Leonid Bujor, ministrul Educaţiei: „Procesele pe care le-am iniţiat în domeniul educaţiei sunt ireversibile”

– Desigur, e dificil să vorbim astăzi, după doar un an de activitate, despre o schimbare evidentă în domeniul învăţământului, inclusiv în cadrul Ministerului Educaţiei. S-au înfăptuit însă un şir de lucruri peste care nu se poate trece cu vederea. Înainte de toate, amintesc că în această perioadă a fost adoptată o nouă concepţie de dezvoltare a învăţământului în R. Moldova, a fost elaborat şi prezentat pentru examinare în Parlament Codul Educaţiei, un document care s-a bucurat de apreciere inclusiv din partea experţilor străini. Tot în această perioadă au fost operate şi alte modificări de ordin legislativ. A fost modificat art. 47 al Legii Învăţământului, conform căruia toţi conducătorii instituţiilor de învăţământ vor fi angajaţi pe bază de concurs. Şi asta după ce, timp de mai mulţi ani, două treimi din totalul conducătorilor desemnaţi anterior în funcţii prin diferite dispoziţii făceau excepţie de la regula generală. S-au produs schimbări şi în organizarea examenelor de bacalaureat. Spre deosebire de anii precedenţi, în 2010 nu am mai avut acele acţiuni ruşinoase prin care învăţământul a fost pur şi simplu umilit.

Cât priveşte treapta universitară, trebuie să spun că R. Moldova era până nu demult una dintre puţinele ţări în care exista o limită de vârstă – 35 de ani – la admiterea în universităţi. Acum orice persoană îşi poate continua studiile, indiferent de vârsta pe care o are. Tot despre schimbări vorbim când ne referim la un şir de hotărâri de guvern care ţin nemijlocit de sfera educaţiei. În baza acestor acte s-a majorat cu circa 3700 numărul celor admişi în instituţii pe bază de contract, ceea ce contrazice la modul convingător afirmaţiile gen „s-a redus numărul studenţilor înmatriculaţi”. De asemenea, a crescut numărul studenţilor înscrişi la buget în colegii şi în şcolile profesionale. Cât priveşte remunerarea pedagogilor, într-un an în care tentaţia financiarilor de a merge pe reduceri a fost foarte mare, noi am reuşit majorarea salariilor pentru învăţători, oferind şi garanţii că această creştere va fi urmată de altele, la începutul anului 2011 şi, apoi, la 1 septembrie acelaşi an.

– S-a dorit mai mult decât simpla elaborare şi dezbatere a Codului Educaţiei – urma ca acesta să fie adoptat de Parlament. De ce nu s-a întâmplat acest lucru?
– Eu sunt un pic mai optimist decât dvs. În prezent suntem în aşteptarea avizelor de la universităţi, colegii, şcoli profesionale, alte instituţii. Da, se înregistrează o oarecare întârziere, dar, cu părere de rău, în cadrul Alianţei pentru Integrare Europeană s-a simţit o anumită neîncredere în anumite situaţii, optându-se chiar pentru varianta adoptării Codului după alegerile parlamentare anticipate. Personal, regret foarte mult că la 7 decembrie 2009 nu a fost ales preşedintele ţării, pentru că asta ne-ar fi creat posibilitatea ca astăzi acest document să fie deja operaţional. De fapt, ar fi însemnat şi multe alte schimbări în educaţie, acele schimbări pe care le aşteaptă societatea, inclusiv orientarea generală spre educaţia de calitate.

– Totuşi, graţie faptului că guvernarea AIE a manifestat o largă deschidere către partenerii din afara ţării, s-a produs o deschidere şi pe dimensiunea educaţiei.
– Astăzi educaţia nu mai poate fi concepută în limitele unor hotare strict delimitate. În 2010 am reuşit să prelungim termenul de acţiune al acordului dintre ministerele Educaţiei din R. Moldova şi Ucraina, ceea ce înseamnă că o sută de tineri din ţara noastră pot obţine burse de studii în universităţile din Ucraina. În baza protocolului de colaborare cu Bulgaria, 100 de tineri pot studia în instituţiile din această ţară. Şi în Rusia pot merge tinerii care doresc să-şi facă acolo studiile, şi în Turcia, China, Cehia, Cipru, Marea Britanie. (Sunt de menţionat, ca exemplu, proiectele şi investiţiile în învăţământ făcute de Germania după război, ceea ce a constituit în final componenta de bază în relansarea ţării, ca potenţial economic şi uman.) Nu în ultimul rând, voi aminti despre suplimentarea burselor în România şi faptul că a fost semnat un acord interguvernamental cu colegii din România, prin care actele de studii obţinute la Chişinău au aceleaşi efecte juridice ca şi actele din Bucureşti.

– Ce proiecte începute de dvs. trebuie continuate şi după alegerile din noiembrie?
– Cred că multe dintre cele începute de noi au un caracter ireversibil evident. Mă refer la adoptarea Codului Educaţiei şi la depolitizarea instituţiilor de învăţământ. Am expediat câteva circulare şi cred că voi mai expedia una prin care le solicit conducătorilor de unităţi să nu confunde apartenenţa lor politică cu obligaţiunile de serviciu. Vom merge până la suspendarea din funcţie a „împătimiţilor” de politică.

– Ce le răspundeţi celor care vă acuză că ministrul Bujor închide şcolile?
– E un neadevăr spus cu bună ştiinţă. Da, a fost iniţiat un amplu proces de reducere a cadrelor în instituţiile de învăţământ, dar autorii acestuia sunt oameni din vârful guvernării precedente. Noi însă n-am operat niciodată cu noţiunea de închidere a instituţiilor de învăţământ. Procesele care se produc se încadrează strict în noţiunea de optimizare a instituţiilor şi e vorba de cele câteva şcoli în care în aceeaşi clasă învăţau concomitent elevi din toate cele patru clase primare. Aş vrea să-i aud pe cineva dintre criticii mei că acceptă să-şi dea copiii în asemenea şcoli… Soluţia pe care am aplicat-o prevede transportarea copiilor spre şcoli mai bune, iar pentru asta localităţile au primit gratuit câte un autobuz. Suntem pentru o educaţie de calitate.

– Religia în şcoală: cum se poate face diferenţa dintre un proiect ataşat exclusiv educaţiei şi un alt proiect de la care miroase a politică?
– Încă în calitatea mea de deputat în Parlament am pledat pentru introducerea religiei în şcoală, ca disciplină opţională. Am rămas consecvent şi am continuat să promovez această idee şi în calitatea mea de ministru al Educaţiei. Religia ca disciplină obligatorie ar însemna încălcarea a cel puţin trei articole ale Constituţiei noastre, încălcarea Legii Învăţământului şi încălcarea de către noi a mai multor angajamente asumate în cadrul Consiliului Europei şi în raport cu alte instituţii internaţionale. Şi experienţa majorităţii statelor membre ale CE indică asupra statutului opţional al acestei discipline. Ceea ce se face prin afişări de panouri şi iniţieri de referendumuri este doar politică şi nu cadrează în niciun fel cu şcoala.

– Când se va face mai uşurel ghiozdanul elevului?
– Nu e deloc simplu să scoţi un manual din ghiozdan. Una dintre sarcinile pe care trebuia să le îndeplinim în eventualitatea unui mandat de guvernare de patru ani era elaborarea unor curricula noi. Dar pentru aceasta este nevoie de stabilitate politică, economică, socială şi o atmosferă moral-psihologică adecvată în colectivele pedagogice. Uşurarea ghiozdanului ar însemna, de fapt, reducerea numărului de discipline studiate, ceea ce ar genera nemulţumirea unor categorii de profesori, reducerea numărului de ore, alte efecte sociale. Un singur an de administrare a acestui domeniu nu permite în niciun caz soluţionarea unor asemenea probleme.

– Şi, în final, ce le spuneţi învăţătorilor în ajunul Zilei lor profesionale?
– Vreau să le mulţumesc, înainte de toate, pentru înţelegerea şi suportul pe care le-au manifestat. Sunt oamenii care merită toate plecăciunile noastre, sunt cei pe care îi dorim sănătoşi, optimişti şi buni cu noi şi cu copiii noştri. Mă închin în faţa învăţătorilor din întreaga R. Moldova şi rămân mereu un copil ascultător şi silitor la acea lecţie a vieţii pe care ne-o predau ei. Fiţi fericiţi, scumpi pedagogi!

Constantin Olteanu, pentru TIMPUL