pân-la pupa cu opinci care să consimtă a o da, încât guvernul austriac s-a văzut silit să dispenseze pe români de jurământul de fidelitate către împăratul. Când la 1812 ruşii au luat Basarabia nu s-a găsit un singur român care să fi căzut sub ispitele Rusiei. Un fanariot a vândut-o, trădând Poarta şi Moldova totodată.
Un fanariot, C. A. Rosetti, o dă şi astăzi muscalilor sub o ploaie de decoraţii ruseşti; dar n-o dă singur. Azi puii de fanarioţi şi tot ce uliţa au avut mai corupt și mai înrăutăţit se unesc spre a consfinţi în mod îndoit vânzarea pământului patriei.
Da, în mod îndoit. O dată prin învoire, apoi prin luarea în mod silnic a Dobrogei, fără a ţine seamă de dorinţele populaţiei, făcându-se ţara noastră nevinovată complicea Rusiei, justificând răpirea prin răpire, dând drept Rusiei de-a ne trata şi pe viitor aşa cum ne tratează astăzi.
Ce-i pasă fanariotului al cărui tată nu ştia o vorbă românească, ce-i pasă lui că se vinde un pământ pe care el, cosmopolitul, cetăţeanul universului, antihrist, s-au născut din întâmplare numai?
Nu sunt dezmoşteniţi cei care prin munca mâinilor lor contribuie la înflorirea unei societăţi naţionale, a cărei cultură se răsfrânge şi asupra lor; nu sunt dezmoşteniţi acei ce se pot lăuda că au o patrie de iubit, un popor de apărat, o cultură de înaintat. Nu-s dezmoşteniţi acei care iubesc trecutul poporului lor, cei care au în suflet tezaurul de amintiri care îl face pe omul singuratic să se simtă şi el o parte, un rezultat al istoriei ţării sale. Dezmoşteniţi sunt acei ce nu mai cred în nimic, dezmoşteniţi sunt acei cetăţeni ai universului întreg, ce, neavând patrie, îşi aleg pe cea mai ieftină din toate: universul; cei care neavând popor, îşi aleg pe cel mai lesne de avut: omenirea toată.
Ce le pasă lor că se ia o bucată din Ţara Românească Patria lor, universul, rămâne intact. Ce le pasă că se robeşte o parte a poporului românesc? Poporul lor, omenirea, rămâne intactă. Ce-i pasă fanariotului, ce nu este nici grec, nici român, nici francez, nici neamţ, că se rupe patria noastră în bucăţi, poporul nostru în fâşii? A găsi destui de o seamă şi de o origine cu dânsul care, pentru diurna de doi galbeni pe zi, vor fi salahorii votanţi ai monstruozităţilor sale.
Dar nu-i numai atâta. Între duşmanii noştri şi între ei s-a pus la cale ca România să sângere din nou. Nu destul s-au purtat soldaţii noştri degeraţi şi flămânzi pe câmpiile Bulgariei, nu destul că şi-au vărsat sângele pentru cauze şi interese străine; acum România e menită a intra în cuibul de viespi pregătit în Dobrogea, unde tot după zisa fanariotului se vor vărsa milioanele noastre pentru a face şosele pe apă şi poduri pe uscat, căci visteria geme de bani, birnicul nostru nu mai ştie ce să-şi facă capului de mulţimea bogăţiei şi nu mai avem altă treabă decât de a răspândi civilizaţia, reprezentată prin vestitul Chiţu sau prin Pseudo-Ureche, plagiatorul, şi prin alte multe celebrităţi de soiul acesta.
Tot pentru această sesiune extraordinară se mai păstrează şi un alt proiect: acela al emisiunii de bani adevăraţi de hârtie, de astă dată prin crearea unei aşa-numite bănci de fiţuici. Împrumutul silit cu bilete ipotecare nu ajunge pentru acoperirea colosalelor rezultate politice obţinute de radicali. Mai trebuiesc 60-70 de milioane de fiţuici fără de nici o garanţie, emise de guvern chiar, printr-o bancă înfiinţată de el, cu guvernor şi viceguvernator ca la banca Londrei.
Fiindcă nimeni nu va primi fiţuicile noastre în străinătate, tot numerarul din ţară va fugi pe mărfurile industriale ce ne trebuiesc, încât vom rămânea numai cu gologani de aramă şi franci de hârtie; căci modelul după care se formează banca e cel din Austria, unde într-adevăr nu te mai învredniceşti să vezi circulând galbeni de aur şi fiorini de argint şi unde există mii de oameni bătrâni care nu ţin minte să fi văzut vreodată ban de metal.
Invidiind starea înfloritoare a finanţelor austro-ungare, dl C. A. Rosetti & Comp. ne vor ferici şi pe noi cu milioane de hârtii fără de valoare, mai depreciate decât bumăştile ruseşti, fiorinul emisiunii de stat al Austriei şi cam deopotrivă cu caimelele turceşti.
Făr-a înţelege câtuşi de puţin cum că hârtia e un reprezentant al banului numai în statele industriale, unde, sporindu-se, prin mulţimea braţelor disponibile, munca, e nevoie de un mijloc de schimb pentru ea: un mijloc ce se-nmulţeşte cu înmulţirea muncii şi scade cu scăderea ei, roşii noştri, ignoranţi în toate şi intervertind şirul cauzei şi efectului, uită că noi n-avem braţe destule pentru agricultură, chiar şi că vom deprecia de la întâiul moment un mijloc de schimb prea numeros, ieftinind banul şi scumpind munca, încât productele noastre vor deveni inexportabile prin scumpetea cu care se vor produce.
Dar nici abecedarul economiei politice roşii nu-1 ştiu. Ei nu-nvaţă nimic din exemplul trist al Austro-Ungariei, al Rusiei, al Turciei, ci vor să n-o fericească numaidecât cu hârtii care nu valorează nimic pe câtă vreme lipseşte munca industrială. Pentru a acoperi falimentul moral şi material al ţării vor mai încerca și acest ultim mijloc desperat de a se ţine la putere. Iată banii mulţi ai visteriei cu care voiesc să facă poduri peste Dunăre şi să civilizeze Dobrogea.
Odinioară la Mazar Paşa rusofagi, au dat faliment și s-a învoit cu creditorul ce i-a adus la putere, cu Rusia. Odată neprimind nimic în schimbul Basarabiei, au dat faliment și vor să ia cu orice preţ Dobrogea, ca teren nou de antreprize patriotice, ca pretext pentru a smulge ţării cel din urmă ban. Odată, numindu-ne calomniatori când i-am denunţat că vor emite bani de hârtie, azi le-a căzut până şi masca hipotecarilor şi vin la ideea falită de-a înfiinţa bancă de caimele. Mergeţi dar înainte pe această cale şi cădeţi în prăpastia ce vă aşteaptă, nulităţi pe care poporul românesc, pentru ruşinea lui, v-a suferit atât de mult la cârmă. Votaţi cu amândouă mâinile, după obicei, oricând va clipi din ochi bătrânul fanariot care vă
hrăneşte şi fără de care aţi fi rămas în întunericul cafenelelor şi al tavernelor de jocuri oprite. Adunaţi-vă în capiştea minciunii,
ascultaţi pe preotul minciunii, nesfinţiţi cu suflarea voastră necurată acea culme pe care părinţii noştri legiuiau înţelepţeşte și
păstrau avutul ţării cu şapte noduri. Prin fuga voastră de muncă aţi desfiinţat statul şi aţi dat ţara în prada urilor de partid, pentru ca voi să puteţi avea rând la pita lui Vodă, voi care altfel nu sunteţi vrednici să călcaţi pe pământ. Prin instinctele voastre de neorânduială veţi desfiinţa armata!
Împinşi de cumplita voastră frică de justiţia ordinară, veţi desfiinţa justiţia.
Organul fanariot cuprinde deja articole din care se vede că voieşte înlocuirea oştirii prin gardă; prin nişte bieţi oameni cu
griji şi familii, luaţi de la ocupaţiile lor pentru a fi conduşi la Bethleem de toţi crăcănaţii şi cocoşaţii din ţara Românească.
Mihai Eminescu, 16 septembrie 1878
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
