Meniu de post pentru o săptămână din perioada Crăciunului

publicat în Horoscop pe 15 Decembrie 2019, 09:55

În perioada postului Crăciunului, care a debutat pe 14 noiembrie și se încheie în ajunul Crăciunului, pe 24 decembrie, o parte din credincioși respectă perioada de post și din punctul de vedere al restricțiilor alimentare.  

Chiar dacă postul Crăciunului este mai puțin restrictiv decât postul Paștelui, în această perioadă este interzis consumul alimentelor de origine animală; singura excepție este peștele și produsele derivate din pește al căror consum este permis în anumite zile.

Produsele de post pregătite în casă sunt foarte gustoase și sănătoase; nutriționiștii recomandă pentru o dietă echilibrată și pentru detoxifierea organismului consumarea periodică a produselor de post – legume, fructe, cereale.

Fie din motive religioase, fie din considerente mai pragmatice ce ţin de sănătate, această perioadă de şase săptămâni este, pentru oricare dintre noi, o bună ocazie pentru detoxifierea organismului. Iată ce mâncăruri îţi recomandăm pentru postul Crăciunului, pe care le poţi prepara fără să fii un maestru în gastronomie.

Luni
Mic dejun: cred că ştii deja că micul dejun trebuie să fie cea mai importantă masă a zilei. Există însă persoane care nu au poftă de mâncare dimineaţa. Dacă şi tu păţeşti la fel, atunci îţi sugerăm să încerci salata de fructe cu alune. Dulce-acrişoară, proaspătă şi sănătoasă, fructele şi alunele îţi vor asigura necesarul de energie cel puţin până la ora prânzului.
Prânz: Cred că nu există persoană căreia să nu îi placă chifteluţele, popularele rotocoale atât de nelipsite din meniul românesc încât mulţi au impresia că sunt un preparat tradiţional. Din păcate, nu este aşa. Chiftelele, sau mai degrabă kuftan, s-au gătit prima dată în Liban. Iar acum poţi alege între numeroase sortimente: chifteluţe din cartofi, dovlecei, ciuperci, chiar varză sau, de ce nu, chifteluţe originale libaneze, din năut. Din peşte, când este dezlegare.
Cină: Cartofi cu rozmarin la cuptor şi salată de sfeclă roşie.

Marţi
Mic dejun: încearcă ceva uşor, cum este o salată de vinete, brânză din soia şi legume proaspete. Ca desert, poţi alege fructe sau cereale de orz cu nuci şi miere.
Prânz: O supă de praz cu pâine prăjită.
Cină: Chiar dacă e post, nu trebuie să te abţii de la deliciile italiene cum sunt pastele. Cu atât mai mult cu cât există o mulţime de reţete inovatoare vegetariene şi de post, unele dintre acestea, chiar mai reuşite decât cele preparate cu carne. Noi îţi sugerăm să încerci pastele cu sos de roşii şi măsline.

Miercuri
Mic dejun: dacă vrei să îţi aminteşti de gustul copilăriei toamna, atunci e musai să scoţi pe masă ori dulceaţă, ori zacuscă. Cred că multora dintre noi aceste delicii la borcan, pregătite cu migală de bunica, ne reînvie în minte amintiri dintre cele mai vechi.
Prânz: indiferent cum este preparată sau cum o preferi, fasolea este o sursă de fier necesară pentru organism. De preferat este să incluzi fasolea şi în meniul de peste an, nu numai în post.
Cină: după un meniu 100% românesc, seara întrezărim că ţi se va face poftă de ceva deosebit. Cum am intuit dinainte, ţi-am pregătit deja reţeta pentru fantezia thailandeză pe care ţi-am propus-o la cină.

Joi
Mic dejun: unt, dulceaţă şi pâine prăjită cu ceai. Alune sau nuci, supliment pentru „ronţăit”, dacă preferi.
Prânz: mâncare de mazăre, un alt aliment atât de sănătos care nu trebuie să lipsească nici din regimul tău alimentar. Cel mai probabil vei dori să o savurezi pe un „pat” de mămăliguţă.
Cină: pentru că te-am obişnuit cu specialităţi la cină, astă-seară poţi încerca o porţie mousse din sparanghel cu frunze de ridichi, o delicatesă din care mănânci fără să te mai saturi.

Vineri

Mic dejun: vinete umplute sau roşii umplute cu salată de vinete.
Prânz: supă cremă de ciuperci, o bunătate de supă pe care o poţi servi cu crutoane.
Cină: orez cu roşii şi busuioc.