Atitudini

Limba română vizavi de mentalitatea sovietică

În toamna anului 2003, la Chişinău, a avut loc o conferinţă internaţională consacrată problemelor agrare. La lucrările acestui for a participat şi consilierul pentru problemele agrare al preşedintelui Ucrainei de atunci. Printre altele, acesta a adus exemple pozitive de dezvoltare a agriculturii în Ţările Baltice. În pauză, m-am apropiat de el şi l-am întrebat: „În ce constă secretul dezvoltării economice a celor trei State Baltice?”. Răspunsul lui a fost absolut surprinzător: „Ele au rezolvat problema lingvistică!”. Mă aşteptam la orice, numai nu la o aşa afirmaţie. De atunci îmi pun mereu întrebarea: cine dintre politicienii noştri, în special din trecut, dar şi dintre cei actuali, cu mici excepţii, ar fi putut recunoaşte că lucrurile decurg prost la noi din cauză că nu am rezolvat problema lingvistică, din cauza că societatea e divizată în trei comunităţi – românolingvă, „moldolingvă” şi rusolingvă?

Nu aştept un atare răspuns de la comunişti, pentru că ei au o idee fixă, ei cred că sunt „internaţionalişti”, deşi vorbesc şi după 21 de ani de la adoptarea legislaţiei lingvistice mai mult în limba rusă (la congrese, plenare, şcoli de vară etc.). Ei se conduc de fraza faimoasă rostită de Ivan Bodiul în momentul când Voronin i-a înmânat „Ordinului Republicii”: „Я молдованин, но молдавского языка не знаю!”. Prin asta e spus totul. De la comunişti, cum se zice, nu ai ce cere. Aştept însă un răspuns franc în această problemă de la politicienii democraţi, unii dintre care afirmă şi astăzi că „noi avem două limbi: una ştiinţifică – româna, şi alta politică – moldoveneasca”.

Au trecut 21 de ani de la adoptarea legislaţiei lingvistice, dar noi am avansat foarte puţin în această problemă, mai ales în ceea ce priveşte însuşirea limbii române de către cetăţenii alolingvi ai R. Moldova, în special, tineretul rusolingv. La început de iunie curent, când liceenii susţineau BAC-ul, un post de televiziune a prezentat un reportaj de la examenul de limba română într-un liceu din R. Moldova, cu instruirea în limba rusă. Am rămas şocat. Tinerii, care s-au născut după declararea Independenţei, n-au putut răspunde în limba română la nicio întrebare a jurnalistei. De ce? Dacă limba română se studiază în aceste şcoli, cum se întâmplă că foarte puţini o însuşesc? Răspunsul e următorul: din cauză că lipsesc patru elemente de bază de însuşire a limbii: mediul lingvistic, necesitatea, voinţa şi dorinţa (ultimele două trebuie să fie manifestate de cel care studiază). Dar pentru a progresa în acest domeniu, trebuie să existe încă un element: voinţa politică a politicienilor moldoveni de a dezvolta limba română, care deocamdată lipseşte la majoritatea dintre ei.

Vreau să menţionez un lucru foarte important pentru părinţii elevilor alolingvi. Ascultându-i pe politicienii care, chipurile, le apără drepturile de a vorbi şi a învăţa doar în limba rusă, ei le fac copiilor un prost serviciu (ruşii spun „медвежья услуга”). Aşa încât, astăzi, avem cel puţin trei limbi în acest spaţiu: româna, moldoveneasca (în grafie latină) şi „moldoveneasca” din Tiraspol, în grafie chirilică. Toţi spunem „apă, pâine, sare, sânge, vin, tată, mamă”, dar fiecare consideră că pronunţă şi scrie aceste cuvinte în limba lui. Mulţi tineri rusolingvi în toată această perioadă au însuşit o limbă străină la perfecţie, dar limba statului ai cărui cetăţeni sunt n-o cunosc.

La una din prelegerile mele, pe care le aveam la o instituţie de învăţământ superior, prin 2002, când încă se purtau discuţii aprinse despre limbă, mai ales în grupele cu predare în limba rusă, i-am rugat pe studenţi să reflecteze la următoarea situaţie: „Cum poate o bătrânică de la sat, care nu cunoaşte limba rusă, să înţeleagă ce tratament i-a prescris medicul, dacă acesta nu cunoaşte limba română?”. O studentă, care pleda fanatic pentru ca limba rusă să devină a doua limbă de stat în R. Moldova, nu s-a sfiit să răspundă cinic: „А зачем ей тогда лечиться?” („Dar de ce ea trebuie să se trateze?”). Iată până la ce „judecăţi” absurde poate duce mentalitatea sovietică, de care mulţi concetăţeni de ai noştri încă nu s-au despărţit.

Leonid Adarii

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *