CSI / Rusia

Lenin se vinde la bucată

"Vindem un fragment din ultimul Lenin de la Kiev. Prețul fragmentelor din Lenin depinde de greutate și de partea corpului din care provin. Mâna costă 1.000 de grivne (120 de dolari), o parte a brațului (90 de dolari)", spune unul dintre anunțuri. În ce privește capul fondatorului statutului sovietic, "acesta nu are preț".

"Pune-le un preț", se arată într-un anunț, care oferă la 50 de grivne pe kilogram (6,25 de dolari) bucăți din monumentul lucrat în cuarțit roșu, aceeași rocă folosită la construirea Mausoleului lui Lenin de la Moscova, unde se află depus trupul îmbălsămat al acestuia.
Statuia lui Lenin, operă a sculptorului Serghei Merkurov și care era amplasată în Piața Basarabia din decembrie 1946, a fost dărâmată duminică de un grup de manifestanți cu ajutorul unor cabluri de oțel.

(UPDATE 13.50) Ucraina şi Rusia au semnat un amendament la acordul bilateral privind importul de gaze care reduce preţul gazelor ruseşti cu o treime pentru primul trimestru al anului. Acum, Ucraina va cumpără gaz cu 268 de dolari mia de metri cubi.

Preţul va fi renegociat odată pe trimestru. Înainte Ucraina plătea circa 400 de dolari pe mia de metri cubi. Reducerea preţului a fost negociată în decembrie, la o săptămâna după ce Kievul a renunţat să mai semneze acordul de liber schimb cu Uniunea Europeană, titrează europalibera.org

(UPDATE 13.39) Peste 70 de reprezentanţi independenţi ai societăţii civile din România adresează un apel către societatea civilă din Polonia pentru întărirea cooperării dintre ele în sprijinul manifestărilor civice paşnice pro-europene şi pro-democratice din Ucraina din ultimele două luni.

România şi Polonia au fost printre primele state care au recunoscut independenţa Ucrainei, la scurt timp după 24 august 1991, ”iar în contextul unor interese comune reflectate în parteneriatul strategic stabilit în octombrie 2009, acţiunea colectivă a celor două state este necesară pentru sprijinirea valorilor democratice împărtăşite în vecinătatea estică”, se arată în scrisoarea inițiatorilor. Printre semnatarii apelului se numără personalităţi marcante ale societăţii civile, ale mediilor culturale şi universitare, precum şi lideri ai unor organizaţii neguvernamentale proeminente din România. Iniţiativa aparţine unui grup de universitari şi cercetători, scrie evz.ro.

(UPDATE 09.55) În regiunea Poltavski, raionul Mașevka, în această noapte, persoane necunoscute au decapitat monumentul lui Lenin. Anunțul a fost făcut pentru РБК-Украина, de către un oficial din cadrul MAI rus. Potrivit acestuia, de dimineață poliția a fost anunțată de către un paznic că monumentului fostului dictator care este amplasat în centrul orașului, îi lipsește capul.

Reamintim că ieri, 9 ianuarie, în satul Poberejnoje din raionul Vinnița, Ucraina, persoane necunoscute au decapitat monumentul lui Lenin, ce se află lângă sediul consiliului local.

Pe 9 decembrie 2013, cei mai înverşunaţi protestatari de la Kiev au doborât o statuie a lui Lenin şi l-au avertizat pe preşedintele ţării că următorul care va cădea va fi el. Astăzi, manifestanţii intenţionează să blocheze sediul guvernului. Căderea statuii lui Lenin a fost salutată cu urale. Monumentul înalt de câţiva metri a fost doborât de un grup de militanţi naţionalişti, fără ca forţele de ordine să intervină. "Faptul că mai stătea încă aici, la 22 de ani după redobândirea independenţei Ucrainei, era un simbol că încă nu ieşisem de sub ocupaţie", spune unul dintre protestatari.

Presa scrie că și în regiunea Odessa a fost vandalizat un monument al lui Lenin.

(Știre inițială) Pentru Ucraina, să întoarcă spatele Europei înseamnă să facă un pas înapoi, a declarat pentru ziarul francez Liberation al treilea președinte al Ucrainei. Politicianul este sigur că cu actualul președinte ucrainean Viktor Ianukovici este încă posibil de a "de lucra", dar este mai bine săne întoarcem la esența acestei crize.

Potrivit lui Victor Iușcenko, protestatarii din Piața Independenței militează pentru o nouă orientare politică, care se numește cale europeană. "Este Maidanul cetățenilor, nu a partidelor politice. Ideea europeană consolidează națiunea ucraineană. Chiar Parlamentul a adoptat textul, care se referă la integrarea în Europa ca obiectiv politic al țării. Și două treimi a poporului sprijină această alegere", – a explicat el.

Ucraina are două căi, în opinia lui Iușcenko. Prima – apropierea de Europa, modernizarea țării, lupta împotriva corupției, afluxul de investiții occidentale, reforma organelor de drept. Al doilea – revenirea la politica pro-imperială.

A treilea Președinte consideră că pentru ieșirea din criza actuală, este necesar să fie eliberați toți cei reținuți în timpul dispersării demonstrațiilor și pedepsiți cei responsabili de violența forțelor de securitate. Următorul pas va fi semnarea acordului cu Bruxelles, a adăugat el.

Anterior, Iuscenko a declarat ca Ucraina va ieși efectiv din criză doar semnînd Acordul de asociere cu UE . "Criza poate fi soluționată doar prin semnarea asocierii europene", – a declarat Iușcenko, la o masă rotundă petrecută la Kiev.

El și-a exprimat, de asemenea, opinia că participanții la masa rotundă trebuie să iasă cu inițiativa de a examina problema liberalizării regimului de vize cu UE pentru studenții ucraineni.

sursa:  news.finance.ua

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *